S-au căsătorit, dar apoi și-au dat seama că sunt gay. Ce au decis să facă

62076197

Doi tineri au decis să divorțeze la scurt timp după nuntă, fiindcă ambii au realizat apoi că sunt atrași, de fapt, de persoanele de același sex.

Jo Turner, în vârstă de 30 de ani, și Scot Turner-Smith, de 25 de ani, s-au căsătorit în urmă cu un an, însă acum au decis să semneze o petiție prin care să anuleze legământul.

Cu toate acestea, cei doi încă ies împreună, altăuri și de noua iubită a lui Jo, Wendy Rennie.

”Ne-am simțit eliberați în momentul în care am semnat petiția de anulare, asta pentru că am realizat că amândoi suntem, de fapt, homosexuali”, a povestit Jo, potrivit The Sun. 

Wendy, o tânără doctoriță, spune că a cunoscut-o pe Jo în urmă cu doi ani, arunci când au început să lucreze împreună. Femeia spune că încă de atunci ”simțea fluturi în stomac”, însă a decis să treacă peste, în momentul în care a aflat că este deja căsătorită cu un bărbat.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62076185
Momentul în care SUA au lansat 36 tone de bombe într-o „insulă infectată” a ISIS
Momentul în care avioanele Statelor Unite bombardează ”o insulă infectată” a ISIS, din nordul Irakului a fost surprins în imagini.
62076179
Imagini șocante la un festival din Irak. Oamenii s-au tăiat cu săbiile pe cap
Imagini spectaculoase au fost surprinse în timpul unui ritual sângeros din Irak, unde adepți ai religiei musulmane se lovesc cu săbii în cap pentru a-și demonstra credința.
62076152
Motivul pentru care un râu din Elveția a fost colorat în verde fosforescent. VIDEO
Râul care străbate Zurich, din Elveţia, a fost colorat marţi în verde fosforescent, în urma unei acţiuni spectaculoase, revendicată de organizaţia Extinction Rebellion, care a dorit să protesteze astfel faţă de distrugerea ecosistemului mondial.