Variaţii extreme de temperaturi în Grecia. Căldură record, înainte de un episod de ninsoare şi îngheţ

62468244
Shutterstock

Grecia traversează variaţii extreme din punct de vedere meteorologic, cu temperaturi care au atins un nivel record pentru luna martie în acest weekend, înainte ca un episod de ninsoare şi îngheţ să lovească ţara, au declarat duminică meteorologii. 

Sâmbătă, mercurul din termometre a urcat până la 31,4 grade Celsius în oraşul Livadia, din centrul ţării, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în luna martie, potrivit site-ului Meteo.gr al Observatorului Naţional din Atena.

În întreaga ţară, staţiile meteorologice au raportat temperaturi caracteristice mai degrabă lunii mai decât începutului de primăvară.

"Să avem astfel de temperaturi atât de devreme în martie nu s-a mai întâmplat niciodată!", a declarat meteorologul Panagiotis Giannopoulos pentru televiziunea ERT. Acest vârf termic neobişnuit a fost atribuit unui nor de praf saharian prezent în atmosferă.

În urma unui val de incendii de vegetaţie, o interdicţie la nivel naţional în privinţa aprinderii focurilor în proprietăţile rurale este în vigoare până pe 18 martie.

Însă grecii trebuie să se pregătească pentru o scădere bruscă a temperaturilor începând de marţi, au anunţat serviciile meteorologice. "O masă de aer rece va aduce ploi şi ninsori în întreaga ţară", a precizat Giannopoulos.

"În Atena, unde astăzi avem 27 de grade, temperatura maximă va fi de doar 11 grade. Este ca un rollercoaster!", a adăugat el.

Această schimbare bruscă este deosebit de problematică pentru sectorul agricol. În regiunea Macedonia (nordul ţării), unde temperaturile au ajuns la 27 de grade în acest weekend, îngheţul ar putea provoca pagube semnificative livezilor aflate în plină înflorire.

Grecia resimte puternic impactul schimbărilor climatice. Ţara a avut cea mai fierbinte vară anul trecut şi cea mai blândă iarnă înregistrată vreodată în 2023-2024, conform datelor reţelei Meteo.gr.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Steve Witkoff: Mă aştept că va exista o discuţie între Donald Trump și Vladimir Putin săptămâna aceasta

Emisarul lui Donald Trump, Steve Witkoff, a declarat duminică la CNN că se aşteaptă ca preşedintele american să poarte o discuţie cu omologul său rus Vladimir Putin în cursul săptămânii viitoare, transmite Reuters.

Analiză CNN: Europa își conturează viitorul umbrelei nucleare, iar Trump pune sub semnul întrebării protecția NATO

Este o nouă zi în Europa, unde anii de glorie ai angajamentului american de neclintit față de apărarea Europei împotriva Rusiei au trecut, scrie CNN într-o analiză.

Papa Francisc a transmis un mesaj de pe patul de spital: „Trec printr-o perioadă de încercare”

Papa Francisc a declarat că este slăbit şi "trece printr-o perioadă de încercare" într-un mesaj de mulţumire adresat credincioşilor, transmis duminică de la spitalul Gemelli din Roma unde este tratat de peste o lună pentru o dublă pneumonie.

Recomandări
Planul pentru cel mai negru scenariu la Cernavodă. Autoritățile vor să aducă apă cu cisterna dacă Dunărea scade la un metru

Guvernul anunță noi măsuri pe Dunăre prin care să asigure în viitor suficientă apă pentru răcirea reactoarelor centralei de la Cernavodă.

Reacția lui Nicuşor Dan la dezvăluirile despre șeful SPP Lucian Pahonțu: „Nu e în această situaţie”

Nicuşor Dan respinge acuzaţiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonţu, menţionând că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989 sau ulterior.

Imaginile surprinse de salvatori cu nava scufundată în mare, lângă Sfântu Gheorghe. „Au spus doar că au avut un incendiu”

Operațiune dramatică de salvare în Marea Neagră, după ce o navă comercială sub pavilionul Republicii Dominicane a luat foc și s-a scufundat în zona economică exclusivă a României.