Un băiat de 12 ani a atacat cu cuțitul un cuplu gay. Minorul a fost arestat

62057726
Pro TV

Un băiat în vârstă de 12 ani a fost arestat sub suspiciunea că a atacat violent cu cuţitul un cuplu gay la Liverpool, în nordul Angliei, a informat miercuri poliţia din comitatul Merseyside, potrivit AFP.

Băiatul este suspectat de agresiune homofobă gravă după atacul în care au fost răniţi doi bărbaţi, cu vârste de aproximativ 30 de ani, în cartierul Anfield din Liverpool, la sfârşitul săptămânii trecute.

Sâmbătă seara, în jurul orei locale 21.20 (20.20 GMT), cei doi bărbaţi mergeau pe stradă când au fost încolţiţi de trei adolescenţi descrişi ca băieţi cu vârste între 12 şi 15 ani.

Unul din agresori i-a atacat cu un cuţit, rănindu-l grav la cap şi gât pe unul din bărbaţi, a doua victimă fiind doar uşor rănită la mână.

'Amândoi au fost duşi la spital şi au fost foarte zguduiţi de incident', a transmis poliţia, într-un comunicat.

Tara Denn, reprezentantă a poliţiei din Merseyside, a arătat că a fost vorba despre un atac 'îngrozitor şi neprovocat împotriva a doi oameni care pur şi simplu mergeau spre casă' şi care au fost victimele 'unui nivel de ură şi de violenţă cu totul inacceptabil'.

'Utilizarea cuţitului în acest atac homofob i-a şocat pe oameni pe bună dreptate', a scris pe Twitter primarul din Liverpool, Joe Anderson.

Atacul a avut loc după o altă agresiune homofobă, comisă de această dată împotriva unui cuplu de femei într-un autobuz din Londra, la începutul lunii, şi care a şocat opinia publică.

Prinţul William, care a vizitat miercuri o asociaţie LGBT care vine în sprijinul tinerilor marginalizaţi din cauza orientării lor sexuale, s-a declarat 'şocat cu adevărat' de această ultimă agresiune.

Întrebat de un tânăr gay cum ar reacţiona dacă unul din cei trei copii ai săi ar fi homosexual, prinţul William a răspuns că 'nu ar avea nicio problemă'.

'Singurul lucru care m-ar îngrijora este modul în care ar fi interpretat şi văzut', a spus ducele de Cambridge.

Vărul reginei Elisabeta, Lordul Ivar Mountbatten, şi partenerul său James Coyle au fost primul cuplu în familia regală care s-a căsătorit, anul trecut.

Prinţul William a explicat că este întrebat adesea de părinţi ce părere are despre acest subiect şi, din această cauză, el 'discută mult' cu soţia sa, Kate, pentru a fi siguri că cei trei copii ai lor vor fi 'pregătiţi'.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62057723
Explozie într-o clădire din centrul Vienei: „Este ca şi cum o bombă a zburat înăuntru”

Patru persoane au fost grav rănite, miercuri, în urma unei explozii la o clădire din apropierea centrului Vienei.

62057718
Motivul pentru care o femeie preferă să alerge cu spatele. Ce observă când face asta. VIDEO

O femeie a fost surprinsă la sală în timp ce folosește... cu spatele banda de alergare.

62057480
Imaginea ce a șocat o lume întreagă. Povestea migrantului care s-a înecat alături de fiică

Imaginea zguduitoare a unui bărbat înecat duminică alături de fetița lui de 2 ani, în râul de la granița dintre SUA și Mexic, îi șochează pe americani.

Recomandări
Nicusor dan bloomberg 2
Nicușor Dan, interviu la Bloomberg TV despre Ucraina și problemele bugetare ale României. Relația cu SUA: „Very good”

Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat, vineri, într-un interviu pentru Bloomberg TV, că țara noastră și Europa vor continua să sprijine Ucraina. 

Gettyimages 2285752742
Primarul Capitalei anunță lucrări majore de refacere a marilor bulevarde din București. “Fără șantiere noi pe liniile de tramvai”

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță lucrări majore de refacere a bulevardelor de pe inelul median al Bucureștiului și promite că progresele se vor vedea înainte să-și încheie mandatul.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.