Trump, amenințări către simpatizanții BRICS: încă 10% tarife vamale. Ce e în spatele deciziei

62556026
Getty

Președintele american Donald Trump a avertizat că țările care se aliniază politicilor alianței BRICS, care contravin intereselor SUA, vor avea parte de taxe vamale suplimentare de 10%.

„Orice țară care se aliniază politicilor antiamericane ale BRICS, va fi taxată cu un tarif adițional de 10%. Nu vor exista excepții de la această politică", a scris Trump pe social media, conform BBC.

Trump a criticat mult timp BRICS, o organizație ai cărei membri sunt China, Rusia și India.

SUA au stabilit un termen limită de 9 iulie pentru ca țările să convină asupra unui acord comercial, dar oficialii americani spun acum că tarifele vamale vor fi aplicate de la 1 august. Trump a declarat că va trimite scrisori țărilor în care le va spune care va fi valoarea acestora dacă nu se ajunge la un acord.

Luni, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat că se așteaptă la „câteva zile aglomerate".

„Am avut o mulțime de oameni care și-au schimbat tonul în ceea ce privește negocierile. Așadar, cutia mea poștală era plină aseară cu o mulțime de oferte noi, o mulțime de propuneri noi", a declarat el pentru CNBC.

Până în prezent, SUA au încheiat acorduri comerciale doar cu Regatul Unit și Vietnam, precum și un acord parțial cu China. Cu toate acestea, Marea Britanie și America nu au ajuns încă la un acord cu privire la taxele pentru oțelul britanic importat de SUA.

De la preluarea mandatului în acest an, Trump a anunțat o serie de tarife vamale de import asupra bunurilor din alte țări, susținând că acestea vor stimula producția americană și vor proteja locurile de muncă.

În aprilie, în ceea ce el a numit "Ziua eliberării", a anunțat un val de noi taxe pe bunuri din țări din întreaga lume - unele ajungând până la 50% - deși și-a suspendat rapid planurile cele mai agresive pentru a permite trei luni de negocieri, până la 9 iulie.

În această perioadă, SUA au pus în aplicare un tarif vamal de 10 % pentru mărfurile care intră pe teritoriul american din partea majorității partenerilor săi comerciali internaționali.

Însă, Uniunea Europeană (UE) se află în discuții pentru a menține o taxă provizorie de 10 % pentru majoritatea bunurilor expediate în SUA dincolo de termenul limită.

De asemenea, UE poartă discuții cu privire la reducerea unui tarif comercial de 25% pentru automobilele și piesele din UE și a unei taxe de 50% pe vânzările de oțel și aluminiu către SUA.

Luni, un purtător de cuvânt a declarat că președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut un „schimb de opinii bun" cu Trump. În urmă cu doar câteva săptămâni, președintele american a amenințat UE cu o taxă de 50 % dacă nu ajunge la un acord.

Țările amenințate cu tarife vamale consistente

Săptămâna trecută, Trump a declarat că Japonia s-ar putea confrunta cu un tarif de „30 % sau 35 %" dacă țara nu ajunge la un acord cu SUA până miercuri.

Întrebat dacă taxele se vor schimba la 9 iulie sau la 1 august, Trump a declarat la sfârșitul săptămânii: „Vor fi tarife, tarifele vor fi tarife".

Secretarul american pentru comerț, Howard Lutnick, a precizat că taxele vamale vor intra în vigoare la 1 august.

Trump a adăugat că luni, vor fi trimise între 10 și 15 scrisori țărilor, prin care le va anunța care va fi noua rată a tarifelor dacă nu vor ajunge la un acord.

Bessent a declarat că scrisorile conțin „doar 'vă mulțumim pentru că doriți să faceți comerț cu Statele Unite ale Americii. Vă salutăm ca partener comercial și iată care este tariful, cu excepția cazului în care doriți să reveniți și să încercați să negociați".

Anul trecut, lista membrilor Brics s-a extins dincolo de grupul inițial format din Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud pentru a include Egipt, Etiopia, Indonezia, Iran, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

Țările din acest bloc - care a fost conceput pentru a spori statutul internațional al națiunilor și pentru a contrabalansa SUA și Europa de Vest - reprezintă mai mult de jumătate din populația lumii.

În 2024, Trump a amenințat cu tarife comeciale de 100% asupra țărilor Brics dacă acestea avansează cu propria lor monedă pentru a rivaliza cu dolarul american.

Amenințarea lui Trump de duminică la adresa țărilor care lucrează cu națiunile BRICS a apărut după ce membrii au criticat politicile tarifare ale SUA, precum și după ce au propus reforme ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și ale modului în care sunt evaluate principalele valute.

În urma unei reuniuni de două zile la Rio de Janeiro, miniștrii de finanțe din BRICS au emis o declarație în care critică tarifele comerciale ca fiind o amenințare la adresa economiei globale și aducând „incertitudine în activitățile economice și comerciale internaționale".

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62558295
Ministrul rus al transporturilor a fost găsit împușcat în mașina lui. El a fost demis luni de Putin. Ipoteza anchetatorilor

Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinucidere, relatează presa rusă.

62558293
Valurile de migranți din Libia nu se opresc. Sute de persoane au fost preluate de lângă o insulă grecească

Încă un grup de 230 de migranţi, aflaţi la bordul a două vase, în largul micii insule greceşti Gavdos, la sud de Creta, au fost salvaţi luni de autorităţi, a anunţat luni garda de coastă din Grecia.

62558262
Un leu ținut ca animal de companie a scăpat din casă și a atacat o femeie și doi copii, în Pakistan. Ce a urmat

Autorităţile din Pakistan au confiscat 18 lei ţinuţi ilegal ca animale de companie, în Punjab, după ce unul a evadat dintr-o locuinţă şi a atacat o femeie şi doi copii. Acţiunea face parte dintr-o campanie de combatere a deţinerii ilegale de animale.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.