Treizeci de pescăruși băuți, îngrijiți. Cum ar fi ajuns în stare de ebrietate

61971543
Getty

Mai mulţi pescăruşi aflaţi în stare ebrietate au fost preluaţi de centrele pentru protecţia animalelor, după ce ar fi consumat alcool care a fost abandonat pe plajă, conform Societatății Regale pentru Prevenirea Cruzimii la Animale.

Centrul RSPCA din oraşul Taunton, au primit în ultimele două săptămâni aproximativ 30 de păsări bete, care "miroseau puternic a alcool", conform Telegraph

Una dintre ipoteze ar fi ca păsările ar putea să consume alcoolul abandona pe plajă de turiști, astfel, devenind imposibil pentru ei să mai poată merge sau zbura. Conform altei variante, pescăruşii ar fi mâncat cereale de la o fabrică de bere. Veterinarul David Couper a spus că situaţia este "foarte neobişnuită".

"Am avut câteva cazuri izolate anul trecut. Totuşi, anul acesta au existat foarte multe. Unii pescăruşi au fost găsiţi fără cunoştinţă sau ameţiţi, mirosind puternic a alcool". A spus David Coupers. Acesta a mai adăugat că "unii dintre ei şi-au revenit după o zi de odihnă şi hidratare", dar alţii au murit.

"Se pare că ar fi ingerat un anumit sortiment de cereale, posibil de la o fabrică de bere, iar din acest motiv au intrat în starea de ebrietate".

Articol recomandat de sport.ro
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Citește și...
61971541
Un avion militar s-a prăbuşit în Polonia. Pilotul nu a reuşit să se salveze
Un avion militar polonez MiG-29 s-a prăbuşit în noaptea de joi spre vineri în nordul Poloniei, iar pilotul s-a catapultat, însă nu a supravieţuit, a anunţat Ministerul Apărării, informează AFP.
61957035
China ar fi încercat să recruteze un important politician german ca spion
Cetăţeni chinezi au contactat un membru conservator al parlamentului german de mai multe ori în vara lui 2016, oferindu-i bani în schimbul expertizei sale şi a unor informaţii din interior, a relatat vineri cotidianul Sueddeutsche Zeitung.
61971537
Analiză: Țările care vor avea de suferit în urma războiului comercial dintre cele mai mari economii ale lumii
China a acuzat Statele Unite că au început „cel mai mare război comercial din toată istoria economică”, în contextul în care vineri dimineața a intrat în vigoare legea care impune taxe vamale în valoare de 34 de miliarde de dolari pentru importuri,