Șase medici diferiți i-au spus unei studente că nu este însărcinată - apoi a intrat în travaliu. ”Nici atunci nu credeam”

62422993
Facebook.com

O studentă susține că șase medici diferiți au asigurat-o că nu era însărcinată - apoi a intrat în travaliu, scrie Mirror.co.uk.

 

Ellie Johnson avea dureri abdominale, dar habar nu avea că este însărcinată după ce a făcut trei teste de sarcină, toate negative. Tânăra de 24 de ani a vizitat șase medici și a făcut o ecografie care a confirmat că ”nu este însărcinată”.

Studenta la istorie a început să se simtă rău în august 2018, dar susține că medicii i-au spus că în nici un caz nu este o sarcină.

Ellie a declarat: "Am luat pilulă contraceptivă. O luam in fiecare zi si chiar si in timpul sarcinii, o luam in fiecare zi. Nu prea aveam niciun simptom. Inca aveam menstruație în fiecare lună”.

Ea a consultat pentru prima dată un gastroenterolog în octombrie și a făcut teste de sânge care nu au detectat niciun hormon care să arate că este însărcinată, Ellie a spus: „Singurul motiv pentru care am început să merg la doctor a fost pentru că aveam dureri de stomac, eram foarte inconfortabilă și simțeam că m-am îngrășat. Am făcut un test de sarcină acasă și m-am gândit „oh, e negativ, nu poate fi asta” și mi-au spus șase medici că nu sunt însărcinată.

„M-am dus la medici și m-au cercetat, m-au trimis să fac niște analize de sânge și mi-au făcut un test de sarcină cât eram acolo și a ieșit negativ. Au crezut că are legătură cu sistemul meu digestiv, așa că am fost trimisă la specialiști. Toate lucrurile ușoare au fost excluse de teste și au crezut că este destul de grav și că practic am avut un blocaj pe undeva."

O ecografie din 20 decembrie nu a reușit să detecteze nimic în pântecele ei. Dar și-a dat seama că nu mai era cazul oricum a doua zi.

După ce a ieșit la cină, s-a culcat, dar s-a trezit câteva ore mai târziu cu dureri de stomac și spate chinuitoare. A vomitat în următoarele patru ore, iar mama ei a chemat o ambulanță la 2 dimineața și a fost dusă la spital unde a nascut-o pe fiica ei. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62342506
Medvedev spune că Rusia doreşte să "sprijine în toate modurile posibile" o ingerinţă rusă în viitoarele alegeri occidentale

Dmitri Medvedev a vorbit, într-o postare pe Telegram, despre viitoarele alegeri din Occident.

62422990
Război în Yemen. Iranul și Hamas condamnă atacurile lansate de SUA și UK: ”O violare flagrantă a dreptului internaţional”

Iranul a ''condamnat ferm'', duminică, noile atacuri ale SUA şi ale Marii Britanii asupra poziţiilor rebelilor houthi din Yemen.

62409448
Netanyahu: Vreau să fiu clar cu privire la politica noastră: Israelul nu va fi de acord cu orice înţelegere şi la orice preţ

Premierul Benjamin Netanyahu a declarat, duminică, la începutul şedinţei guvernului de la Tel Aviv, că Israelul nu "va fi de acord cu Hamas cu orice înţelegere şi la orice preţ".

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.