Reacția Rusiei după ce Donald Trump a comparat războiul din Ucraina cu „doi copii care se bat într-un parc”

62291600
Getty

Rusia a descris războiul cu Ucraina drept un conflict „existenţial”, după bombardamente masive nocturne soldate cu cel puţin 3 morţi. Moscova susţine că a răspuns astfel atacurilor ucrainene care i-au distrus bombardiere strategice.

Partea rusă nu este de acord cu afirmaţiile preşedintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora conflictul din Ucraina este „o bătaie între doi copii”. Pentru Rusia este o chestiune de interes naţional şi de securitate, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, relatează AFP şi Reuters.

„Aici, desigur, preşedintele SUA poate avea propriul său punct de vedere. Pentru noi, aceasta este o problemă existenţială, o chestiune care ţine de interesele noastre naţionale, de securitate, de viitorul nostru şi al copiilor noştri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cursul briefingului său zilnic, reacţionând la comentariul preşedintelui american Donald Trump care în ajun comparase atacurile reciproce ale ruşilor şi ucrainenilor cu doi copii care se bat într-un parc.

„Uneori vezi doi copii mici care se bat ca nebunii, se urăsc unul pe altul şi se bat într-un parc”, a declarat Trump joi. „Uneori este mai bine să îi laşi să se lupte o vreme şi apoi să îi desparţi”, a adăugat el.

În timp ce negocierile de pace relansate în ultimele luni de preşedintele american Donald Trump par să se afle acum într-un impas, loviturile şi luptele mortale între cele două părţi continuă.

Peskov a declarat că Moscova este recunoscătoare Statelor Unite pentru eforturile sale de mediere şi că este important să continue contactele cu Washingtonul.

Atac masiv asupra Ucrainei în cursul nopţii

În cursul nopţii, alertele aeriene au fost declanşate în întreaga Ucraină şi mai multe regiuni au raportat atacuri, în special în vest, departe de linia frontului.

La Kiev, potrivit unui raport actualizat al serviciilor de urgenţă ucrainene, trei salvatori au fost ucişi în timpul loviturilor, iar 23 de persoane au fost rănite, inclusiv 14 salvatori. În total, cel puţin 49 de persoane au fost rănite în întreaga ţară, potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

„Rusia trebuie să fie trasă la răspundere. Încă din primele minute ale acestui război, ei au bombardat oraşe şi sate pentru a distruge vieţi”, a spus Volodimir Zelenski. „Acum este momentul în care America, Europa şi lumea întreagă pot opri împreună acest război, făcând presiuni asupra Rusiei”, a adăugat el într-un mesaj pe reţelele sociale.

De la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, în februarie 2022, bombardamentele ruseşti au ucis civili aproape în fiecare zi.

În afara capitalei, mai multe regiuni au raportat lovituri ruseşti majore vineri - Volîn, Liov, Ternopil, Kiev, Sumî, Poltava, Cerkasia, Cernihiv, Hmelniţski.

Potrivit forţelor aeriene ucrainene, ţara a fost atacată cu 407 drone de atac şi drone „momeală” concepute pentru a satura apărarea antiaeriană, precum şi cu 45 de rachete ruseşti. Apărarea ucraineană a neutralizat 199 dintre aceste drone şi 36 de rachete.

Răzbunarea

La rândul său, într-un comunicat, Ministerul rus al Apărării a precizat că a vizat situri militare ucrainene „ca represalii” pentru recentele atacuri „teroriste” ale Kievului pe teritoriul rus. În ultimele zile, Rusia a indicat că intenţionează să se răzbune pentru atacul îndrăzneţ al Ucrainei asupra bombardierelor ruseşti de la sfârşitul săptămânii trecute, la mii de kilometri de frontierele sale.

La mai puţin de o săptămână după acest atac, armata ucraineană a afirmat vineri că a bombardat „cu succes” alte două baze aeriene din Rusia în timpul nopţii, în regiunile Saratov şi Riazan, susţinând că a lovit depozite de combustibil.

Marţi, Moscova a acuzat, de asemenea, Kievul că se află în spatele exploziilor care au provocat prăbuşirea a două poduri şi accidente feroviare la sfârşitul săptămânii trecute, soldate cu şapte morţi şi peste o sută de răniţi, inclusiv copii, în regiunile ruse Kursk şi Briansk, care se învecinează cu Ucraina.

Ca răspuns la loviturile ruseşti care au îndoliat Ucraina din 2022, Kievul desfăşoară, de asemenea, atacuri aeriene în Rusia aproape în fiecare zi. Peste noapte, armata rusă a declarat că a neutralizat 174 de drone ucrainene lansate împotriva teritoriului său. Trei aeroporturi care deservesc Moscova au fost închise temporar, potrivit agenţiei de transport aerian, care a ridicat ulterior restricţiile.

Apelurile Ucrainei şi ale Occidentului pentru o încetare imediată a focului şi presiunile exercitate de preşedintele american Donald Trump pentru a începe negocieri de pace şi a pune capăt conflictului nu au dat până acum niciun rezultat, în timp ce Moscova controlează 20% din ţara vecină pe care a atacat-o.

Cele două runde de negocieri de la Istanbul între Kiev şi Moscova pentru un armistiţiu, încurajate de Washington, nu au reuşit să apropie poziţiile. În cursul celei de-a doua reuniuni, care a avut loc luni sub medierea Turciei, delegaţia rusă a prezentat Kievului cerinţe care includ retragerea forţelor sale din patru regiuni a căror anexare este revendicată de Moscova, renunţarea Ucrainei la aderarea la NATO şi limitarea dimensiunii armatei sale. Volodimir Zelenski a calificat miercuri aceste condiţii drept „ultimatumuri” inacceptabile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Cancelarul Germaniei i-a avertizat pe legiuitori americani că nu au nicio idee despre amploarea cu care Rusia se reînarmează

Unii legiuitori americani nu înţeleg amploarea campaniei de reînarmare a Rusiei, a declarat vineri cancelarul german Friedrich Merz, la o zi după ce a purtat discuţii cu preşedintele SUA, Donald Trump, la Casa Albă, relatează Reuters.

Rusia afirmă că atacul său asupra Kievului şi a altor regiuni a fost un răspuns la „actele teroriste” ucrainene

Ministerul rus al Apărării a declarat vineri că forţele sale au lansat un atac masiv şi reuşit asupra unor ţinte militare şi conexe din Ucraina în cursul nopţii, ca răspuns la ceea ce a numit "acte teroriste" ucrainene împotriva Rusiei.

Europa și Rusia îl ”pețesc” pe Elon Musk, după despărțirea cu scandal de Trump. Miliardarul are interese unice în România

Uniunea Europeană i-a transmis lui Elon Musk că este ”foarte binevenit”, iar Rusia s-a oferit să-i acorde azil politic miliardarului, după despărțirea cu scandal a acestuia de Donald Trump. Patronul SpaceX are puternice interese și în România.

 

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.