Reacție furibundă a forțelor ruse după ce Congresul SUA a aprobat un nou ajutor pentru Ucraina. Zonele în care fac prăpăd

×
Publicitate

O navă-simbol a flotei ruse a fost cuprinsă de flăcări, duminică, în Crimeea. Totul în urma unui atac al ucrainenilor, potrivit unor surse de la Kiev.

Între timp, așa cum preconizau analiștii militari, rușii și-au intensificat loviturile după ce Camera Reprezentanților din Congresul american a aprobat un nou ajutor pentru Ucraina.

Au fost atacate portul și zone rezidențiale din Odesa. Prăpăd este și în Harkov.

Aceste imagini cu nava rusească în flăcări au fost surprinse în portul Sevastopol. Surse militare de la Kiev spun că este vorba despre ambarcatiunea de salvare submarină Kommuna - un catamaran lansat la apă în 1912.

În paralel, loviturile rușilor nu contenesc asupra Odesei. Cel puțin patru persoane au fost grav rănite după ce mai multe rachete lansate din zona Crimeea au lovit locuințele oamenilor.

Localnic: „A apărut o lumină ca un fulger, apoi s-a auzit deodată o explozie. Ferestrele și ușile au zburat cu totul. Copilul meu a fost rănit ușor de bucățile de sticlă”.

leksandr Filatov, prim-viceprimarul Odesei: „După cum vedeți, au țintit clar o zonă rezidențială, sunt doar case în jur, nu sunt instalații militare aici. Am alocat din fondurile caritabile pentru a oferi asistență”.

Între timp, oficiali de la Moscova se arată de-a dreptul indignați de votul din Camera Reprezentanților a Congresului american, fiind aprobat pachetul de sprijin în valoare de aproape 61 miliarde de dolari pentru Ucraina.

„Washingtonul se scufundă tot mai adânc într-un război hibrid cu Rusia”, a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.

În schimb, vestea a fost primită cu mare emoție de ucraineni.

Olexiy Haran, profesor de politică comparată la Universitatea Națională din Kiev - Academia Mohlya: „Când m-am uitat la procesul de votare, am văzut la televizor, aproape că îmi venea să plâng. În primul rând, pentru că am văzut atât de mulți membri ai Congresului cu steaguri ucrainene, ceea știm că a fost de fapt o încălcare a procedurii, așa că a fost foarte emoționant. Am așteptat momentul mai bine de jumătate de an”.

Pentagonul a sugerat că livrările de armament și muniție ar putea începe în câteva zile. În primă fază ar fi vorba despre sisteme de rachete tactice cu rază lungă de acțiune.

Republicanul Mike Johnson, Președintele Camerei: „Există o veche cugetare militară: mai bine să trimitem gloanțe în conflictul de peste mări decât proprii noștri băieți, trupele noastre. Și cred că acesta este un moment important, o oportunitate mare de a lua această decizie”.

Ce spune Zelenski după decizia luată de Congresul american

Preşedintele Joe Biden a salutat adoptarea acestui ajutor, pe care l-a numit „crucial”. Și abia așteaptă să promulge legea, care mai trebuie să treacă de Senat - unde, însă, democrații au majoritatea.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Acum avem toate șansele să stabilizăm situația și chiar să luăm inițiativa pe front. Dar, înainte, să ne vedem cu aceste sisteme «în mână», să ajungă întâi la noi și apoi vom avea șansa să luăm inițiativă și să înaintăm, să apărăm Ucraina. Cât despre o cronologie clară a războiului, ei bine, totul depinde de cât de repede primim acest ajutor”.

Pe de altă parte, o urgență pentru Ucraina este consolidarea apărării antiaeriene, pusă la grea incercare de raidurile cu rachete și drone, aproape zilnice. Volodimir Zelenski ar vrea ca NATO să-și extindă apărarea aeriană deasupra teritoriului ucrainean, așa cum a fost sprijinit Israelul, în timpul recentului atac al Iranului.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62443552
„Bărbatul cu bâta” care a intervenit eroic în timpul atacului din Sydney a primit cetăţenia australiană

Francezul Damien Guerot, care a intervenit eroic pentru a-l opri pe atacatorul care a înjunghiat mortal şase persoane într-un centru comercial din Sydney, sâmbătă, 13 aprilie, a primit cetăţenia australiană, relatează Le Figaro.

 

62443555
Țara care vrea să își dea jos președintele. 500.000 de oameni au ieșit în stradă și i-au cerut să plece. „Afară!”

Sute de mii de oameni au manifestat duminică în marile oraşe din Columbia împotriva guvernului, o mobilizare fără precedent de la alegerea preşedintelui Gustavo Petro în 2022, relatează AFP.

62399980
Promisiunea Israelului la începutul Paștelui evreiesc. Ce urmează să se întâmple în Fâșia Gaza. "S-a aprobat"

Israelul, care sărbătoreşte, luni, începutul Paştelui evreiesc, se pregăteşte să intensifice presiunea militară în Fâşia Gaza, unde armata sa spune că pregăteşte "următoarele etape ale războiului" împotriva Hamas.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.