O deputată din Italia spune că iubitul român i-a sucit mințile și i-a furat banii. Cum arată Bogdan

61941186

Un român de 37 de ani este cercetat pentru fraudă, după ce a fost denunțat la poliție de fosta sa logodnică, deputată în parlamentul italian. Femeia spune că fostul partener de viață i-a furat 23.000 de euro din fondurile electorale.

Bogdan Tibusche, 37 de ani, este acuzat de deputata Giulia Sarti, Mișcarea 5 Stele (M5S), fosta sa logodnică, că ar fi furat suma de 23.000 de euro. Totuși, în această perioadă, partidul din care face parte aceasta este implicat într-un scandal monstruos, mai mulți deputați fiind acuzați că și-au însușit fonduri ale partidului care erau destinate unor proiecte de susținere a firmelor mici, relatează

Giulia Sarti este una din persoanele implicate în scandal, însă ea arată cu degetul spre fostul logodnic și colaborator, un român din Bacău, Bogdan Tibusche, pe care l-a și denunțat pentru fraudarea conturilor. Ea îl însărcinase pe logodnic să se ocupe de transferul banilor donați, însă 23.000 de euro nu au mai ajuns unde trebuie.

În denunț, Giulia Sarti spune că îl angajase pe Bogdan “de aproximativ 4 ani” până când relația lor s-a rupt, în urmă cu un an. Sarti explică faptul că Bogdan, consultant IT, se ocupa de contabilitatea ei. ”Marți (13 februarie – n.r.) seara, am făcut un control precis și mi-am dat seama că nu au fost executate unele transferur”, a declarat deputata, conform Ansa.

Bogdan Tibusche

“Nu mi-am schimbat încă codurile de acces la contul bancar. I-am cerut explicații lui Bogdan despre banii care lipsesc, dar el a spus că, din motive de sănătate, are nevoie de sume mari de bani”, a mai declarat în plângere Sarti, care mai spune că nu știe unde poate fi găsit fostul iubit.

Cei doi s-au cunoscut în 2013, după ce în e-mailul deputatei intraseră hackerii, iar Bogdan îi fusese recomandat pentru ”rezolvarea problemei.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61941185
O femeie cu cancer în fază terminală și-a obligat soțul să se recăsătorească. Ce a aflat ulterior

Cazul unei femei care l-a forţat pe soţul ei să se căsătorească cu o altă femeie deoarece credea că ea urma să moară de cancer, înainte de a descoperi că în realitate nu suferea de această boală, generează complicaţii în Iran.

61941183
Elton John, lovit în timpul unui concert de un fan. Obiectul care i-a fost aruncat în față

Elton John a fost lovit în timpul unui concert pe care l-a susținut miercuri seară în timpul unui concert susținut în Las Vegas, după ce un fan i-a aruncat un colier în față.

61938368
Câți români au cerut azil în Canada după eliminarea vizelor. Avertismentul autorităților de la Ottawa

Renunţarea la obligativitatea vizei pentru cetăţenii români a fost urmată de o creştere importantă a solicitărilor de azil în Canada.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.