După ce și-au negociat ministerele, PSD și PNL împart posturile din eșalonul doi. Ce numiri sunt contestate

×
Publicitate

După ce și-au negociat ministerele, PSD și PNL împart posturile din eșalonul doi. Unele numiri sunt însă contestate, cum este cea a deputatei Laura Vicol.

De profesie avocat, aceasta s-a remarcat după ce a apărat diverși interlopi. De acum va conduce comisia juridică, acolo unde ar trebui rescrise legile justiției. Pe de altă parte, la Guvern se va instala pe post de secretar general un social-democrat, condamnat după ce și-a angajat fiica la biroul parlamentar.

Șefia Comisiei Juridice a Camerei Deputaților a fost deținută până săptămâna trecută de USR. Noua majoritate a redistribuit funcțiile, iar Laura Vicol Ciorbă a primit-o pe aceasta.

Laura Vicol, președintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaților: „Sunt mândră că sunt avocat, sunt mândră pentru tot ce am făcut, eu nu am intrat numai în dosare așa zis controversate, am apărat și oameni bogați, am apărat și oameni săraci."

Ca avocat, Laura Vicol i-a reprezentat în instanță pe Nuțu și Sile Cămătaru, iar numele său apare într-un rechizitoriu al grupării Bodyguarzilor. Pe baza unor stenograme, procurorii au notat că Laura Vicol părea a fi subordonata unor interlopi acuzați de proxenetism, șantaj și tentativă de omor.

Laura Vicol, președintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaților: „Nu ni s-au dat liste cu clienți indezirabili, oameni pe care îi putem apăra sau nu avem voie să-i apăram. Sunt total scoase din context, cine mă cunoaște știe că nu am cum să fiu subordonata cuiva."

Tot PSD îl propune să preia secretariatul general al Guvernului pe Marian Neacșu. Fost parlamentar, apropiat de Liviu Dragnea, acesta a fost condamnat cu suspendare pentru conflict de interese după ce și-a angajat fiica la biroul parlamentar.

Radu Oprea, purtător de cuvânt al Partidului Social Democrat: „Veți ține cont de trecutul oamenilor când îi propuneți în funcție, cunoașteți statutul PSD."

Potrivit negocierilor, din cele 80 de posturi de secretar de stat, PSD va primi 42, PNL 34, iar UDMR 8. Liberalii vor avea cu 13 posturi mai puțin decât în guvernarea cu cei de la USR.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62121647
Legea vaccinării obligatorii. Lui Ciucă i s-a cerut să facă o excepție pentru slujbele religioase

Premierul Nicolae Ciucă afirmă că reprezentanții cultelor religioase din România i-au cerut ca proiectul de lege privind obligativitatea certificatului de vaccinare să cuprindă o excepție pentru credincioșii de la slujbe.

62228007
Ciucă cere ajutorul bisericilor la vaccinare și promite că va ”prelua” mesajele privind ”sprijinirea financiară”

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, joi, că a cerut ajutorul bisericilor din România pentru a accelera campania de vaccinare împotriva Covid-19.

62227991
USR, iniţiativă care înăspreşte legislaţia de mediu: 29.000 de români mor prematur, anual, din cauza poluării

Senatorul USR Dragoş Popescu a depus o iniţiativă legislativă care înăspreşte legislaţia de mediu.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.