Serviciile de informații austriece ar fi putut preîntâmpina atacul de la Viena, a recunoscut ministrul de interne

62010334
Agerpres

Atentatul de la Viena ar fi putut fi preîntâmpinat, dacă serviciile de informații l-ar fi monitorizat mai atent pe terorist, a recunoscut șeful oficiului antitero din Viena.

Agenția de informații a comis „greșeli intolerabile” în gestionarea informațiilor cu privire la jihadistul care a ucis luni patru persoane la Viena, ministrul de interne spunând că ar fi putut să-l considere o amenințare mai mare și să-l monitorizeze mai atent, relatează agenția Reuters.

Ministrul de Interne Karl Nehammer a afirmat vineri, într-o conferință de presă, că șeful Oficiului pentru Apărarea Constitiției și Antitero a demisionat din funcție.

„Evident, și din punctul nostru de vedere, au fost făcute greșeli intolerabile”, a declarat ministrul de interne austriac.

Anchetatorii austrieci au recunoscut că au primit informații din Slovacia, după ce atacatorul în vârstă de 20 de ani a încercat să cumpere muniție de acolo.

„Au fost persoane din Germania, monitorizate de serviciile de informații de acolo, care s-au întâlnit în timpul verii cu atacatorul, în Austria” a precizat șeful poliției din Viena, Gerhard Puerstl.

„Aceste fapte, împreună cu constatările care au rezultat din informațiile din Slovacia, ar fi putut duce la un rezultat diferit în ceea ce privește evaluarea amenințării reprezentate de făptuitor”, a adăugat șeful poliției.

Ministrul de interne a precizat că va fi revizuită procedura de evaluare a informațiilor, în materie de amenințări la adresa securității naționale și terorismului.

Autoritățile austriece au închis o moschee și o sală de rugăciune din Viena, pe care atacatorul a vizitat-o frecvent și care a contribuit la radicalizarea sa, a declarat ministrul integrării, Susanne Raab.

La o populație de 8,9 milioane de oameni, Austria are aproximativ 600.000 de locuitori musulmani, dintre care majoritatea sunt turci sau au familii de origine turcă.


Comunitatea religioasă islamică IGGO a declarat că libertatea religioasă este o valoare importantă, dar care trebuie protejată și din interior. Comunitatea a colaborat cu autoritățile pentru a închide moscheea.

După rugăciunile de vineri, la o moschee din Viena, imamul Salim Mujkanovic a condamnat atacul spunând: „Astăzi am făcut un apel către tineri, care poate nu au avut o legătură atât de strânsă (cu extremiștii) prin intermediul internetului, sau personal, dar există un pericol ca ei să fie implicați în asta în viitor ”.

Autoritățile din Austria au reținut 15 persoane în legătură cu atacul. Un tribunal din Viena a dispus ca opt dintre ei, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, să fie arestați.

Poliția din Germania a făcut vineri câteva percheziții, fiind vizate patru persoane despre care se crede că aveau legături cu autorul atacului, pe care autoritățile austriece l-au descris ca fiind terorist islamist.

În Elveția au fost reținuți, de asemenea, doi bărbați despre care autoritățile de acolo au spus că îl cunosc pe atacator.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62157225
Recompensă de 150.000 de euro pentru informații despre ”omul care a dispărut de pe fața pământului” acum 15 ani

Poliția australiană oferă o recompensă de 250.000 de dolari (echivalentul a circa 153.000 de euro) pentru orice informație legată de un bărbat care a dispărut fără urmă acum 15 ani.

62157195
Ce a transportat poliţia italiană cu un Lamborghini Huracan. "Am salvat o viaţă"

În Italia, poliția s-a folosit de cea mai rapidă mașină pe care o are în dotare, un Lamborghini Huracan, pentru a transporta un rinichi pentru un pacient care aștepta transplantul, la 500 de kilometri distanță.

62157190
Valul doi al pandemiei aduce noi recorduri de îmbolnăviri în Europa. Mutaţia descoperită în Danemarca

Dincolo de suspansul generat de alegerile prezidențiale, valul doi al pandemiei de coronavirus se revarsă tot mai amenințător peste America. O nouă zi a adus încă un record de infectări, peste 120.000.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegerile anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.