Grecia impune noi restricții pentru românii care vin cu avionul. Ce trebuie să aibă obligatoriu

×
Publicitate

Pasagerii zborurilor din Bulgaria şi România sunt primiţi în Grecia doar dacă prezintă teste negative de covid-19, a decis sâmbătă Protecţia Civilă greacă.

Această măsură a fost impusă din cauza situaţiei epidemiologice în cele două state membre UE şi urmează să intre în vigoare începând de marţi.

”În baza analizei datelor epidemiologice s-a hotărât ca pasagerii din Bulgaria şi România care intră în Grecia prin legături aeriene să fie obligaţi să prezinte un rezultat de control molecular (PCR) negativ de covid-19. Testu trebuie să fie efectuat cu 72 de ore înainte de sosirea lor în Grecia”, a anunţat într-un comunicat directorul Protecţiei Civile Nikos Hardalias, adjunctul ministrului însărcinat cu Managementul Crizelor, potrivit News.ro.

Măsura se aplică începând de marţi, 28 iulie, şi până marţi, 4 august.

Sunt scutiţi de la ”testul negativ” obligatoriu cetăţeni greci, deţinători ai unor permise de reşedinţă şi persoane care călătorisc din motive considerate esenţiale.

De asemenea, rămâne în vigoare obligaţia completării Formularului de Localizare a Pasagerului (PLF), cu cel puţin 24 de ore înainte de sosirea în Grecia.

Guvernul grec, în cooperare cu serviciile competente, analizează şi evaluează datele, pentru ca străinii să poată intra în Grecia în siguranţă şi respectând măsuri în domeniul sănătăţii publice, subliniază în comunicat Protecţia Civilă.

Atena reiterează că va impune restricţii de călătorie ţărilor în care situaţia pandemiei covid-19 se întrăutăţeşte.

Grecia a impus ”testul negativ” obligatoriu la intrarea în Grecia prin punctul de trecerea frontierei de la Promachonas la 15 iulie.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat joi cu privire la ”tendinţe îngrijorătoare privind noul coronavirus în Balcani şi sudul Europei”.

Precizările MAE

 

MAE precizează că, în conformitate cu informațiile comunicate oficial de autoritățile elene, începând cu data de 28 iulie 2020, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei, se va aplica și pentru pasagerii care sosesc pe aeroporturile din Grecia, cu zboruri dinspre România și Bulgaria.

Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

Prezentarea, la frontierele aeriene, a unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii și nici completarea formularului electronic PLF/Passanger Locator Form și prezentarea codului QR.

În mod special, pasagerii care sosesc cu zboruri în data de 28 iulie sau 29 iulie și care nu au avut timp să facă testul înainte de plecare vor fi testați la sosire pe aeroporturile din Grecia.

MAE precizează că toate condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, pe la punctul de frontieră terestră Kulata-Promachonas, rămân neschimbate.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet:

https://www.mae.ro/node/51914

► http://atena.mae.ro,

http://salonic.mae.ro,

https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro

► www.mae.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Boris Johnson: Partea cea mai rea a pandemiei se va termina până la mijlocul anului viitor

Premierul britanic Boris Johnson a recunoscut că guvernul său a făcut greşeli în modul în care a gestionat pandemia de coronavirus, în cadrul unui interviu televizat difuzat sâmbătă, relatează dpa.

Boris Johnson recunoaşte că ar fi putut gestiona altfel criza sanitară Covid-19

Premierul britanic Boris Johnson, criticat dur din cauza modului în care gestionează epidemia covid-19, recunoaşte că situaţia ar fi putut să fie gestionată altfel, relatează Reuters, citat de News.ro.

Analiză: Tinerii au nevoie de 3 săptămâni pentru a-și reveni după infecția cu Covid-19

Adulţii tineri, anterior sănătoşi, au nevoie de până la trei săptămâni să se recupereze după ce au fost infectaţi cu noul coronavirus, chiar şi dacă au făcut o formă uşoară a bolii, rezultă dintr-o analiză realizată de CDC, scrie CNN.

Recomandări
Ziua Limbii Române, sărbătorită în premieră la Cernăuți. ”Asistăm la un moment istoric”

Ziua Limbii Române a fost marcată, sâmbătă, în premieră, la Cernăuţi. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat în martie decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, pe data de 31 august.

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Comenzile din China s-au prăbușit după noile taxe. În România, numărul coletelor din afara UE a scăzut chiar și cu 50%

La aproape două luni de la intrarea în vigoare a taxei europene pentru comenzile din afara Uniunii Europene, numărul coletelor venite din China a scăzut chiar și cu 50%.