Una dintre victimele lui Gregorian Bivolaru face mărturii șocante: „Ni s-a spus că actul sexual era autorizat de Dumnezeu”

Gregorian Bivolaru audiat la Politia Capitalei

Una dintre victimele lui Gregorian Bivolaru face mărturii tulburătoare. Femeia de cetățenie portugheză, care avea doar 15 ani când l-a cunoscut pe „Guru MISA”, a povestit pentru AFP calvarul prin care a trecut.

Agnes Arabela Marques avea 15 ani când l-a cunoscut pe Gregorian Bivolaru în România în 1999. La acea vreme, a decis să meargă împreună cu sora ei la București în ashramul fondatorului MISA (Mișcarea pentru Integrarea Spirituală către Absolut), pentru a învăța Tantra yoga sau „yoga dragostei”, o practică din hinduism care vizează împlinirea sexuală.

„La prima vedere, părea drăguț. Era cineva foarte respectat. Nu s-a supărat niciodată. Când spunea ceva, oamenii tăceau”, a mărturisit Agnes, conform Le Point.

Tânăra care pe atunci avea 15 ani a stat la ashram o vreme și apoi, spune ea, „m-a invitat la el acasă”. La rândul lor, și celelalte victime erau constrânse la diverse practici sexuale cu scopul de a fi oferite liderului pentru a întreține relații sexuale cu el sub pretextul inițierii spirituale.

„Și apoi a venit rândul meu”, a spus Agnes.

Citește și
Gregorian Bivolaru
Sechestrare, viol și trafic de ființe umane. Acuzații din dosarul în care este vizat Gregorian Bivolaru
Xi Jinping a făcut cea mai mare restructurare a armatei chineze din ultimul deceniu. Strategia din spatele deciziei sale

Gregorian Bivolaru a obligat-o să își piardă virginitatea și să țină totul secret.

Un fel de „cadou de bun venit. Ni s-a spus că actul sexual a fost o consacrare, că era autorizat de Dumnezeu”, a adăugat Agnes.

„Grig”, cum îl numea ea, era considerat un „zeu” de către adepții săi.

Femeia își amintește că la 16 ani a participat la un concurs de frumusețe „Miss Shakti”, organizat pe malul Mării Negre, unde au fost invitați mai mulți membrii MISA. Aproape 300 de fete au defilat dezbrăcate, pozând lasciv pe scenă, în fața a câteva mii de adepți.

Au avut loc și alte astfel de evenimente, în special pentru a sărbători ziua de naștere a lui Bivolaru.

„Nu exista o vârstă minimă. Majoritatea erau minori”, a mai mărtirisit Agnes.

Ea a mers de mai multe ori în Japonia pentru a lucra în cluburi de noapte pentru MISA, iar apoi a donat mișcării aproape tot salariul și cadourile pe care le-a primit.

În 2013, Bivolaru a fost condamnat în lipsă la șase ani de închisoare, fiind acuzat că a întreținut relații sexuale cu minori.

Gregorian Bivolaru a fost capturat într-o suburbie a Parisului pe Aleea Poeților. Se afla într-un apartament situat la parterul unui imobil cochet. Pe ușă polițiștii francezi au lăsat un sigiliu pe care sunt scrise infracțiunile de care este acuzat bărbatul de 71 de ani: viol, abuz contra persoanelor vulnerabile și sechestrare. În urma acțiunii la care au participat 175 de polițiști, au fost eliberate 26 de femei despre care există informații că au fost supuse abuzurilor și ținute în condiții mizere.

Surse judiciare franceze vorbesc și despre trei femei alese de Bivolaru dintre practicantele de yoga ezoterică. Acestea au povestit anchetatorilor că ar fi fost sechestrate mai multe săptămâni și constrânse la diverse practici sexuale cu scopul de a fi oferite liderului - adică lui guru Bivolaru - pentru a întreține relații sexuale cu el sub pretextul inițierii spirituale.

Cei 40 de suspecți arestați la Paris sunt acuzați de practici specifice unei secte pe care au format-o însă în jurul unui concept yoga foarte popular. Se numește yoga atman și promovează „sinele suprem".

Gregorian Bivolaru a înființat în anii `90, în țara noastră, MISA - Mișcarea pentru Integrarea Spirituală către Absolut. De-a lungul timpului au existat suspiciuni, ori chiar acuzații de relații intime în grup și cooptarea unor minori în activități imorale și umilitoare. Mai mult, unii membri ai organizației ar fi fost transformați în presupuși sclavi pentru Bivolaru. Toate aceste lucruri au fost negate de guru.

Deși a plecat din România, a continuat să recruteze adepți și în țările în care s-a refugiat de-a lungul anilor. A făcut-o însă în numele Yoga Integral Atman. Practic s-a folosit de acest concept popular în lume ca să adune în jurul lui în special persoane vulnerabile. Prin manipulare psihică, dar și constrângeri fizice acestea ajungeau să întrețină relații sexuale cu maestrul.

Și în România Gregorian Bivolaru s-a folosit de calitatea de „profesor yoga" și „mentor spiritual" ca să își recruteze victimele. Judecătorii români au stabilit că Bivolaru „a recrutat în scopul exploatării sexuale o minoră, cursantă yoga, cu care a întreținut în mod repetat acte sexuale și de perversiune sexuală, oferindu-i diverse sume de bani și alte foloase" și l-au condamnat la șase ani de închisoare pentru acuzația de act sexual cu un minor.

Timp de 12 ani a fost fugar, reușind să obțină azil politic în Suedia. Abia în 2016 a fost prins la Paris și extrădat. A ieșit din penitenciar după doar un an de detenție.Imediat după ce a fost eliberat, Bivolaru a plecat din tară, figurând și în prezent printre persoanele căutate de autoritățile din Finlanda. Acolo este acuzat de infracțiuni de crimă organizată.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Presa din Ungaria a reacționat după ce FCSB a câștigat titlul de campioană: "Nimeni nu a reușit asta"
VIDEO Presa din Ungaria a reacționat după ce FCSB a câștigat titlul de campioană: "Nimeni nu a reușit asta"
Citește și...
„Erau convinse că făcând sex se purifică”. Cum a reușit Gregorian Bivolaru să atragă persoane vulnerabile în secta sa
„Erau convinse că făcând sex se purifică”. Cum a reușit Gregorian Bivolaru să atragă persoane vulnerabile în secta sa

Apar detalii revoltătoare după arestarea lui Gregorian Bivolaru la Paris. Cel supranumit „Guru MISA” este acuzat că, împreună cu alte 40 de persoane, ar fi creat o sectă în care aveau loc abuzuri sexuale.  

Sechestrare, viol și trafic de ființe umane. Acuzații din dosarul în care este vizat Gregorian Bivolaru
Sechestrare, viol și trafic de ființe umane. Acuzații din dosarul în care este vizat Gregorian Bivolaru

Gregorian Bivolaru, fondatorul Mișcării pentru Integrare în Absolut, a fost arestat marți în Franța, la Paris.  

Gregorian Bivolaru, fondatorul MISA, a fost arestat în Franța
Gregorian Bivolaru, fondatorul MISA, a fost arestat în Franța

Gregorian Bivolaru a fost arestat în Franța, alături de alte 40 persoane suspectate că ar avea legături cu un cult internațional de yoga. 

Mesajul unui medic pentru Arafat: ”Şcolile?! Închise clar! Pârtiile?! Deschise şi arhipline!”
Mesajul unui medic pentru Arafat: ”Şcolile?! Închise clar! Pârtiile?! Deschise şi arhipline!”

Un medic pneumolog la Spitalul Militar Galaţi, Sorin Bivolaru, îl critică pe secretarul de stat Raed Arafat pentru restricţiile impuse în contextul pandemiei de Covid-19.

Guru Bivolaru rămâne eliberat condiționat. Decizia Tribunalului București
Guru Bivolaru rămâne eliberat condiționat. Decizia Tribunalului București

Controversatul lider al mişcării de integrare spirituală în absolut Gregorian Bivolaru scăpa cu brio dintr-o procedură judiciară ce îi punea în pericol libertatea. Tribunalul Bucureşti a refuzat vineri să îi anuleze liberarea.

Recomandări
O gafă colosală a trupelor Kievului le-a permis rușilor să avanseze pe front. Soldații Moscovei au profitat imediat
O gafă colosală a trupelor Kievului le-a permis rușilor să avanseze pe front. Soldații Moscovei au profitat imediat

Armata ucraineană a făcut o greșeală gravă pe front, în urma căreia soldații ruși au reușit să înainteze și să își treacă în palmares noi cuceriri.

Gabriel Liiceanu: Rușii trăiesc de opt secole cu supunerea și instinctul de invadare în gene. „Nu se vor opri”
Gabriel Liiceanu: Rușii trăiesc de opt secole cu supunerea și instinctul de invadare în gene. „Nu se vor opri”

După opt secole de totalitarism, poporul rus “are supunerea interiorizată în genele sale istorice”, și e gata să își activeze oricând “instinctul de invadare”, pentru că “este învățat să cucerească lumea”.

Sondaj la comanda PSD: Bucureștenii îl vor tot pe Nicușor Dan în fruntea PMB. Firea l-a întrecut pe Piedone
Sondaj la comanda PSD: Bucureștenii îl vor tot pe Nicușor Dan în fruntea PMB. Firea l-a întrecut pe Piedone

Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan se află pe primul loc în intenţiile de vot ale bucureştenilor pentru postul de primar general, urmat de Gabriela Firea şi de Cristian Popescu Piedone, conform unui sondaj Avangarde.