Stalin recâștigă popularitate în rândul rușilor. Un calendar cu el, vândut în timp record

×
Publicitate

La 65 de ani de la moarte, Stalin pare să câştige popularitate în rândul ruşilor. Cel puţin asta susţin activiştii de stânga care publică un calendar dedicat dictatorului comunist.

Ei spun că primul tiraj s-a epuizat atât de repede încât au fost nevoiţi să mai scoată unul. Şi sunt încrezători că vor mai tipări un al treilea.

Cei mai mulţi ruşi însă nu-i pot ierta lui Stalin deceniile negre cu execuţii, represiune, foamete şi milioane de morţi.

Calendarul cu imaginea lui Stalin şi citate marcante ale dictatorului comunist a fost conceput de un grup de tineri activişti de stânga din Ekaterinburg. Autorii sunt mândri că, în al treilea an de când e pe piaţă, calendarul câştiga popularitate.

"Cererea pentru calendarul nostru creşte, primim încurajări, oamenii ne spun să facem şi alte produse, calendare de buzunar, de birou, postere şi altele", a spus Anton Chekasin, creatorul calendarului.

Cele 2500 de exemplare s-au vândut atât de repede, încât la începutul lunii s-a dat undă verde pentru o nouă tranșă. Şi este foarte posibil să fie nevoie de un al treilea tiraj.

Scopul principal al calendarului, spun autorii, este să îmbunătăţească imaginea pe care Stalin o are în rândul ruşilor.

"Idealurile exprimate în citatele lui Stalin pe care le-am ales reflectă, în opinia noastră, aspiraţiile majorităţii muncitoare din Rusia. Cei care le citesc îşi dau seama că asta vor, de aici şi popularitatea în creştere a calendarului", a precizat Kirill Koritskiy, creatorul calendarului.

O femeie a cumpărat un exemplar, pe care l-a dus la birou.

"Privind harababura de azi, care se tot agravează, oamenii încep să realizeze că pe vremea lui Stalin era mai multă ordine. Oamenii tânjesc după acele timpuri", este de părere aceasta.

Mulţi ruşi nu îi împărtăşesc însă părerea.

"Bunicul meu a fost victima represiunii şi a murit în 1937, din acest motiv nu mi-aş pune acest calendar pe perete", spune un tânăr.

Istoricii estimează că peste un milion de oameni au fost executaţi în timpul conducerii lui Stalin, între 1924 şi 1953. Alte multe milioane de persoane au murit în gulaguri sau în timpul deportărilor şi foametei.

Calendarul este vândut pe internet cu cinci sute de ruble, adică şapte dolari şi jumătate, dar şi la chioşcurile de ziare, alături de cele dedicate lui Vladimir Putin şi împăraţilor ruşi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62007898
Detalii uluitoare despre atacatorul din Strasbourg. Cine este Chérif Chekatt

Suspectul în cazul atacului cu armă de foc de la târgul de Crăciun din Strasbourg este cunoscut de poliţie în legătură cu activitate infracţională fără caracter terorist a declarat marţi seară ministrul de interne francez Christophe Castaner.

62007893
Donald Trump amenință că va bloca activitatea guvernului federal. Care este motivul

Donald Trump ameninţă că va bloca activitatea guvernului federal dacă nu obţine banii de care are nevoie pentru a ridica zidul la graniţa cu Mexicul.

62007712
Mesajul președintelui Emmanuel Macron după atentatul de la Strasbourg

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a exprimat, într-un mesaj pe Twitter, solidaritatea "întregii naţiuni" cu oraşul Strasbourg unde marţi seară a avut loc un atac armat care a făcut trei morţi şi circa 10 răniţi, relatează AFP.

Recomandări
Luca niculescu agerpres
Încep audierile miniștrilor guvernului PSD-Luca Niculescu. Votul pentru învestire va avea loc mâine

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Vlcsnap 2026 10 19 10h28m23s247
Incident grav la o școală din Bistrița. Un elev a atacat cu un cuțit a atacat o profesoară și un coleg. „Spunea că e de altă religie”

Un elev de clasa a şaptea de la Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare” din Bistriţa a atacat cu un cuţit, luni dimineaţa, o profesoară şi a rănit şi un coleg, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

000 d3nb77j
Val de violențe în Europa după proteste. Magazine jefuite, incendieri și confruntări cu poliția în Franța, Italia și Belgia

Într-un discurs în fața națiunii, Emmanuel Macron a promis că autoritățile nu vor arăta indulgență față de violențele care zguduie Franța.