Mesaj dur al unui primar PSD: ”Ajunge. Adio Viorica. Adio Rovana. Țara lui Dragnea a murit”

62094545
Agerpres

Primarul PSD al orașului Pucioasa, Constantin Ana, a postat pe Facebook un mesaj critic la adresa partidului din care face și el parte, după eșecul înregistrat de Viorica Dăncilă în turul 2 al alegerilor prezidențiale.

 

”Punct! Și de la capăt! A venit vremea că acest partid care de ceva timp se degradează într-un ritm alert să se trezească! De trei ani de zile le spun colegilor mei că este imperios necesar să ne revenim, să ne întoarcem la oameni!!! De trei ani de zile le spun că agenda lor personală trebuie să ajungă la gunoi și noi trebuie să ne concentrăm pe OAMENI și nevoile lor!

De trei ani de zile primarii PSD trebuie să susțină și să repare greșelile conducerii centrale! De trei ani de zile conducerea partidului ne-a transformat din oameni respectabili în niște paria ai societății!!!

Ajunge!!! Adio Viorica!!! Adio Rovana!!! Țara lui Dragnea a murit și voi v-ați străduit luni de zile să ne mințiți că totul e bine! Țara asta, OAMENII, merită mult mai mult!!! NOI merităm mult mai mult!” - a scris primarul social-democrat din Pucioasa pe rețeaua de socializare.

Dâmboviţa: Un alt primar PSD din judeţ cere demisia Vioricăi Dăncilă

 

Și primarul comunei dâmboviţene Corbii Mari, Ionuţ Bănică, cere, într-o postare pe Pacebook, demisia liderului social democrat Viorica Dăncilă, după rezultatele de la alegerile prezidenţiale.

Acesta spune că şi liderul PSD Dâmboviţa, Rovana Plumb, ar trebui să îşi dea demisia. Este a doua solicitare de acest gen, după ce luni seara primarul PSD din oraşul dâmboviţean Pucioasa, Constantin Ana, a spus că atât Viorica Dăncilă, cât şi Rovana Plumb trebuie să demisioneze.

"M-am săturat de şedinţe în care ni se prezintă cum am câştigat alegerile pe care le-am pierdut. E timpul ca doamna Rovana Plumb şi doamna Viorica Dăncilă să demisioneze şi să mergem mai departe. E timpul de reformă puternică, nu de faţadă. Avem nevoie de unitate şi mobilizare maximă dacă vrem să mai sperăm la alegerile locale şi parlamentare anul viitor. P.S.: motivele pentru care îi cer demisia doamnei Rovana Plumb o să le spun răspicat şi detaliat în şedinţa CEx-ului judeţean", spune primarul din Corbii Mari, Ionuţ Bănică, potrivit Agerpres.

Acesta îi acuză pe liderii partidului că au pierdut legătura cu realitatea din teren.

"Nu sunt omul care să-şi exprime nemulţumirile de partid în public, dar se pare că unii dintre mai-marii noştri de la judeţ şi de la Bucureşti au pierdut definitiv contactul cu lumea reală, cu membrii simpli, cu primarii. Ei trăiesc în bula lor şi se (ne) mint că toţi suntem bine. Nu suntem bine! Scriu acest mesaj cu tristeţe pentru că situaţia în care a ajuns PSD mă obligă. În acelaşi timp, însă, sunt unul dintre optimiştii care cred că putem să ne revenim (dacă ne mişcăm repede, cu viziune şi curajos)", mai afirmă Bănică.

Edilul adaugă că ce se întâmplă acum în PSD e cel mai mare semnal de alarmă din istoria partidului.

"Munca asta uriaşă, pe care doar cei din teritoriu o pot înţelege, e aruncată la gunoi de ignoranţa/impostura reaua-credinţă de la nivel judeţean sau naţional. Am tăcut de atâtea ori cu toţii, primari, viceprimari, preşedinţi de organizaţii, consilieri, activişti şi membri simpli, ne-am făcut că nu vedem, am lăsat de la noi pe principiul că 'poate şi-or reveni'. Degeaba! Ce se întâmplă acum în PSD, atât la nivelul judeţului, cât şi naţional, e cel mai mare semnal de alarmă din istoria partidului", susţine primarul din Corbii Mari, Ionuţ Bănică.

Acesta mai susţine că e nevoie de reformă în partid şi de oameni bine pregătiţi la conducere.

"E nevoie de reformă, e nevoie de oameni bine pregătiţi, cu viziuni pro-europene moderne, e nevoie de oameni care înţeleg greutăţile unei comune sau, măcar, ştiu unde e ea pe hartă. E timpul ca persoanele care au fost excluse/îndepărtate, persoane ştiutoare de carte, bine pregătite, buni organizatori, să revină acasă - doar împreună mai putem salva Partidul Social Democrat", a mai scris pe Facebook primarul din Corbii Mari, Ionuţ Bănică.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62094539
Surse: Întâlnire decisivă între Iohannis, Orban și Cîțu pentru rectificarea bugetară

Preşedintele Klaus Iohannis are, luni, o întâlnire cu premierul Ludovic Orban şi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la Palatul Cotroceni, potrivit surselor Agerpres.

61835016
Cum a reușit Gabriel Oprea să revină în PSD într-o funcție mare, după eșecul lui Dăncilă

Fostul vicepremier și fost ministru al Apărării, fondator al fostului partid UNPR, Gabriel Oprea, s-a întors în PSD după eșecul înregistrat de Viorica Dăncilă la alegerile prezidențiale într-o funcție importantă: cea de vicepreședinte.

62094538
Marcel Ciolacu convoacă de urgență liderii PSD la o discuție despre viitorul partidului

Lideri de organizaţii din Partidul Social Democrat urmează să aibă luni seară o întâlnire informală, la invitaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD Buzău, potrivit surselor Agerpres.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 24 19h17m25s292
Salariile șefilor companiilor de stat, publicate pe platforma Guvernului. Cine câștigă aproape 15.000 de euro pe lună

Zeci de bugetari încasează lunar mai mult 10.000 de euro, iar peste 100 au cel puțin două funcții în același timp. Datele sunt publice de astăzi pe o nouă platformă lansată de Guvern.

Valentina 4
Părinții Valentinei, ucisă și aruncată în Olt, fac declarații tulburătoare: „M-a bătut patru ore”

Polițiștii din toata Europa îl caută pe bărbatul de 30 de ani din Vâlcea, bănuit că și-a ucis iubita, o tânără de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit într-o valiză aruncată în apele Oltului. 

Oameni pe strada restaurant
Românii taie din cheltuieli: încasările din servicii au scăzut abrupt. Restaurantele și saloanele de înfrumusețare, afectate

Când se împuţinează banii oamenii renunță în primul rând la cheltuielile pe care nu le consideră esențiale. Iar între acestea, ieșirile la restaurant, mersul la coafor ori activitățile de recreere.