Lia Olguța Vasilescu anunță în ce condiții ar putea PSD să îl suspende pe Klaus Iohannis

61939072

Ministrul Lia Olguța Vasilescu, a declarat marți seara că nu se discută deocamdată în PSD despre suspendarea președintelui Iohannis, pentru că nu dorește să o revoce pe șefa DNA, dar că va fi posibil un astfel de demers dacă nu respectă decizia CCR.

 

„Eu cred că PSD a câștigat alegerile prezidențiale în 2014, dar din păcate, cei care le-au câștigat nu au putut să fie în funcție. Dar vreau să-i transmit domnului Iohannis că nu poți să-i amputezi ceva ce nu are. Dacă ne uităm în Constituția României, vom vedea că nu are niciun rol în ceea ce privește revocarea procurorilor, dumnealui doar trebuie să constate o procedură. Dacă procedura a fost îndeplinită legal sau nu, acest lucru l-a explicat Curtea Constituțională pe peste 100 de pagini și, sigur, domnul Iohannis pricepe mai greu, citește mai greu, și sigur, încep să fiu mai îngrijorată, că pe săptămână Parlamentul României transmite la Președinție câteva zeci de legi, pe care dumnealui trebuie să le contrasemneze. Dacă spune că n-a putut să citească această decizie a Curții într-o săptămână, mă gândesc cum poate să citească sute, ba chiar sute de mii de pagini într-o săptămână. Înainte să ajungem la ce facem, vom ajunge la o decizie. Așteptăm să prezinte o decizie într-un timp rezonabil și, dacă nu o va face, abia în acel moment vom lua o decizie. Președintele României se poate suspenda în măsura în care încalcă prevederile Constituției. Nu este luată niciun fel de decizie până acum în cadrul PSD”, a spus Lia Olguța Vasilescu, la TVR.

Întrebată dacă e „oportun” un gând de suspendare, Ministrul Muncii a răspuns: „Nu a încălcat încă președintele CCR. Să presupunem că dl. Klaus Iohannis citește mai greu. Poate are nevoie de explicații, poate are nevoie să îi și deseneze consilierii dumnealui la Cotroceni, ca să priceapă mai bine și mai repede, dar cu certitudine, așa cum noi am respectat o decizie a Curții care nu ne-a plăcut absolut deloc, așa va trebui să facă și el – asta pentru că trăim într-o democrație și pentru că ne place să credem că la nivelul președintelui României se va respecta o decizie a Curții, aceeași Curte care l-a învestit ca președinte. Dar dacă nu ar fi fost învestit de CCR, astăzi nu am fi vorbit despre el (...). Vreau să vă dau și un alt argument. Când am făcut noi referendumul de suspendare, a fost o decizie a Parlamentului și CCR ne-a răspuns textual că nu există nicio încălcare a Constituției de la acea vreme, Traian Băsescu. Ei bine, în acest caz, în care o decizie a CCR nu se respectă, eu cred că este un caz flagrant de încălcare a Constituției, dar eu nu cred că președintele Iohannis va juca – așa cum a făcut-o de multe ori în acest mandat – cu un lucru atât de important”, a mai declarat Lia Olguța Vasilescu.

Ministrul a continuat precizând că nu știe „cât este de relaxat” președintele Iohannis: „Nu există un motiv de suspendare, dar dacă termenul – așa cum spuneam – nu va fi rezonabil și nu va aplica decizia Curții, cu certitudine va fi posibilă o suspendare pe încălcarea Constituției.”

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
61966207
Câteva organizaţii PSD afirmă pe Facebook că Halep a fost huiduită pe Arena Naţională

Un colaj de imagini şi text postat pe paginile de Facebook ale mai multor organizaţii PSD afirmă că Simona Halep a fost huiduită pe Arena Naţională.

61940493
Florin Iordache: Iohannis încalcă Constituția. Bineînțeles că se poate ajunge la suspendare

Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, consideră că preşedintele Klaus Iohannis a încălcat Constituţia după publicarea în Monitorul Oficial a motivării CCR referitoare la revocarea procurorului-şef al DNA.

61862145
Florin Iordache spune că dacă Iohannis nu o demite pe Kovesi ”este un atac la statul de drept”

Fostul ministru PSD al Justiției Florin Iordache nu este de acord cu propunerea președintelui Klaus Iohannis de a dezbate situația în care a ajuns acum șeful statului, după decizia CCR referitoare la existența unui conflict cu ministerul Justiției.

Recomandări
Drona prabusita suceava
O dronă s-a prăbușit în România. A intrat prin Botoșani și a fost găsită în Suceava. Primele imagini

O dronă a pătruns joi dimineață în spațiul aerian al României, prin nordul județului Botoșani, și s-a prăbușit în județul Suceava. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.

Agerpres lideri pnl usr udmr parlament
Cum se împart ministerele din guvernul Siegfried Mureșan. Postul pe care l-ar putea primi Ilie Bolojan

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, are în plan o negociere cu liderii PSD. Asta, deși întâlnirea de miercuri, dintre Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, nu a schimbat decizia social-democraților de a nu vota Guvernul propus.

Zapada pe Transfagarasan
Prima ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Șoferii au avut nevoie de ajutor după ce zăpada a depășit 10 centimetriri

La munte a căzut prima ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Zăpada s-a depus pe asfalt, așa că drumarii sunt în misiune.