Au început negocierile în coaliție. Surse News.ro: PNL vrea să ia un minister de la UDMR

62264532
Agerpres

Surse din conducerea coaliţiei de guvernare, citate de News.ro, susțin că liderii PSD-PNL ar fi agreat ca Ministerul Transporturilor să rămână la social-democrați, deşi, conform protocolului semnat în 2021, portofoliul ar trebui să ajungă la PNL.

 

 

 

 

 

 

Dacă noua înţelegere va fi parafată, Sorin Grindeanu va rămâne ministrul Transporturilor.

În schimb, liberalii ar urma să păstreze Ministerul Fondurilor Europene şi să primească, în plus, Finanţele şi Justiţia.

De asemenea, liberalii îşi doresc şi Ministerul Mediului, în prezent la UDMR.

Pe de altă parte, în PSD a început competiţia internă pentru şefia Camerei Deputaţilor, iar liberalii sunt divizaţi cu privire la viitoarea funcţie pe care ar trebui să o primească Nicolae Ciucă.

”Există în acest moment un acord între Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, însă rămâne de văzut cum vor reacţiona liderii PNL din teritoriu. Ministerul Transporturilor era râvnit de liberali cu greutate ca Iulian Dumitrescu (preşedintele CJ Prahova) şi Gheorghe Flutur (preşedintele CJ Suceava). Să vedem dacă vor fi mulţumiţi cu noua împărţire a funcţiilor. Ministerul Transporturilor are o miză electorală extrem de puternică, mai ales că vine un an cu patru rânduri de alegeri. În 2024, se vor inaugura segmente de autostradă şi drum expres, deci se vor tăia panglici
”, susţin surse din conducerea coaliţiei de guvernare pentru News.ro.

Citește și
Blocaj în coaliție pe tema bugetului pe 2026. Ședință la PSD pentru a decide poziția partidului în negocieri
Blocaj în coaliție pe tema bugetului pe 2026. Ședință la PSD pentru a decide poziția partidului în negocieri

Surse: Liberalii ar fi dispuși să renunțe la Ministerul Transporturilor, ca să rămână cu Fondurile Europene

Conducerea PNL ar fi dispusă să cedeze Ministerul Transporturilor, pentru a rămâne cu Ministerul Fondurilor Europene, portofoliu deţinut de Marcel Boloş.

”Liderii noştri din ţară, de la preşedinţi de Consilii Judeţene la primari, sunt mulţumiţi de colaborarea cu Boloş, care va continua ca ministru”, susţine unul dintre liderii PNL prezenţi la negocierile din coaliţie.

Pentru a ceda Transporturile, PNL ar primi, pe lângă Ministerul Finanţelor, conform protocolului, şi, Ministerul Justiţiei, care, în mod normal, ar fi trebuit să le revină social-democraţilor odată cu realizarea rotativei.

”Marcel Ciolacu nu vrea ca PSD să fie asociat cu Ministerul Justiţiei, mai ales că nu mai e nicio miză, procurorii-şefi au fost numiţi de tandemul Predoiu-Iohannis”, precizează surse din conducerea PSD.

Ministerul Finanţelor ar urma să fie preluat de Sebastian Burduja, în prezent titular la Digitalizare. Iar în locul lui Burduja ar avea şanse mari să ajungă Sabin Sărmaş, preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei din Camera Deputaţilor.

Alături de Sebastian Burduja, pe lista scurtă pentru Finanţe se mai află Alexandru Nazare (susţinut de Iulian Dumitrescu) şi Marcel Boloş, în prezent la Fonduri Europene.

Unii liberali şi-ar dori ca Ministerul de Externe să fie preluat de un om de partid, în locul lui Bogdan Aurescu, considerat protejatul preşedintelui Iohannis. Alina Gorghiu şi Rareş Bogdan râvnesc la şefia diplomaţiei, însă e foarte puţin probabil ca preşedintele să renunţe la Bogdan Aurescu, omul său de încredere.

De asemenea, liberalii ţintesc şi un portofoliu de la UDMR: Ministerul Mediului sau Ministerul Dezvoltării.

”E greu de crezut că Hunor va ceda Ministerul Dezvoltării, care împarte banii pentru primari, dar UDMR nu poate rămâne cu trei portofolii plus funcţia de vicepremier, în condiţiile în care sunt irelevanţi ca pondere parlamentară. Avem o majoritate stabilă şi fără ei”, sunt argumentele unora dintre liderii liberali.

În momentul de faţă, UDMR nu e dispusă să renunţe la niciun portofoliu, însă nici ieşirea de la guvernarea nu e văzută ca soluţie de formaţiune maghiară. În noul Executiv, UDMR ar putea să-l schimbe pe Ministrul Sportului, Eduard Novak, implicat în mai multe scandaluri cu şefii federaţiilor sportive.

Surse: Mihai Tudose ar putea renunţa la mandatul de eurodeputat pentru funcţia de vicepremier


La rândul său, Marcel Ciolacu pregăteşte schimbări în echipa guvernamentală. Mihai Tudose ar putea renunţa la mandatul de eurodeputat pentru funcţia de vicepremier. Tudose ar urma să coordoneze ministerele din zona economiei şi energiei.

De altfel, Ciolacu a recunoscut deja că şi l-ar dori în echipa guvernamentală.

La Ministerul Agriculturii, Petre Daea ar urma să fie schimbat, după ce a obţinut o sumă infimă de la Comisia Europeană ca despăgubire pentru tranzitul cerealelor ucrainene.

Pentru şefia ministerului se pregăteşte deputatul Florin Barbu, preşedintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor şi unul dintre apropiaţii secretarului general al PSD Paul Stănescu.

De asemenea, Florin Spătaru, ministrul Economiei, şi Marius Budăi, ministrul Muncii, ar putea rămâne în afara Guvernului după rotativă.

Dincolo de împărţirea ministerelor, liderii PSD trebuie să decidă cine va fi succesorul lui Marcel Ciolacu la şefia Camerei Deputaţilor. În cazul în care Sorin Grindeanu va rămâne ministrul Transporturilor, lupta internă se va duce între Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD, şi Daniel Suciu, actual vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

”Alfred Simonis e liderul de facto al Camerei Deputaţilor în acest moment. El negociază proiectele, voturile, totul. Însă vine din organizaţia Timiş, care îl are deja pe Sorin Grindeanu ministru al Transporturilor. Deci va fi greu ca PSD Timiş, organizaţie fără rezultate notabile în alegeri, să ia două funcţii importante în stat. În plus, Daniel Suciu e susţinut de Radu Moldovan de la Bistriţa, care nu mai are niciun ministru în guvern. Radu Moldovan îl susţinuse pe Vasile Dîncu la Apărare”, explică surse din conducerea PSD.

Surse: PSD ia în calcul şi varianta unei femei pentru şefia Camerei Deputaţilor

Liderii PSD iau în calcul şi varianta unei femei pentru şefia Camerei Deputaţilor, astfel încât să fie bifată şi cota de gen.

Natalia Intotero, preşedinta Comisiei de Învăţământ din Camera Deputaţilor, şi Alexandra Presură, susţinută de filiala PSD Dolj, ar avea cele mai mari şanse pentru a treia funcţie în stat.

De asemenea, un alt nume vehiculat în interiorul PSD este Rodica Nassar, deputat cu o vechime de 23 de ani în Parlament.

De partea cealaltă, liberalii trebuie să hotărască viitorul lui Nicolae Ciucă. Partidul e împărţit în acest moment: o parte susţine că Nicolae Ciucă ar trebui să devină preşedintele Senatului, a doua funcţie în stat.

De partea cealaltă, mai multe voci din PNL cred că Nicolae Ciucă ar trebui să rămână în Guvern, în funcţia de vicepremier, pentru a avea mai multă putere în relaţia cu liderii din teritoriu.

Nicolae Ciucă are trei variante după ce va demisiona din fruntea guvernului: să preia şefia Senatului de la Alina Gorghiu; să fie numit vicepremier fără portofoliu şi să coordoneze ministerele de forţă (Apărarea şi Internele); să preia Ministerul Apărării la pachet cu funcţia de vicepremier.

Recent, Nicolae Ciucă a şi declarat că analizează mai multe opţiuni, după ce nu va mai fi premier.

El nu a exclus să ocupe funcţia de vicepremier în noul Guvern, însă a adăugat că analizează cel puţin trei opţiuni, după încheierea mandatului la Palatul Victoria.

Articol recomandat de sport.ro
Ce surpriză! Elias Charalambous începe negocierile imediat după plecarea de la FCSB
Ce surpriză! Elias Charalambous începe negocierile imediat după plecarea de la FCSB
Citește și...
Blocaj în coaliție pe tema bugetului pe 2026. Ședință la PSD pentru a decide poziția partidului în negocieri
Blocaj în coaliție pe tema bugetului pe 2026. Ședință la PSD pentru a decide poziția partidului în negocieri

Liderii PSD se întâlnesc luni, 9 martie, pentru a decide poziția partidului în negocierile din coaliție privind bugetul de stat pe 2026. 

Bolojan, către românii prinși în Orientul Mijlociu: „Înţeleg nerăbdarea şi îngrijorarea celor care doresc să revină în țară”
Bolojan, către românii prinși în Orientul Mijlociu: „Înţeleg nerăbdarea şi îngrijorarea celor care doresc să revină în țară”

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că autoritățile pregătesc noi zboruri pentru repatrierea românilor din Orientul Mijlociu. 

Ordonanța pentru reforma administrației, atacată la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului
Ordonanța pentru reforma administrației, atacată la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului

Avocatul Poporului a trimis Curţii Constituţionale a României o sesizare în legătură cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care vizează reforma administraţiei publice centrale şi locale.  

Recomandări
Axios: SUA și Israelul vor să își trimită forțele speciale pentru a confisca stocul nuclear al Iranului. Ce vor face cu el
Axios: SUA și Israelul vor să își trimită forțele speciale pentru a confisca stocul nuclear al Iranului. Ce vor face cu el

SUA și Israelul au discutat despre trimiterea forțelor speciale în Iran pentru a confisca stocurile de uraniu îmbogățit într-o etapă ulterioară a ostilităților, a raportat Axios, citând surse apropiate subiectului.

Război în Iran, ziua a noua. Președintele Iranului amenință cu noi atacuri asupra țintelor SUA: „Vom riposta mai puternic”
Război în Iran, ziua a noua. Președintele Iranului amenință cu noi atacuri asupra țintelor SUA: „Vom riposta mai puternic”

Conflictul din Iran a ajuns la a noua zi, iar luptele se intensifică. O dronă a țintit duminică noapte un zgârie-nori din districtul Dubai Marina, o zonă turistică foarte populară.

Blocaj în coaliție pe tema bugetului pe 2026. Ședință la PSD pentru a decide poziția partidului în negocieri
Blocaj în coaliție pe tema bugetului pe 2026. Ședință la PSD pentru a decide poziția partidului în negocieri

Liderii PSD se întâlnesc luni, 9 martie, pentru a decide poziția partidului în negocierile din coaliție privind bugetul de stat pe 2026.