Reuters: Exporturile de petrol din Kazahstan pe Marea Neagră au fost oprite de noi reglementări ruseşti

62562176
Shutterstock

Tancurile petroliere străine sunt temporar interzise în porturile ruseşti de la Marea Neagră, afectând exporturile de petrol din Kazahstan, relatează Reuters.

Kazahstanul este cel mai mare furnizor de petrol al României, iar compania naţională kazahă, KazMunaygas, controlează grupul Rompetrol, care operează cea mai mare rafinărie din România, Petromidia.

Luni, liderul rus Vladimir Putin a semnat o lege în temeiul căreia navele străine vor avea nevoie de aprobarea serviciului de securitate rus (FSB) pentru a accesa porturile ţării. Decretul prevede că autorizaţia acordată de autorităţile portuare navelor străine pentru a intra în porturi va trebui să fie aprobată de FSB, principala organizaţie care a succedat KGB-ului din era sovietică. Noile măsuri au intrat în vigoare imediat după publicarea decretului.

Interzicerea accesului în porturi a navelor străine, care afectează şi exporturile de petrol rusesc din portul Novorossiisk, ar putea reprezenta peste 2% din aprovizionarea mondială cu petrol, potrivit calculelor Reuters bazate pe datele privind încărcările din regiune.

Decizia Moscovei de a interzice încărcarea petrolierelor străine survine la câteva zile după ce UE a impus noi sancţiuni împotriva Rusiei şi complică operaţiunile Consorţiului Caspian Pipeline (CPC), printre acţionarii căruia se numără americanii de la Chevron şi ExxonMobil.

Se transportă peste 80% din totalul exporturilor de petrol

Prin conducta CPC se transportă peste 80% din totalul exporturilor de petrol din Kazahstan şi, mai departe, prin terminalul rus Iujnaia Ozereevka.

Exporturile de petrol CPC Blend pe Marea Neagră din terminalul CPC din Rusia au fost stabilite la 1,66 milioane de barili pe zi pentru luna august, adic 6,5 milioane de tone, aproape neschimbate faţă de planul de export din iulie. Exporturile şi tranzitul de petrol prin Novorossisk sunt estimate la aproximativ 2,2 milioane de tone în iulie, potrivit surselor din industrie.

Pieţele petroliere din Marea Mediterană erau deja agitate în urma unei alerte de contaminare care a dus la întârzierea încărcării ţiţeiului azer din conducta BTC în portul turc Ceyhan în ultimele zile.

Operaţiunile CPC au fost, de asemenea, perturbate de o staţie de pompare avariată în februarie, într-un presupus atac cu drone, şi de restricţiile temporare impuse de Rusia asupra capacităţii terminalului CPC din Marea Neagră în aprilie.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62562173
Două persoane au murit şi alte sute au fost evacuate în urma unui incendiu masiv de vegetaţie în Cipru

Două persoane au fost ucise şi sute au fost evacuate în urma unui incendiu masiv de vegetaţie care a devastat sudul Ciprului, distrugând case şi ameninţând comunităţi pe fondul unui val intens de căldură, relatează Reuters.

62562179
WSJ: Trump apare în dosarele Epstein și a fost informat despre asta în luna mai. Casa Albă califică ştirea drept „falsă”

Procurorul general al SUA, Pam Bondi, l-a informat pe Donald Trump în mai că numele său apare în dosarele Departamentului Justiției privind cazul Jeffrey Epstein, relatează The Wall Street Journal, citând oficiali de rang înalt din administrație.

62546830
Creatoarea de conținut Candace Owens, dată în judecată de familia Macron după ce a afirmat că Brigitte s-ar fi născut bărbat

Președintele Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, au intentat miercuri un proces pentru calomnie în Statele Unite împotriva influenceriței americane Candace Owens.

Recomandări
Luca niculescu
LIVE UPDATE. A început votul pentru învestirea noului guvern. Luca Niculescu: România nu mai are timp de pierdut

Senatorii și deputații decid la această oră, prin vot secret, soarta guvernului premierului desemnat, Luca Niculescu. Acesta este susținut oficial de către parlamentarii PSD, UDMR și mai mulți liberali.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

62509376
Sechestru dispus în mega-dosarul Nordis pentru recuperarea a 58 de milioane de euro. „Înșelăciune cu consecințe deosebit de grave”

Procurorii DIICOT au dispus, marți, instituirea sechestrului asigurător asupra a 184 de imobile și 14 terenuri în cadrul Dosarului „Nordis”, măsură luată în contextul extinderii urmăririi penale pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.