Ucraina dezminte faptul că sunt reuniuni planificate cu Rusia în Turcia, privind încetarea focului în Marea Neagră

62528602
Pro TV

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean, Heorhii Tîhîi, a dezminţit luni că marţi şi miercuri vor avea loc în Turcia reuniuni privind încetarea focului în Marea Neagră între delegaţii din Ucraina şi Rusia, informează EFE.

"Dezminţim. Nu vor fi întâlniri în format Ucraina-Rusia şi nici nu sunt planificate pe 15 şi 16 aprilie la Ankara", a răspuns Tîhîi agenţiei de presă ucrainene Ukrinform referitor la posibilitatea unor astfel de contacte.

De când administraţia preşedintelui american Donald Trump a început să menţină contacte cu Moscova şi Kiev, delegaţiile ucrainene şi ruse nu s-au întâlnit direct, optând în schimb pentru întâlniri separate cu reprezentanţi ai Washingtonului pentru a promova încetarea focului pe care Casa Albă încearcă să o promoveze.

Acordul de la Riad privind Marea Neagră

Delegaţiile din Ucraina şi Rusia au convenit separat cu SUA la Riad, pe 25 martie, să lucreze pentru o încetare a focului în Marea Neagră şi un armistiţiu în atacurile asupra infrastructurii energetice de ambele părţi ale liniei frontului.

Ambele ţări au declarat un armistiţiu energetic, dar apoi s-au acuzat reciproc că l-au încălcat în mod repetat.

În ceea ce priveşte încetarea focului în Marea Neagră, Rusia a pus drept condiţie ridicarea unora din sancţiunile aplicate sectorului său agricol.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat disponibilitatea de a găzdui negocieri între Rusia şi Ucraina. Erdogan menţine relaţii bune atât cu Kievul, cât şi cu Moscova, şi este foarte apreciat de Trump, aşa cum a declarat chiar preşedintele SUA săptămâna trecută.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62530768
”Putin își bate joc de Trump”. Polonezii speră ca ”SUA să vadă asta”

Vladimir Putin își bate joc de Donald Trump, a declarat luni ministrul polonez de Externe, care și-a exprimat speranța că Statele Unite văd acest lucru.

62435070
Imagini greu de privit. Cum arată acum orașul ucrainean Sumî, după atacul devastator cu rachete al Rusiei. VIDEO-GALERIE FOTO

Agenția Associated Press a difuzat înregistrări video cu urmările atacului devastator efectuat de Rusia în orașul ucrainean Sumî în 13 aprilie.

62519781
Statele Unite amenință cu lovituri puternice asupra Iranului în cazul unui eșec al negocierilor nucleare din Oman

Statele Unite vor ”lovi puternic” Iranul în cazul unui eşec al negocierilor nucleare, ameninţă secretarul american al Apărării Pete Hegseth, la o zi după negocieri între cele două ţări vizând să împiedice Teheranul să se doteze cu arma nucleară.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.