Flăcările amenință zonele turistice din Grecia și Turcia. Atena a cerut sprijinul UE pentru a opri incendiile de vegetație

×
Publicitate

Grecia și Turcia, țări unde mulți români își petrec concediile vara, sunt lovite de incendii de vegetație periculoase.  

Atena a cerut ajutorul europenilor pentru a aduce sub control cinci focare izbucnite ieri, în context de caniculă și vânt puternic.

Oficial grec: „Avem pompieri răniți, proprietăți distruse și zone forestiere devastate.”

Și duminică s-au atins, în mai multe regiuni elene, 44 de grade Celsius.

Numeroși voluntari din Grecia s-au alăturat pompierilor în lupta lor istovitoare cu flăcările. Chiar și așa, mai multe proprietăți au căzut pradă incendiilor de vegetație care s-au extins spre zonele locuite, în mai multe regiuni elene.

Incendiile de vegetație au ajuns la 30 de kilometri de Atena

Cinci focare au izbucnit ieri, în contextul unui val neîndurător de căldură. La 40 de grade Celsius, pompierii au avut misiuni extrem de dificile în Peloponez, în insulele Evia și Creta, dar și în Attica, la 30 de kilometri nord de Atena.

220 de pompieri au fost mobilizați pentru a ține flăcările departe de capitala Greciei – învăluită de un miros greu de lemn ars. Patru localități au fost evacuate.

Mai mulți pompieri și localnici au ajuns la spital cu arsuri minore, ori intoxicați cu fum.

În acest context dramatic, Grecia, obișnuită să lupte cu incendiile de vegetație, a solicitat asistență din partea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene și a cerut șase avioane de stingere a focului.

Pompierii se luptă cu incendiile scăpate de sub control și în Turcia

În Turcia, un incendiu izbucnit ieri după-amiaza în provincia Bursa s-a extins necontrolat până în zori. La un moment dat, flăcările s-au apropiat de o șosea circulată. Mai multe mașini au sărit în aer, iar câteva locuințe s-au făcut scrum.

Peste 1.700 de localnici au fost evacuați pe timpul nopții. Abia dimineață au reușit pompierii să aducă flăcările sub control. Un alt incendiu periculos se extinde în apropierea autostrăzii care leagă provincia Bursa de capitala Ankara.

Pe de altă parte, un alt incendiu izbucnit în estul provinciei Antalya a fost stins pe timpul nopții, iar pompierii depun acum eforturi pentru a se asigura că focarele nu sunt reactivate de vânt.

O mie de incendii de vegetație au izbucnit în ultimele două săptămâni în Turcia. Peste 80 continuă să ardă. 5.400 de pompieri, 120 de avioane și 1.500 de autospeciale au fost mobilizate în lupta cu focul.

Incendiile de vegetație se extind și pe coasta de sud-vest a Albaniei. Peste o mie de pompieri luptă cu zece focare. Le-au venit în ajutor elicoptere din Ungaria, Croația și Italia.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62505880
Manifestație pro-palestiniană la Berlin: 17 polițiști răniți și zeci de persoane arestate

Poliția germană a anunțat duminică arestarea a 57 de persoane în timpul unei manifestații desfășurate sâmbătă la Berlin în sprijinul palestinienilor din Fâșia Gaza.

 

62538594
Erdogan, mesaj pentru Macron după ce președintele francez a recunoscut Palestina la ONU

Recep Tayyip Erdogan l-a felicitat duminică, într-o convorbire la telefon, pe omologul său francez Emmanuel Macron pentru decizia de a recunoaşte Palestina, la Adunarea Generală a ONU, în septembrie, anunţă într-un comunicat preşedinţia turcă.

62561544
Rusia a atacat Ucraina cu 83 de drone, majoritatea neutralizate. Rusia a doborât peste 100 drone în atacuri reciproce

În noaptea de sâmbătă spre duminică, Rusia a lansat 83 de drone asupra Ucrainei, iar apărarea antiaeriană ucraineană a doborât sau deviat electronic 78 dintre ele, neutralizând majoritatea atacului.

Recomandări
Ilie boloja pnl inquam photos george calin
Stenograme. Bolojan, despre „Guvernul Niculescu”: Nu avem așteptări foarte mari. De ce le cere liberalilor totuși să-l voteze

Ilie Bolojan le-a transmis liberalilor că partidul nu ar trebui să voteze învestirea Guvernului Luca Niculescu dacă ar face un calcul politic, dar le-a cerut să-l voteze citând „responsabilitatea” formațiunii.

62576281
România ar putea plăti pentru menținerea trupelor americane - Bloomberg. Ce investiții ar fi pregătite la Mihail Kogălniceanu

România s-ar fi oferit să suporte o parte din costurile pe care SUA le au pentru menținerea trupelor militare pe teritoriul țării, în contextul tensiunilor tot mai mari din Marea Neagră, potrivit unor surse citate de Bloomberg într-un articol.

62584354
Vaccinul antigripal, greu de găsit în farmacii. Când va primi România următoarea tranșă de doze

Sezonul de gripă a debutat și a fost înregistrat primul deces din cauza virusului, un bărbat de 65 de ani. Totodată, numărul infecțiilor respiratorii a crescut în ultima săptămână, conform Institutului Național de Sănătate Publică.