Volodimir Zelenski a criticat NATO: „Au dat undă verde continuării bombardamentelor asupra Ucrainei”

×
Publicitate

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat vineri decizia "deliberată" a NATO de a nu crea o zonă de excludere aeriană în Ucraina, în mijlocul unei invazii ruse, transmite AFP.

"Astăzi, conducerea Alianţei a dat undă verde continuării bombardamentelor asupra oraşelor şi satelor ucrainene, refuzând să creeze o zonă de excludere aeriană", a spus preşedintele Zelenski într-o intervenţie video dată publicităţii de preşedinţia ucraineană, scrie Agerpres.

Miniştrii de externe din statele NATO, care au participat vineri, la Bruxelles, la o reuniune extraordinară consacrată invaziei ruse în Ucraina, s-au exprimat împotriva creării unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei, solicitată de Kiev.

„Summitul NATO a fost un summit foarte slab şi pierdut. Aici am văzut că nu toată lumea e de părere că luptă pentru libertatea Europei e principala prioritate. Puteaţi închide spaţiul aerian (al Ucrainei). Nu ştiu pe cine sunteţi capabili să protejaţi sau dacă sunteţi capabili să-i protejaţi pe membrii NATO”, a mai spus Volodimir Zelenski.

„Singura cale prin care puteam implementa o zonă de interdicţie aeriană e să trimitem avioanele deasupra Ucrainei şi să distrugă avioane ruseşti. Iar asta ar putea duce la un război în toată regulă în Europa”, a replicat Antony Blinken, secretar de stat american.

Într-o nouă declaraţie, pe care comentatorii o consideră mai conciliantă decât cele din ultima săptămână, Vladimir Putin a cerut ţărilor vecine şi occidentalilor să nu escaladeze tensiunile impunând noi sancţiuni.

Vladimir Putin: „Noi nu avem intenţii ostile faţă de ţările vecine. Ne îndeplinim obligaţiile şi vom continua s-o facem. Nu vedem nicio nevoie de a agrava ori înrăutăţi relaţiile cu nimeni. Toate acţiunile Rusiei sunt un răspuns la acţiunile ostile îndreptate împotriva Federaţiei Ruse. Cred că toată lumea ar trebui să caute căi pentru normalizarea relaţiilor.”

Situaţia din teren pare să fie unul dintre motivele discursului conciliant al lui Putin. Avansul trupelor ruse a stagnat în nord, unde Kievul şi Harkovul rezistă, în ciuda bombardamentelor. Potrivit ministerului ucrainean al apărării, forțele armate ale Rusiei și-ar fi epuizat majoritatea rezervelor operaționale și au început “pregătirile pentru transferul de resurse suplimentare din districtele militare de sud și de est.

Uniunea Europeană a anunţat vineri că va oferi Ucrainei un ajutor umanitar imediat de 500 de milioane de euro, iar alte fonduri vor urma curând. Şi, pentru prima oară în istoria UE, refugiaţii ucraineni vor avea dreptul de reşedinţă în Uniune pentru cel puţin un an de zile.

Volodimir Zelenski se va adresa sâmbătă Senatului Statelor Unite ale Americii, prin sistem de videoconferinţă

Senatorii SUA au fost invitaţi să se întâlnească sâmbătă cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, prin sistem de videoconferinţă Zoom, a confirmat pentru The Hill un consilier al Senatului.

Întâlnirea va avea loc sâmbătă dimineaţă, şi, potrivit celor de la The Hill, ar fi pentru prima dată când Senatul complet va putea vorbi cu Zelensky de când preşedintele rus Vladimir Putin şi-a început invadarea Ucrainei, la sfârşitul lunii trecute.

Întâlnirea are loc în timp ce parlamentarii lucrează pentru a acorda miliarde de ajutoare noi pentru Ucraina şi îi oferă lui Zelensky şansa de a prezenta membrilor Congresului direct ceea ce are nevoie ţara sa în timp ce luptă împotriva invaziei ruse. Deşi Putin s-a confruntat cu eşecuri, Rusia are încă un avantaj militar faţă de Ucraina şi a atacat mai multe oraşe cheie.

Discuţia lui Zelensky cu parlamentarii vine după ce alţi oficiali ucraineni s-au întâlnit cu membrii Congresului la începutul acestei săptămâni. Ambasadorul ucrainean Oksana Markarova s-a întâlnit cu membri ai Senatului şi i-a avertizat că Ucraina are nevoie de mai multe provizii pentru a ajuta la lupta împotriva armatei ruse.

Zelensky a fost, de asemenea, în contact cu lideri mondiali, inclusiv cu preşedintele Biden, deoarece solicită sprijin pentru ţara sa, furnizând frecvent actualizări prin intermediul reţelelor sociale, mai transmite The Hill.

 

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Echipă de la Sky News, prinsă într-o ambuscadă în Ucraina. Reporterul a fost rănit, cameramanul salvat de vesta antiglonţ

O echipă a televiziunii britanice Sky News a fost prinsă luni într-o ambuscadă a trupelor ruseşti în Ucraina. Reporterul Stuart Ramsay a fost rănit, cameramanul Richie Mockler a fost salvat de vesta antiglonţ.  

CNN: Rusia este gata să trimită încă o mie de mercenari în Ucraina în următoarele zile şi săptămâni

Rusia va desfăşura până la 1.000 de mercenari în Ucraina, în perioada următoare, a transmis un înalt oficial al serviciilor secrete occidentale, potrivit CNN, acesta avertizând că Moscova ar putea „bombarda oraşele pentru a se supune”.

 

1.500 de ruși au fugit în România: Nu va mai fi fericire în Rusia pentru multă vreme de acum încolo!

Moscova ia noi măsuri pentru a spori controlul asupra informațiilor care ajung la populația rusă. Serviciul federal de supraveghere a comunicațiilor a decis să blocheze accesul la Facebook și Twitter.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.