Cătălin Rădulescu, atac la Firea: Nu este divă hollywoodiană ca să ne spună ce să facem

61945250
Pro TV

Deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, a declarat că Firea "nu este nici ombilico del mondo, nici diva hollywoodiană ca să ne spună ce să facem" şi că ar fi cazul "să se potolească".

"Am citit şi eu scrisoarea doamnei Firea. Încerc să mă obişnuiesc cu modul acesta nou de lucru în cadrul partidului, după 22 de ani în partid. Văd mai nou că trimitem scrisori. E genul poştă, de trimis scrisori prin poştă, dragoste şi prietenie. (...) Scrisoarea pierdută aş vrea să o comentez un pic. Dacă dânsa vine cu tot felul de idei şi năstruşnicii din acestea, cred că greşeşte. Dânsa nu face agenda nici a partidului, nici a nimănui. Ne-am propus un program foarte interesant pentru oameni, agresiv investiţional în toate domeniile, începând de la spitale regionale, autostrăzi, cale ferată de viteză mare, staţiuni balneoclimaterice şi dintr-o data în loc să ne axăm pe aceste treburi, pentru că le putem face, doamna Firea se trezeşte şi îi arde să ne trimită scrisori pierdute, scrisori de dragoste, cere vot de încredere. (...) Dacă are nemulţumiri administrative să facă dezbateri cu miniştrii de resort, cu premierul, dar nu să ne facă scrisori. Nu este nici ombilico del mondo, nici diva hollywoodiană ca să ne spună ce să facem. Cam atât. Restul cred că ar fi cazul să se potolească. Să fac întâlniri tete-a-tete cu preşedintele, cu cine vrea dânsa, dar să ne lase în pace, pentru că noi avem treabă", a afirmat Cătălin Rădulescu, vineri pentru Mediafax.

"Dacă îi place să fie membru simplu, atunci să facă un gest şi să-şi dea demisia de peste tot, iar dacă vrea meciuri de desene animate şi să ceară dânsa un vot de încredere pentru preşedinte ar putea să înceapă să facă acolo în familia dânsei, la Voluntari, un vot de încredere, apoi să ceară un vot de încredere populaţiei pentru dânsa, şi apoi să vină să ceară un vot de încredere pentru preşedinte. Eu şi colegii mei îi facem recomandări. Primul lucru îi cerem să vină în grupurile parlamentare. Vreo 15-20 de colegi şi mai ales colege, supăraţi şi supărate pe atitudinea de diva a ecranului, îi transmit să vină în grupurile parlamentare ale PSD pentru că vrem să ne spună ce vrea dânsa în viaţa aceasta, ce vrea cu partidul. Tocmai ne gândisem să se pregătească asiduu şi la următorul Congres să candideze cu brio şi o să vadă atunci susţinerea partidului pentru dânsa", a mai spus Rădulescu.

Social-democratul mai spune că, în opinia sa, probabil Gabriela Firea discută cu soţul ei, Florentin Pandele, cu "unii acoliţi ai Securităţii" şi cu unii membri ai Executivului, îşi fac o agendă şi apoi vine şi îşi prezintă "cu buzele ţuguiate" planurile.

"Eu cred că dânsa se duce acasă, stă cu domnul Pandele de vorbă, mai stă cu unii acoliţi au Securităţii, fac o agenda acolo şi cu nişte membri marcanţi din Guvern şi apoi vine şi spune cu buzele ţuguiate ce vrea să facem. Noi nu avem timp de Congres când vrea fiecare. Preşedintele Liviu Dragnea, bun, rău, a fost ales de vreo 500.000 de membri. Doamna Firea a mai făcut în CEx un exerciţiu şi a luat foarte multe voturi, dânsa şi cavalerul teuton, prieten din copilărie. Au mai încercat şi au luat două voturi", a încheiat Cătălin Rădulescu.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61945648
Codrin Ştefănescu: Vom avea CEx al PSD. Acolo vom regla lucrurile cum nu se așteaptă nimeni

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat vineri seară că în două-trei săptămâni va avea loc un Comitet Executiv al partidului, în care vor fi reglate "lucrurile cum nu se așteaptă nimeni”.

61984354
Nouă gafă a premierului Dăncilă. Verbul care a pus-o în încurcătură. VIDEO

După ce a vizitat fabrica de magiun de la Topoloveni, premierul Viorica Dăncilă a mai făcut vineri o greșeală de exprimare.

61895776
Donald Trump i-a trimis lui Iohannis o scrisoare. Mesajul președintelui american

Președintele american Donald Trump i-ar fi trimis șefului statului român, Klaus Iohannis, o scrisoare în care își exprimă speranța că se vor putea întâlni cât mai curând.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.