Ce spune Tăriceanu despre faptul că Dăncilă nu a fost invitată la Summitul de la Sibiu

61972940
Agerpres

Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că şeful statului a făcut "o mare greşeală" neinvitând-o pe Viorica Dăncilă, în calitate de premier, la Summitul UE de la Sibiu, el susţinând că prezenţa prim-ministrului la acest eveniment ar fi fost obligatorie.

"O mare greşeală din partea preşedintelui, pentru că la acest summit sunt prezenţi prim-miniştri ai marilor membre UE şi preşedinţii de state. La noi există o particularitate, şi anume că Guvernul e cel responsabil cu implementarea tuturor deciziilor care se iau la nivel european în cadrul Consiliilor Europene şi ar fi firesc ca premierul să participe.

În perioada când am fost prim-ministru, nu a existat niciun Consiliu European la care să nu fi participat, chiar dacă am avut lungi perioade de conflicte cu preşedintele de atunci. Cred că prezenţa prim-ministrului la acest summit ar fi fost obligatorie.

Regret această atitudine care conturează încă o dată acest demers al preşedintelui care nu înţelege că trebuie să fie preşedintele României şi nu preşedintele unei părţi din electorat. România nu poate să fie condusă divizând ţara în două: cei care mă votează pe mine, cum spune preşedintele, şi ceilalţi", a precizat vineri Tăriceanu, la Senat. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61967793
Orban, despre execuţia bugetară: Se prefigurează dezastrul bugetar pentru actuala guvernare
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi, la Piteşti, că după execuţia bugetară pe primele trei luni ale anului "se prefigurează dezastrul bugetar pentru actuala guvernare".
62009055
Orban: Mitingurile electorale PNL şi PSD riscă să provoace "bătălia de la Focşani"
Miting PNL în Focşani. Orban acuză că s-a aprobat şi o contramanifestaţie, ca pe vremea minerilor.
62027803
Dăncilă spune că nu a fost invitată la Summitul de la Sibiu: "Mi se pare nepotrivit"
Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri că nu a fost invitată la summitul UE de la Sibiu din data de 9 mai, precizând însă că dacă va primi invitaţie, va merge.