După prăbușirea Euroins, Marcel Ciolacu anunță că PSD o să vină cu ”patriotism economic”: ”S-a terminat amatorismul”

62278271
Agerpres

Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat, după insolvenţa Euroins, că CEC şi Eximbank au obligaţia să creeze pârghiile necesare pentru ca statul român să poată interveni eficient pentru români şi pentru companiile româneşti.

 

El a mai spus că social-democraţii vor veni în noul program de guvernare cu „patriotismul economic”, deoarece „avem obligaţia ca în această perioadă nu foarte uşoară să apărăm populaţia şi companiile româneşti prin programe”.

Spuneau că nu trebuie să intervenim pe piaţă. Piaţa este liberă. Păi dacă nu reuşeam cu Marian Neacşu să modificăm legislaţia şi să venim cu reglementarea preţurilor la energie, unde era acum România, unde era acum industria românească, unde erau acum românii? Ce criză socială am fi avut în România, dacă am fi aşteptat ca piaţa să echilibreze lucrurile? Nu este adevărat. În momente dificile, în momente de criză, statul trebuie să intervină. Trebuie să reparăm ce am greşit în decursul acestor 30 de ani. Am vândut toate firmele de asigurări, iar astăzi, când a doua companie intră în insolvenţă, căutăm soluţii şi căutam în continuare vinovaţii.

Avem obligaţia, au obligaţia cei de la CEC, de la EximBank să creeze pârghiile de care au nevoie românii ca statul român să poată interveni eficient pentru români şi pentru companiile româneşti. S-a terminat amatorismul. Trebuie în sfârşit să nu mai venim în faţa românilor şi să găsim motive. Ştim cu toţii că au fost crize suprapuse – a fost şi pandemie, este şi război, a fost criză energetică. Românii aşteaptă de la noi nu explicaţii, nu vinovaţii, românii aşteaptă oameni competenţi şi soluţii şi să intervenim rapid, pentru că îşi apără nivelul lor de trai şi modul lor de a trăi”, a declarat Marcel Ciolacu, vineri la Piteşti, la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Argeş, potrivit News.ro.

Liderul social-democraţilor a adăugat că în noul program de guvernare va exista ceea ce PSD numeşte „patriotismul economic”.

Se tot discută cu ce programe vine PSD când se va face rotaţia guvernamentală. Doamnelor şi domnilor, venim cu patriotismul economic. Avem obligaţia ca în această perioadă nu foarte uşoară să apărăm populaţia şi companiile româneşti prin programe. Am identificat deja două domenii - industria alimentară şi industria materialelor de construcţii - două domenii deficitare ale României. Trebuie să venim cu programe de susţinere, acceptate categoric şi de către Comisia Europeană, de dezvoltare a domeniilor esenţiale ale României. Anul 2023, dacă tot avem o alianţă formată din cele mai importante partide ale României, o coaliţie la care a venit şi PSD, cel mai mare partid din România, şi a adus o plus valoare necontestată de absolut nimeni. Nimeni nu poate să îndrăznească să spună că lucrurile în România merg mai rău de când PSD a luat decizia să se implice în actul guvernamental. Nimeni nu cred că are acest curaj. Diferenţa între cele 8 luni cei aproape 2 ani de guvernare de dreapta e ca de la cer la pământ”, a conchis Ciolacu.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei, anunţă vineri ASF.

Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii. Între februarie 2020 şi ianuarie 2023, ASF a amendat Euroins cu peste 16 milioane de lei în total, sancţiuni rezultate din 17 acţiuni de control.

Euroins Insurance Group AD (EIG) este unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări care operează în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est. Euroins Insurance Group oferă o gamă completă de produse de asigurare, deserveşte peste 4 milioane de clienţi în 14 ţări şi are peste 3.000 de angajaţi.

EIG face parte din Eurohold Bulgaria AD, un mare grup financiar şi energetic care operează în regiune şi activează în domeniul distribuţiei, furnizării şi comerţului cu energie electrică, asigurări, leasing, vânzări de maşini, servicii de investiţii şi management al activelor.

Eurohold este listată la Bursa de Valori din Bulgaria şi Varşovia.

În 2021, Eurohold a achiziţionat prin unitatea sa Eastern European Electric Company subsidiarele companiei energetice cehe CEZ Group din Bulgaria, care au peste 3.000 de angajaţi şi deservesc aproape 3 milioane de consumatori din ţară.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
USR acuză ASF că a fost ”complice” la falimentul Euroins: ”Am depus cerere de revocare a conducerii ASF”

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că a fost depusă la Parlament o cerere de revocare a întregii conduceri a Autorităţii de Supraveghere Financiară, după retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Euroins.

 

“Oamenii ăștia se îndreaptă cu capul spre zid”. Ping pong cu pensiile speciale. România riscă să piardă trei miliarde de euro

Se aprind spiritele în coaliție, pe tema pensiilor speciale. România riscă să piardă trei miliarde de euro din PNRR, pentru că nimeni nu își asumă o reformă a pensiilor speciale, așa cum o cere Comisia Europeană.  

Recomandări trimise de europeni la București privind pensiile speciale: Vechimea minimă în muncă ar trebui dublată

Europenii le recomandă politicienilor de la București câteva puncte esențiale în reforma pensiilor speciale: 65 de ani ar trebui să fie vârsta la care se vor retrage din funcție și cei din categoriile privilegiate acum la noi, cum ar fi magistrații. 

Recomandări
Ziua Limbii Române, sărbătorită în premieră la Cernăuți. ”Asistăm la un moment istoric”

Ziua Limbii Române a fost marcată, sâmbătă, în premieră, la Cernăuţi. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat în martie decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, pe data de 31 august.

”Laura Codruța Kovesi a Ungariei”. Maghiarii au un nou procuror șef: ”Cel mai important lider anticorupție”

Presa și societatea civilă din Ungaria o compară pe Katalin Tasnady, noul procuror șef al recent înființatei structuri anticorupție NVVH, cu românca Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European.

Norvegienii s-au adunat la Palatul Regal din Oslo pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald. GALERIE FOTO

Norvegienii s-au adunat sâmbătă în fața Palatului Regal pentru a-și lua rămas bun de la regele Harald, relatează Reuters.