Ce e și ce nu e „suveranismul”, cât de special e cel românesc, de ce aduce voturi și când poate deveni periculos - Interviu
Vă invităm la un dialog eveniment cu profesorul Alexandru Gussi, în care temele abordate sunt de la suveranism la naționalism, criza reprezentativității în democrații și la beneficiile apartenenței la entități precum UE și NATO.
Știrile ProTV: Este „suveranismul”, așa cum este folosit ca termen mai ales în România, un simplu înlocuitor, un sinonim, pentru naționalism? Un rebranding, să zicem, pentru a scăpa de imaginea mai proastă a termenului înlocuit? Sau este, efectiv, ceva separat, semantic și ideologic?
Alexandru Gussi: Cele două concepte sunt distincte, chiar dacă definesc identități politice care în acest moment par că se suprapun. Naționalismul nu are nevoie de rebranduire în actualul context: sună prost pentru adversari, dar bine pentru adepți. Într-o lume de bule mediatice și virtuale, fiecare se simte valorizat în zona lui. Suveranismul are calitatea de a reconcilia naționalismul definit prin exacerbarea atașamentului față de o unică națiune cu o realitate de la nivelul Europei, astfel partidele naționaliste sunt parte ale unei mișcări din ce în ce mai puternice care se opune cedării de putere către instituțiile UE.
Alegeri 2024
22:51
Cum l-a cunoscut Elena Lasconi pe Călin Georgescu. „Mi s-a părut dubios”
22:26
Lasconi: Nu voi accepta să curgă o picătură de sânge românesc pe teritoriul Ucrainei. Georgescu vrea ca Rusia să ia România
21:57
Elena Lasconi, după desecretizarea datelor din CSAT: „Putea să se întâmple mai devreme un pic, nu cred că au aflat doar acum”
21:57
Călin Georgescu: Desecretizarea documentelor CSAT este o disperare masivă a sistemului
Știrile ProTV: De unde vine această alienare? Într-o democrație funcțională ca a României (doar ca exemplu e România, lista statelor cu democrații dezvoltate în care „suveranismul” crește în preferințe este în creștere), cu vot direct, de unde vine acest sentiment de nereprezentativitate, această distanță dintre votul exprimat și senzația/emoția că deciziile le iau alții, eventual împotriva ta?
Alexandru Gussi: Nu aș fi așa optimist, România nu e în toate clasamentele o democrație funcțională, e cel mult una electorală. Dar și asta e discutabil, povestea renumărării voturilor decisă în condiții speciale de Curtea Constituțională, apoi oprită pentru a respecta un calendar electoral și el problematic, ne-a arătat limitele democratizării României. Pe de altă parte, este adevărat că suveranismul există în state cu democrație funcțională, fiind chiar primul partid ca număr de voturi în Franța, Italia, Olanda, exemplele pot continua. Aici trebuie spus că suveranismul este nu numai un naționalism, ci și un populism. El traduce nu numai un sentiment eurosceptic, ci și o criză a multor sisteme democratice, una agravată de instrumentalizare politică a rețelelor așa-zis sociale.
Sentimentul de nereprezentativitate e mai mult decât un sentiment, e și o realitate. Sunt studii făcute pe evoluția democrațiilor occidentale care au observat din anii 1980 apariția unei tensiuni între societatea civilă și partidele politice care, teoretic, ar trebui să fie parte a societății civile, dar care s-au apropiat din ce în ce mai mult de stat. Teoria partidului-cartel nu e simplu de aplicat în România, dar la noi avem moștenirea Partidului-Stat comunist, care se vede la toate partidele importante după 1990. Chiar dacă motivele sunt diferite, frustrarea se vede în toate sondajele care se referă la încrederea în partide, clasă politică, chiar Parlament. Din acest punct de vedere, de multe ori nu critica populistă sau suveranistă e eronată, ci soluțiile propuse. În România democratizarea s-a oprit o dată cu integrarea, a fost o mare eroare, una care poate explica și fenomenele pe care le-am văzut la ultimele alegeri: oamenii au un vot de protest pe care îl îndreaptă în ultimul moment, fără informații fiabile, în direcția care li se pare mai accentuată antisistem.
Știrile ProTV: Este, luat în mod serios, suveranismul (în sensul naționalismului) o soluție de succes în ziua de azi? Nu implică izolarea, inclusiv economică, ceea ce ia oxigenul dezvoltării? Nu implică închistarea în valori eventual desuete sau chiar periculoase? Este suveranismul, în sensul autarhic, al închistării, ceva retrograd?
Alexandru Gussi: Dacă vă referiți la un suveranism de tip Georgescu, cu siguranță că e mai apropiat de gândirea ceaușistă autarhică a anilor 1980, decât de un răspuns rațional la sfidările lumii de azi. Dar partidele suveraniste sunt de mai multe categorii, unele sunt mai aproape de conservatori, altele asumă o identitate de extremă dreaptă. Distincțiile acestea s-au văzut și în raportul cu agresiunea rusă în Ucraina și solidaritatea față de aceasta, se văd și în faptul că au constituit mai multe grupuri în Parlamentul European. Mai larg, problematica pusă de suveranism în sensul intelectual nu putem spune că e una tranșată, există o dinamică a competențelor între UE și state, iar statele rămân locul privilegiat al ordinii constituționale democratice. La nivel extrem, revendicarea suveranității absolute e evident o formă de utopie politică, și ca orice utopie poate fi foarte periculoasă, dar iată că e o utopie care acum se dovedește eficientă electoral.
Știrile ProTV: Apartenența la entități precum UE și NATO, cluburi selecte, să le zicem, presupune și responsabilități, nu doar beneficii. De ce unii nu percep acele beneficii? Nu este și vina/datoria celor care conduc cluburile selecte să readucă aminte ce se primește în schimbul anumitor angajamente?
Alexandru Gussi: Suveraniștii români exploatează diferența între discursul oficial și realitate, totdeauna există o diferență. Suntem membri ai clubului, dar există ierarhii, state fondatoare, state mult mai bogate, există frustrarea celui care se vede un membru de mâna a doua sau se comportă astfel. Dar asta e vina noastră.
Știrile ProTV: Există un specific al „suveranismului românesc”? Cum se raportează și cum interacționează suveranistul român cu suveraniștii din alte țări? Este exceptionalismul românesc „mai excepțional” decât altele?
Alexandru Gussi: Mulți analiști, mai ales istorici, pun accentul pe specificitatea trecutului legionar, pe faptul că în zona naționalistă, suveranistă, sunt apologeți ai acestui trecut dramatic. Cred că e numai o parte a răspunsului care merită să fie mult mai complex. În România am avut în centrul dezbaterii politice de după 1990 raportarea față de trecutul comunist, abia în 2006 am avut o condamnare oficială a acestui trecut, dar nici atunci nu a fost consensual. Această dezbatere despre trecutul totalitar comunist nu a fost însoțită de o conștientizare a participării României la Holocaustul evreilor și romilor. S-a ratat întâlnirea cu memoria colectivă și mi se pare simptomatic că în zona nostalgicilor regimului ceaușist se află și o mare parte din cei mai mari opozanți față de această memorie vinovată a României. Pare că există acum un fel de reflex antisistem în a nu accepta niște elementare adevăruri istorice, iar vina e și a instituțiilor, care sunt privite cu scepticism de societate, mai ales pe acest tărâm minat al memoriei colective. Dar la nivelul discursului naționalist, cred că cea mai importantă moștenire vine de la statul ceaușist, care și-a prelungit moștenirea, mai ales în termeni de cultură instituțională, prin intermediul statului postcomunist. Securitatea e un loc al naționalismului din anii 1980 care s-a revărsat asupra unei părți din elita postcomunistă, la nivel militar sau la nivelul elitei economice. Asta se vede și în cărțile scrise de diverși generali în rezervă, se vede și din relația privilegiată a PRM în anii 1990 cu aceste zone. Azi, suveraniștii sau naționaliștii români rămân în marea lor majoritate marcați de tipul de antioccidentalism de atunci.
Știrile ProTV: Este mai mult emoțional decât rațional? Nu sunt așa mai toate curentele politice? Este mai emoțional, totuși, decât, să zicem, liberalismul utilitarist clasic?
Alexandru Gussi: Din păcate, trăim o perioadă a gestului rapid, a accelerației, a like-ului înainte de a fi citit ceva, a reflexelor care scad raționalitatea. Astfel că avem acum activiști politici care nici nu știu ce e politica, sunt vectorii unor curente pe care, de fapt, nu le cunosc. Toate astea contribuie la faptul că emoția care vine dintr-un mic filmuleț pe TikTok, care vine dintr-un cântec patriotic, să ducă la gestul votului. Dimensiunea emoțională e, deci, precumpănitoare, dar asta nu înseamnă că nu pot exista ideologi. Deocamdată însă, eu văd mai dezvoltată latura populistă, nu cea propriu-zis ideologică, care cere coerență. Dar lipsa de coerență și chiar populismul sunt prezente la toate curentele politice de la noi.
Știrile ProTV: Este suveranismul posibil fără forță majoră? Fără tăieri de drepturi și de libertăți (de exemplu, interzicerea cumpărării de mașini străine sau interzicerea de cărți care au un conținut care nu corespunde „valorilor naționale”)?
Alexandru Gussi: Am răspuns parțial la această întrebare când am spus că este o utopie. Dacă duci naționalismul până la consecințele sale ultime, el e incompatibil cu democrația, dar să nu uităm că naționalismul în secolul al XIX-lea, suveranismul azi, pleacă dintr-o revendicare democratică. În contextul Uniunii Europene, suveranismul exacerbat ar trebui să ducă la dispariția UE. Știm însă că marea majoritate a cetățenilor din fiecare țară sunt pentru păstrarea UE, deci până și suveraniștii anti-UE trebuie să se adapteze, cer o altfel de UE, nu sfârșitul ei. Este însă adevărat că în zona suveranistă, naționalistă, în partea de extremă dreaptă, există o facțiune putinistă. Plecând de la un război cultural prost înțeles, neînțelegând, spre exemplu, că în Rusia biserica e un fel de anexă a puterii, ba chiar a serviciilor de securitate de acolo, neînțelegând specificul regimului autoritar de acolo, sau poate dorind să-l impună în state din Europa, această facțiune pare că are visul prăbușirii sistemului democratic. Iar Putin încearcă să ajute această facțiune din motive geopolitice lesne de înțeles. Pericolul, deci, există, cel al subminării democrației. Asta au făcut cam toate partidele comuniste din Vest după 1945, fiind legate ombilical de URSS. Aș spune că în acest moment nu suntem într-o situație similară, dar există strategii similare pe care nu le putem ignora.
Știrile ProTV: Este suveranismul un simptom real al pierderii valorilor? Al depersonalizării naționale? Din altă perspectivă: Nu poate fi suveranismul, în doze adecvate, un medicament, chiar și pentru o boală „imaginară”?
Alexandru Gussi: Deficitul democratic al UE nu e o boală imaginară, e diagnosticat de majoritatea politologilor. Marele paradox al momentului este că avem, în același timp, prea multă tehnocrație, incapabilă să traducă și să legitimeze politic deciziile luate în numele cetățenilor, și prea mult suveranism și populism, care e un răspuns oportunist la această nemulțumire colectivă. Istoria ne demonstrează însă că democrațiile fac față la crize, deci soluția e mai multă democrație atât la nivelul României, cât și la cel european.
Despre Alexandru Gussi
Alexandru Gussi este politolog, doctor în științe politice al Sciences Po Paris, fost consilier prezidențial și predă la Facultatea de Științe Politice a Universității București.
Domeniile de cercetare sunt utilizarea politică a trecutului, analiza sistemului politic românesc, justiția de tranziție în postcomunism și viața politică franceză.
