Un inginer de la Facebook ar fi abuzat de accesul la datele utilizatorilor pentru a urmări o femeie care îl părăsise

62201675
Profimedia

Un inginer de la Facebook ar fi abuzat de accesul angajaților la datele utilizatorilor pentru a urmări o femeie care l-a părăsit la hotel, după ce s-ar fi bătut în vacanță, conform unei cărți care urmează să fie publicată.

Între ianuarie 2014 și august 2015, compania a concediat 52 de angajați care ar fi exploatat datelor utilizatorilor pentru interese personale, potrivit unei copii anticipate a cărții "Un adevăr urât: în interiorul bătăliei Facebook pentru dominație", notează Business Insider.

Inginerul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, ar fi exploatat datele pentru a "confrunta" o femeie cu care plecase în Europa, după ce aceasta a părăsit camera de hotel pe care o împărțiseră. Astfel, el a putut să vadă noua ei locație, la un alt hotel.

 

O femeie a fost urmărită în timp real

 

Un alt inginer de la Facebook s-a folosit de faptul că a avut acces la datele utilizatorilor pentru a căuta informații despre o femeie cu care se întâlnea, după ce aceasta a încetat să-i mai răspundă la mesaje.

Individul a avut acces la "ani de conversații private cu prietenii, prin Facebook Messenger, evenimentele la care a participat, fotografii încărcate (inclusiv cele șterse) și postări pe care le-a comentat sau pe care a intrat", conform cărții.

Asta nu e tot! Prin aplicația Facebook pe care femeia o instalase pe telefonul ei, el a putut să-i vadă și locația în timp real, potrivit cărții.

Angajaților Facebook li s-a acordat accesul la datele utilizatorilor pentru a "elimina birocrația care a încetinit inginerii", se arată în carte. "Nu exista altceva decât bunăvoința angajaților înșiși care să-i împiedice să abuzeze de accesul lor la informațiile private ale utilizatorilor", susțin autorii cărții, Sheera Frenkel și Cecilia Kang. Potrivit acestora, majoritatea angajaților care au abuzat de aceste privilegii de acces la datele utilizatorilor au căutat doar informații, deși câțiva nu s-au oprit aici.

 

Facebook: "Am avut întotdeauna toleranță zero față de abuz"

 

Cei mai mulâi care s-au folosit de acces au fost "bărbați care au căutat profilurile Facebook ale femeilor de care erau interesați", se mai arată în carte.

Reprezentanții Facebook au declarat, pentru Insider, că firma concediază angajații pe care îi descoperă că folosesc datele utilizatorilor în scopuri non-comerciale.

"Am avut întotdeauna toleranță zero pentru abuz și am concediat fiecare angajat care a fost descoperit că accesează în mod necorespunzător date", a afirmat un purtător de cuvânt al Facebook.

"Din 2015, am continuat să ne consolidăm protocoalele de pregătire a angajaților, de detectare a abuzurilor și de prevenire. De asemenea, continuăm să reducem necesitatea ca inginerii să acceseze anumite tipuri de date", a mai spus compania.

 

Problemele apar "aproape în fiecare lună"

 

CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, a fost avertizat, pentru prima dată de această problemă, în septembrie 2015, de directorul de securitate Alex Stamos.

Într-o prezentare adresată lui Zuckerberg și directorilor superiori ai companiei, Stamos a spus că inginerii au abuzat de acces "aproape în fiecare lună", stă scris în carte.

La acea vreme, peste 16.000 de angajați aveau acces la datele private ale utilizatorilor, potrivit cărții. Stamos a sugerat restrângerea accesului la mai puțin de 5.000 de angajați și mai puțin de 100 pentru informații deosebit de sensibile, cum ar fi parolele. El a propus să solicite angajaților să depună cereri oficiale de acces la date private, dar a fost refuzat de directori. Zuckerberg a spus că modificările în acest sens sunt "o prioritate absolută" și l-a însărcinat pe Stamos să găsească o soluție, potrivit cărții.

Dar modificările care ar limita reținerea datelor au fost "contra ADN-ului lui Mark", a declarat un angajat al Facebook autorilor cărții.

"În diferite momente din istoria Facebook au existat căi pe care am fi putut să o luăm, decizii pe care le-am fi putut lua, care ar fi limitat sau ar fi redus colectarea datelor utilizatorului", a mai spus angajatul, conform cărții.

"Dar înainte să îi prezentă aceste decizii, știam că nu va fi o cale pe care el să o aleagă", a mai afirmat angajatul, potrivit cărții.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Mercedes s-a dat peste cap pentru noul C-Class: ”Cel mai puternic și mai sportiv pe care l-am făcut vreodată”
FOTO Mercedes s-a dat peste cap pentru noul C-Class: ”Cel mai puternic și mai sportiv pe care l-am făcut vreodată”
Citește și...
Turcia a propus construirea unei conducte de combustibil până în România. Ar alimenta flancul estic al NATO

Turcia a propus construirea unei conducte de combustibil pentru uz militar, un proiect cu o valoare estimată la 1,2 miliarde de dolari (un miliard de euro). 

SUA acuză un cetățean irakian de comploturi teroriste. Suspectul ar fi pregătit atacuri în Europa și America

Autorităţile americane au anunţat arestarea şi transferul în Statele Unite al unui cetăţean irakian acuzat că a coordonat sau sprijinit planuri de atacuri împotriva intereselor americane şi israeliene în Europa şi SUA, transmite Reuters.

Xi Jinping l-a avertizat pe Donald Trump în timpul discuțiilor purtate cu ușile închise. Ce i-a spus ferm liderul Chinei

Donald Trump susține că politica Washingtonului față de Taiwan nu s-a schimbat, dar refuză să spună dacă va semna pachetul de armament american în valoare de 14 miliarde de dolari pentru Taipei, autorizat deja de Congres.

Recomandări
Strategie comună PNL-USR înaintea consultărilor de luni de la Cotroceni. Orice formulă de guvernare cu PSD, exclusă

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat, sâmbătă, după discuțiile cu premierul interimar Ilie Bolojan, că USR și PNL vor merge la consultările de la Cotroceni cu poziția comună de a nu susține o formulă de guvernare alături de PSD.

România și alte 35 de state au aprobat înființarea unui tribunal special, „ca cel de la Nürnberg”, pentru judecarea lui Putin

O coaliție formată din 36 de țări și Uniunea Europeană a aprobat crearea unui tribunal special pentru a-i judeca pe Vladimir Putin și pe liderii de vârf ai Rusiei pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei.

Cod portocaliu de averse torenţiale în țară. Multe județe vor fi lovite de grindină și vijelii până duminică dimineaţa

ANM a emis o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale pentru cinci judeţe şi o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, averse torenţiale, grindină şi vijelii pentru 19 judeţe şi municipiul Bucureşti, de sâmbătă până duminică.