Un elicopter s-a prăbușit peste o casă din California: 3 morți. VIDEO

61937909
Getty

Un elicopter s-a prăbușit peste o locuință situată în sudul Californiei. În urma incidentului, trei persoane și-au pierdut viața și alte două au fost rănite.

Comunitatea din California este de-a dreptul șocată de cele petrecute. Un elicopter de tip Robinson R44 s-a prăbușit peste o casă, scrie ABC News.

"Eram la etaj și, dintr-o dată, casa a început să se cutremure și m-am gândit: Doamne, este un cutremur ", a mărturisit Marian Michaels, care locuiește în apropierea casei afectate.

La bordul aeronavei se aflau patru persoane, iar cei răniți au fost transportați de urgență la spital, unde au primit îngrijiri medicale.

Roger Johnson lucra în garaj atunci când a auzit un zgomot foarte puternic.

„Am ieșit să văd ce s-a întâmplat și atunci am văzut bucată de metal care a lovit casa. Apoi am auzit pe cineva țipând. Era un țipăt sfâșietor. S-a întâmplat ceva teribil”, a mărturisit Roger Johnson.

Johnson s-a repezit la epavă, unde a observat mai mulți vecini care încercau să scoată victimele din elicopter. Atunci bărbatul a fost inspirat și le-a spus celor prezenți să nu intervină până la sosirea echipajelor de salvare.

Un alt vecin susține că l-a recunoscut pe pilot, care zăcea rănit  pe iarbă. Acesta ar fi fost în viață, la fel și cele trei persoane care-l însoțeau.

Aeronava a decolat de pe aeroportul John Wayne, a declarat Ian Gregor, purtător de cuvânt al Administrației Federale a Aviației.

Aeroportul se afla la o distanță de aproximativ 1,6 kilometri de locul accidentului.

 

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
61937900
Trump nu vrea să închidă închisoarea Guantanamo: „Trebuie să vânăm teroriștii”
Președintele american Donald Trump a vorbit, marți seara, în cadrul discursului despre starea națiunii, susținut la un an de la preluarea mandatului, despre pericolul terorist.
61924783
Paradă „cu sute” de rachete balistice în Phenian, înaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă
Coreea de Nord intenționează să realizeze o defilare cu „sute” de rachete balistice, cu o zi înaintea începerii Jocurilor Olimpice de Iarnă, care urmează să aibă loc în Coreea de Sud.
61936932
Cutremur cu magnitudinea 6,1 în nord-estul Afganistanului
Un seism cu magnitudinea 6,1 s-a produs miercuri în nord-estul Afganistanului, potrivit Serviciului de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), informează AFP.