Vasul venea din China și avea ca destinație un port iranian. 

Pe de altă parte, vicepreședintele JD Vance și alți oficiali americani ar trebui să plece spre Pakistan, pentru o nouă rundă de negocieri cu Iranul.

Incidentul a avut loc în Golful Oman, în apropierea graniței dintre Iran și Pakistan. Potrivit lui Trump, marina americană a interceptat o navă cargo iraniană. Pentru că echipajul a refuzat să se conformeze ordinelor, americanii au tras asupra vasului și au avariat camera motoarelor. Nava e acum în custodia Statelor Unite.

Apoi, Forțele iraniene au lansat atacuri cu drone asupra unor nave militare americane, după incidentul din Marea Omanului, a relatat agenția de știri semi-oficială iraniană Tasnim, citată de Iran International.

Citește și
Soldat israelian, surprins când vandaliza o statuie a lui Iisus în sudul Libanului. IDF: „Se vor lua măsuri severe”

Mai mult, armata iraniană a promis represalii rapide împotriva SUA cu puțin timp înainte de publicarea raportului, acuzând Washingtonul de încălcarea acordului de încetare a focului.

Raportul nu a oferit detalii suplimentare cu privire la amploarea atacurilor sau la eventualele pagube.

Cu câteva ore înainte de acest episod, Trump a criticat Iranul pentru deschiderea focului asupra unor nave care au încercat să treacă sâmbătă prin strâmtoare. Dar a adăugat că negocierile continuă.

„Reprezentanții mei vor merge la Islamabad, Pakistan, vor fi acolo pentru negocieri. Oferim un ACORD foarte corect și rezonabil și sper că îl vor accepta, pentru că, dacă nu, Statele Unite vor distruge fiecare centrală electrică și fiecare pod din Iran” - a scris Trump pe rețeaua lui socială. Echipa americană de negociatori va fi aceeași ca prima dată. 

Mike Waltz, ambasadorul Statelor Unite la Națiunile Unite: „Vicepreședintele, alături de principalii noștri negociatori, se pregătește să plece pentru o nouă rundă de discuții. Nu cred că poate spune cineva că președintele Trump nu pune diplomația pe primul loc. Desigur, aceasta este susținută de o putere militară semnificativă, reală și extrem de capabilă”.

Numai că Iranul a anunțat că nu va participa la cea de-a doua rundă de negocieri de pace cu Statele Unite. Absența Teheranului de la discuții este motivată de „cererile excesive ale Washingtonului, așteptările nerealiste, schimbările constante de poziție, contradicțiile repetate și blocada navală în curs”, a transmis agenția oficială de presă a regimului iranian. Unii analiști sunt de părere că și americanii au o vină pentru impasul negocierilor.

Ian Ralby, expert în drept maritim și securitate: „Am auzit de toate, de la „nu avem nevoie de Strâmtoarea Ormuz” la „este deschisă” și până la „vom folosi o forță apocaliptică împotriva voastră pentru a vă distruge întreaga civilizație” - toate într-un interval de aproximativ trei săptămâni. Așadar, retorica oarecum contradictorie venită de la Washington este dificil de înțeles și, cu siguranță, este greu de stabilit care sunt obiectivele pe parcursul întregului conflict”.

În ciuda contradicțiilor, în capitala pakistaneză Islamabad sunt în toi pregătirile pentru a doua rundă de negocieri. Hotelul de lux unde au avut loc primele discuții a fost golit și în jurul lui a fost instalat un perimetru de securitate. 

Mike Waltz, ambasadorul Statelor Unite la Națiunile Unite: „Statele Unite nu au încredere în nimic. Orice acord care va rezulta va trebui să poată fi verificat și aplicat”.

În tabăra cealaltă, președintele parlamentului iranian, Mohammed Bagher Qalibaf, susține că au fost înregistrate progrese la negocieri, dar strâmtoarea Ormuz rămâne închisă, câtă vreme Statele Unite mențin blocada navală asupra Iranului.

Mohammed Bagher Qalibaf: „Avem bunăvoință. Căutăm o pace durabilă, o pace durabilă care să includă garanții, astfel încât această situație să nu se repete”.

Strâmtoarea Ormuz rămâne cea mai importantă piesă din arsenalul Iranian, spun analiștii.

Sean Bell, analist de securitate Sky News: „Acesta este zona pe care iranienii susțin că au minat-o. Este departe de apele pe care Teheranul le poate controla. Iranienii susțin că au plasat 6.000 de mine acolo. Pericolul minelor împinge traficul spre nord, mult mai aproape de coastele Iranului. Astfel că forțele iraniene pot pune presiune și eventual lovi vasele, cu rachete, rachete drone și ambarcațiuni de patrulare rapide”.

Acordul de încetare a focului dintre Statele Unite și Iran expiră miercuri și mulți se tem că războiul va fi reluat. De altfel, premierul israelian Netanyahu a dat de înțeles că disputa e departe de a fi încheiată.

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului: „Am fost angajați, alături de Statele Unite, într-o luptă împotriva marii tiranii a Iranului, care terorizează lumea, care urmărește distrugerea noastră și încearcă să doboare Statele Unite, să distrugă civilizația occidentală așa cum o cunoaștem. Am realizat lucruri enorme. Nu s-a încheiat încă”.

În celălalt teatru de război, locuitorii din sudul Libanului au început să se întoarcă la casele lor. Au fost șocați de amploarea distrugerilor provocate în cele șase săptămâni de război între Hezbollah și Israel.

Potrivit Ministerului Sănătății din Liban, peste 2.000 de persoane au fost ucise și mai mult de 6.092 au fost rănite, în urma bombardamentelor israeliene.