Maia Sandu, președintele Republicii Moldova: Vom continua să optăm pentru retragerea trupelor ruse de pe teritoriul nostru

×
Codul embed a fost copiat

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a vorbit în „Interviurile lui Vitalie” despre situația tensionată din estul Ucrainei, dar și despre preocupările actuale ale statului pe care îl conduce.

Toată lumea este atentă la ce se întâmplă în estul Ucraina pentru că suntem îngrijorați de securitatea din zonă, dar și de securitatea energetică. Despre toate acestea discutăm cu președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu.

Vitalie Cojocari: Ați avut un mesaj către cetățeni, în care le-ați vorbit despre consumul mai rațional de gaze, de curent electric și despre criza profundă energetică cu care se confruntă acum Republica Moldova. Spuneați în acest mesaj că „prețul la energie nu ar trebui să fie mai important decât suveranitatea țării”. Doamna președinte, cine atentează, concret, la suveranitatea Republicii Moldova?

Maia Sandu: În contextul acestei crize, care este complicată pentru Republica Moldova așa cum este pentru alte țări, dar mai ales pentru noi, aici veniturile fiind mai mici decât în țările europene, se discută despre tot felul de scenarii sau despre opțiuni pe care le-ar avea Republica Moldova, despre faptul că guvernarea ar trebui să obțină un preț mai mic de la Gazprom decât cel pe care l-a obținut, și aici am făcut apel la toți să fim corecți, să nu se manipuleze opinia publică. Autortățile au obținut un preț care a putut fi obținut în aceste condiții dificile când prețurile pe piața europeană sunt foarte înalte.

Vitalie Cojocari: Care au fost condiționalitățile pe care Gazprom le-a pus pentru a semna acel contract?

Citește și
vitalie
Interviu cu Ministrul Transporturilor. În 2022 vom avea investiții record și zero km de autostradă

Maia Sandu: Guvernul este cel care a negociat, eu am avut câteva discuții cu reprezentanți ai Federaței Ruse în perioada acelei crize și discuțiile mele au fost despre necesitatea continuării negocierilor și a modificărilor unei soluții, pentru că vă amintesc, nu doar că plăteam un preț foarte mare pe perioada negocierilor, dar mai exista și problema volumului insuficient pe care îl furniza Gazprom și de aici o sumedenie de probleme pentru Republica Moldova. Dar, întreaga noastră echipă a reușit să țină departe de discuții alte subiecte decât cele propriu-zise care se refereau la contractul pe gaze.

Maia Sandu: „Avem și noi scenarii pe care le considerăm și ne pregătim aceste scenarii”

Vitalie Cojocari: Toată lumea se uită acum la conflictul acesta mocnit din Ucraina de est și se întreabă dacă există posibilitatea declanșării unor acțiuni armate în zonă. Dumneavoastră ce informații aveți?

Maia Sandu: Noi monitorizăm situația și, bineînțeles, suntem foarte îngrijorați. Instituțiile noastre sunt vigilente. Avem și noi scenarii pe care le considerăm și ne pregătim aceste scenarii, dar ne dorim așa cum își dorește toată lumea să se identifice soluții pașnice la nivel regional de către forțele internaționale, astfel încât să nu trebuiască să punem în aplicare măsurile pe care le pregătim pentru aceste scenarii.

Vitalie Cojocari: Și ne puteți spune care ar putea fi câteva scenarii ca să înțelegem cum se pregătește Republica Moldova?

Maia Sandu: Aceste scenarii sunt explicate și discutate de către experți în domeniu și sunt bine cunoscute pentru toată lumea, exact aceste scenarii le analizăm și noi. Ținem legătura cu partenerii noștri, ne informăm, și din studiile pe care le fac și din informațiile pe care le au partenerii noștri, dar, în general, nu este nimic confidențial, scenariile, repet, pe care le auziți discutate în presa internațională și regională acestea sunt și scenariile pe care le examinăm noi.

Vitalie Cojocari: În Transnistria, Rusia are o forță armată. Care sunt efectivele militare ale Federației Ruse în Transnistria? Câți soldați sunt acolo, cât de bine sunt dotați?

Maia Sandu: Informația noastră este neoficială, pentru că instituțiile constituționale, organele noastre, nu au acces la acest teritoriu din stânga Nistrului și, repet, aceste informații sunt altfel decât oficiale și există o problemă majoră în a vorbi despre asta. În general, prezența trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova sunt în contradicție cu constituția și cu prevederea de neutralitate a Republicii Moldova. Acest subiect, aspectul retragerii trupelor ruse, este un aspect permanent pe agenda bilaterală cu Federația Rusă, dar este și un subiect pe care îl abordăm la toate forurile internaționale pentru a obține sprijin de la comunitatea internațională pentru retragerea trupelor de pe teritoriul nostru.

Vitalie Cojocari: Până acum se vorbea despre Armata a 14-a, acum se vorbește din zona rusă despre trupe de menținere a păcii. Câți soldați acolo? Ce informații are Chișinăul despre acest lucru?

Maia Sandu: Repet, pentru că aceste informații nu sunt exacte și nu sunt oficiale, nu aș vrea să vin cu speculații în acest format.

Vitalie Cojocari: Aceste forțe armate, așa cum le prezintă Rusia, sunt de menținere a păcii? Cum le califică Republica Moldova?

Maia Sandu: Prezența armatei ruse este în contracție cu statutul de neutralitate și cu prevederile constituționale și respectiv noi optăm și vom continua să optăm pentru retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Vitalie Cojocari: O informație care a apărut în presa din Vest și în care erau citate surse ale serviciilor secrete din Ucraina spunea că se pregătesc anumite provocări contra propriilor soldați din Transnistria și Donbas pentru a da vina apoi pe, respectiv pe Ucraina sau pe alte forțe. Aveți asemenea informații?

Maia Sandu: Instituțiile noastre monitorizează situația inclusiv în regiunea transnistreană și în acest moment nu avem informații care să demonstreze că acolo se întâmplă alte lucruri decât se întâmplau în trecut. Deci, nimic diferit în comportamentul forțelor ruse din regiunea transnistreană decât ce am văzut de-a lungul timpului în tot acești ani de când sunt prezente acolo.

Vitalie Cojocari: Există un scenariu în care se vorbește despre un atac asupra Ucrainei care ar putea veni din Transnistria. Dumneavoastră ce știți?

Maia Sandu: Noi monitorizăm foarte serios situația acolo și pentru moment nu există motive de îngrijorare. Ele există, însă, generate de prezența acestei armate, dar nu s-a observat nimic în aceste zile și săptămâni, dar asta nu înseamnă că lucrurile nu se pot schimba, de aceea noi rămânem vigilenți în continuare.

Vitalie Cojocari: Cum ajung acele forțe în Transnistria, o enclavă nerecunoscută de nimeni, pentru că este neclar acest lucru. În ce măsură reușește Rusia să își sprijine prezența armată în Transnistria?

Maia Sandu: De câțiva ani de când nu se mai poate face schimb de persoane, așa cum se întâmpla în trecut, se pare că Federația Rusă implică cetățeni ai Republicii Moldova în locuitori ai Transnistriei în acest proces de schimb. Aceasta este explicația și informația pe care o avem noi.

Vitalie Cojocari: Ce s-a întâmplat în Transnistria atunci când a fost acel război? A fost un conflict etnic, unul economic, a fost o agresiune din partea Rusiei? Cum calificați războiul din Transnistria?

Maia Sandu: Războiul din Transnistria a fost o tentativă de a opri procesul de obținere a independenței Republicii Moldova. Forțele care și-au dorit ca noi să devenim independenți de Uniunea Sovietică au încercat să oprească acest proces și, din păcate, existența acestui conflict transnistrean reprezintă impedimente serioase în dezvoltarea Republicii Moldova, reprezintă impedimente pe drumul nostru european. Bineînțeles, este o sarcină importantă pentru noi să găsim o soluție, dar această soluție trebuie să pașnică, diplomatică, trebuie să o soluție care respectă integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova și reintegrarea trebuie să rezulte într-un stat funcțional. Aceste trei elemente sunt extrem de importante.

Vitalie Cojocari: Ați spus „anumite forțe”, puteți să identificați care sunt acele forțe?

Maia Sandu: Este foarte clar pentru toți că Federația Rusă a trimis oameni în această acțiune împotriva Republicii Moldova.

Maia Sandu: „Dialogul nostru cu Rusia este complicat, dar necesar”

Vitalie Cojocari: Care este relația acum a Republicii Moldova cu Federația Rusă?

Maia Sandu: Noi avem un dialog complicat, dar necesar, și pe agenda noastră sunt multe subiecte. Unele sperăm să reușim să avansăm mai repede, altele sunt mai complicate. Am discutat despre problema retragerii trupelor ruse, există și problema lichidărilor munițiilor de la Cobasna. Eu cred că noi avem un dialog incipient pe acest subiect și îmi doresc foarte mult să reușim să avansăm, pentru că prezența munițiilor de la Cobasna este un pericol pentru toată regiunea. De asemenea, rezolvarea conflictului transnistrean este un subiect pe care îl discutăm cu Federația Rusă în contextul Formatului 5+2, pe această platformă. Avem și probleme de ordin economic. Ne-am dori să eliminăm anumite restricții pe care le întâmpină exportatorii noștri care vor să exporte pe piața Federației Ruse. Avem mulți cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc în Federația Rusă și respectiv trebuie să ne îngrijim de mai multe aspecte care țin de condițiile de muncă, de asigurarea cu pensii. Repet, este un dialog complicat, dar necesar.

Vitalie Cojocari: Cât de mare este acest depozit de la Cobasna?

Maia Sandu: Este foarte greu să spunem, pentru că nu am mai avut acces la acest depozit de decenii, și acum este greu să spunem ce a mai rămas, care este starea acestor muniții, dar este foarte clar că acest depozit este foarte mare și riscurile sunt foarte mari. Sper că Federația Rusă înțelege acest lucru și sper că vom putea avansa pentru a începe procesul de lichidare a acestor muniții.

Vitalie Cojocari: Republica Moldova este un stat neutru și totuși există scenarii că dacă Rusia atacă Ucraina, Republica Moldova ar putea avea graniță directă cu Rusia. Luați în calcul integrarea Republicii Moldova în structurile NATO?

Maia Sandu: În primul rând, sper foarte mult să nu se ajungă la o acțiune militară și să nu se întâmple un astfel de lucru. În al doilea rând, Republica Moldova este o țară neutră, dar asta nu înseamnă că noi trebuie să ne izolăm sau că noi ne izolăm. Este dreptul suveran al poporului să decidă cum își asigură securitatea și asta scrie Constituția. În același timp, din 2006, avem program de cooperare cu NATO, iar de curând a fost actualizat acest program care ne ajută să modernizăm sectorul de securitate și sectorul apărării, și, dincolo de asta, avem programe de sprijin cu România, cu Statele Unite, cu alte țări ale Uniunii Europene. Vom continua să avem programe de sprijin pentru a ne consolida sistemul de securitate și de apărare.

Vitalie Cojocari: Se vorbește de foarte multă vreme despre o posibilă întâlnire Maia Sandu - Vladimir Putin. Mai este posibilă? În ce măsură negocieri în acest sens se poartă între Kremlin și Chișinău?

Maia Sandu: Nu se poartă necogieri pe acest subiect, se discută la nivel de Guvern, la nivel de diferite instituții, pe subiecte concrete. Chiar în acestă săptămână a fost în vizită la Moscova o echipă de la Ministerul de Externe pentru a discuta mai multe subiecte, inclusiv cele pe care le-am menționat mai devreme. Deci, există un dialog și continuăm să lucrăm la diferite nivele ale instituțiilor publice pe subiecte concrete.

Vitalie Cojocari: Forțele politice pe care le reprezentați au câștigat alegerile din Republica Moldova marșând pe o idee a anti-corupției. Ați spus că toți cei care au furat din bugetul Republicii Moldova urmează să stea la pușcărie. Acum sunt dați în căutare internațională foști politicieni care au condus Republica Moldova. Aveți idee unde se află aceștia? De exemplu Vladimir Plahotniuc. Care sunt pașii pe care urmează să îi facă structurile de justiție pentru a lupta cu corupția?

Maia Sandu: Este adevărat. Cetățenii ne-au ales în aceste funcții în primul rând ca să combatem corupția și ca să reforăm justiția și această reformă este una dintre cele mai importante pe agenda guvernării. Cred că cel mai important lucru care s-a întâmplat este că în fruntea țării, la coonducerea țării, avem oameni cinstiți și cunoaștem cum s-au întmplat lucrurile în anii precedenți, când cei de la guvernare erau cei care puneau la cale schemele de corupție prin care au delapidat din banii publici sute de milioane sau chiar miliarde de euro. Pe subiectul marilor corupți, a fugarilor, se lucrează în special din partea procuraturii, dar din păcate va mai dura, pentru că pe de-o parte trebuie să refacem reforma justiției, să ne asigurăm că toți cei care anchetează aceste cazuri de corupție sunt oameni cinstiți. Acest proces acum începe, de curățare a sistemului judecătorec și al procuraturii de oameni corupți. Mai trebuie să avansăm în aceste cazuri de corupție mare, ca să extrădați cei care au reușit să plece și mai ales să recuperăm măcar o parte din banii pe care i-au furat.

Despre cazul Plahotniuc

Maia Sandu: Pe fiecare caz în parte se lucrează. În cazul lui Plahotniuc, din ce cunoaștem noi se ascunde în Turcia. Aici găsesc mai ciudată poziția Interpolului care a fost solicitat deja de câțiva ani să îl pună în căutare internațională, dar încă nu a făcut acest lucru. Amintesc că Plahotniuc este beneficiarul a multor scheme de corupție, dar mai ales a fraudei bancare în valoare de 12% din PIB. Repet, este cam ciudată această atitudine sau lipsei de decizie a Interpolului în raport cu Plahotniuc, dar știu că se lucrează și la nivel bilateral cu fiecare țară, acolo unde stau ascunși cei mai mari escroci ai Republicii Moldova. Inclusiv în discuțiile pe care le am eu cu omologii mei atunci când discutăm cu guverne, cu șefi de țări, solicităm acest ajutor și chiar la acel forum organizat de Casa Albă în decembrie am vorbit despre necesitatea de a aborda problema în complex, pentru că mulți oameni politici din țări cu instituții slabe ca Republica Moldova ajung să fugă în țări cu democrație consolidată, ajung să își ducă banii în aceste țări, iar pentru noi este foarte greu să recuperăm acești bani fără contribuția instituțiilor de drept din aceste țări. Apelul meu a fost să lucrăm împreună pentru ca oamenii nevoiași sau cu venituri mici din Republica Moldova să își poată recâștiga banii care le-au fost furați.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A devenit senzație pe internet, dar nimeni nu crede că mușchii ei sunt adevărați: ”Spun că arăt precum Kendall Jenner pe steroizi!”
FOTO A devenit senzație pe internet, dar nimeni nu crede că mușchii ei sunt adevărați: ”Spun că arăt precum Kendall Jenner pe steroizi!”
Citește și...
Interviu cu omul de afaceri Dragoș Anastasiu: ”Lucrurile se vor rezolva, din aprilie încolo”
Interviu cu omul de afaceri Dragoș Anastasiu: ”Lucrurile se vor rezolva, din aprilie încolo”

Unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din România, Dragoș Anastasiu, a vorbit în ”Interviurile lui Vitalie” despre provocările care ne pândesc în anul 2022. 

Interviu cu Ministrul Transporturilor. În 2022 vom avea investiții record și zero km de autostradă
Interviu cu Ministrul Transporturilor. În 2022 vom avea investiții record și zero km de autostradă

Ministrul Transporturilor a vorbit în ”Interviurile lui Vitalie”, emisiune difuzată exclusiv online, despre autostrăzi, infrastructura feroviară și Tarom.

Interviu cu primarul Robert Negoiță despre PSD, ANAF și plagiat: ”Nu am voie să am cont la bancă de 12 ani”
Interviu cu primarul Robert Negoiță despre PSD, ANAF și plagiat: ”Nu am voie să am cont la bancă de 12 ani”

Robert Negoiță, primarul sectorului 3, nu crede că alianța dintre PNL și PSD va rezista mult. El este de părere că la primăvară vom avea alegeri anticipate.

Recomandări
Semnal de alarmă pentru România de pe piețele internaționale. „Credibilitatea politică erodată” afectează ratingul de țară
Semnal de alarmă pentru România de pe piețele internaționale. „Credibilitatea politică erodată” afectează ratingul de țară

Agenţia de rating Fitch a revizuit, marţi, de la stabil la negativ perspectiva IDR a României (datorii pe termen lung) şi a confirmat IDR la 'BBB-'.

Politolog, despre candidatura lui Nicușor Dan: „La acest moment, românii sunt înclinaţi spre un independent”
Politolog, despre candidatura lui Nicușor Dan: „La acest moment, românii sunt înclinaţi spre un independent”

Politologul Cristian Pîrvulescu spune că prin anunţul privind intenţia de a candida la Preşedinţie Nicuşor Dan a „furat startul” punând partidele în defensivă.  

Mișcarea făcută de NATO înainte ca Trump să preia conducerea SUA. Rolul pe care îl va avea România
Mișcarea făcută de NATO înainte ca Trump să preia conducerea SUA. Rolul pe care îl va avea România

NATO a preluat de la SUA coordonarea ajutorului militar occidental pentru Ucraina, aşa cum era planificat, a declarat marţi o sursă citată de Reuters.