„Oamenii care cred în libertate trebuie să-i rostească numele.” Bono i-a adus un omagiu emoționant lui Alexei Navalnîi

62427185
Profimedia

Bono, solistul U2, i-a adus un omagiu lui Alexei Navalnîi în timpul concertului U2 Sphere Residency din Las Vegas.

 

Artistul a intonat, sâmbătă, un cântec în onoarea liderului opoziţiei ruse Alexei Navalnîi, care a fost închis într-o închisoare din Arctica şi care a murit subit la vârsta de 47 de ani în noaptea precedentă, scrie revista People.

Înainte de a interpreta un cover al piesei "Don't Dream It's Over" a celor de la Crowded House, solistul trupei U2 a făcut o lungă introducere despre lupta pentru libertate.

"Edge şi cu mine am ajuns să fim alături de unii dintre oamenii din Ucraina, în timp ce stăteau în acea gară, care era un adăpost antiatomic transformat. Am ajuns să stăm alături de unii dintre oamenii din Ucraina în timp ce aşteptau ca trenul să sosească cu restul lumii libere în el", şi-a început Bono discursul. "Ei încă aşteaptă ca o parte din acel tren să ajungă. America, sunteţi atât de generoşi... dar haideţi să le dăm acestor oameni ceea ce au nevoie".

El a continuat: "Săptămâna viitoare se vor împlini doi ani de când Putin a invadat şi a încercat să distrugă libertăţile cu greu câştigate (de poporul ucrainean)", a spus Bono. "Următoarea va fi Polonia, următoarea va fi Lituania, Germania de Est; cine ştie unde va ajunge sau nu acest om. Pentru aceşti oameni, libertatea nu este doar un cuvânt dintr-un cântec. Pentru aceşti oameni, libertatea este cel mai important cuvânt din lume - atât de important încât ucrainenii luptă şi mor pentru ea. Şi este atât de important încât Alexei Navalnîi a ales să renunţe la el".

Bono a încurajat apoi mulţimea să i se alăture şi să scandeze numele lui Nalvanîi.

"Se pare că Putin nu i-ar pronunţa niciodată, niciodată, numele. Aşa că m-am gândit că în această seară, oamenii care cred în libertate trebuie să-i rostească numele. Nu doar să şi-l amintească, ci să-l spună", a spus muzicianul, în timp ce publicul repeta "Alexei Navalnîi" pe acordurile melodiei celor de la Crowded House.

În trecut, Bono a susţinut public opoziţia rusă.

După ce a primit o invitaţie din partea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, el şi chitaristul The Edge au cântat piesa "Stand By Me" într-o staţie de metrou subterană din Kiev, care a devenit un adăpost improvizat în timpul invaziei ruseşti.

"Preşedintele @ZelenskyyUa ne-a invitat să cântăm la Kiev în semn de solidaritate cu poporul ucrainean şi aşa că asta am venit să facem", au declarat cei doi într-un mesaj postat pe contul oficial de Twitter al trupei U2.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62427146
Profit uriaș anunțat de cel mai mare producător rus de petrol. Cât bani a câștigat în 2023, în ciuda tuturor sancțiunilor

Cel mai mare producător rus de petrol a anunțat un profit net de peste 14 miliarde de dolari în 2023, cu mai bine de 47% mai mult față de perioada anterioară, precum și o creștere a producției, în ciuda sancțiunilor internaționale.

 

62427145
Turnul Eiffel a fost închis din nou. Ce s-a întâmplat

Turnul Eiffel a fost închis luni din cauza unei greve a angajaților societății care îl administrează.  

62427144
Mii de utilizatori ai camerelor video Wyze au văzut unii în casele altora. Ce a declanșat eroarea

O problemă tehnică, pentru care Wyze dă vina pe Amazon, a făcut ca utilizatorii camerelor video vândute de companie să ajungă să-şi vadă filmările unii altora.

 

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.