Reacția lui Volodimir Zelenski după ce a fost sunat de Klaus Iohannis. Mesajul postat de președintele ucrainean

62306220
IMAGO

Volodimir Zelenski a transmis că a discutat cu Klaus Iohannis privind dezvoltarea cooperării dintre Ucraina și România, „în primul rând în sectorul apărării”.

În cadrul discuției, Klaus Iohannis i-a cerut lui Volodimir Zelenski să găsească ”rapid soluții” pentru problema comunității române din Ucraina.

"Împreună cu Klaus Iohannis am convenit în privința pașilor pentru dezvoltarea cooperării dintre Ucraina și România, în primul rând în sectorul apărării. Am mulțumit României pentru solidaritate și sprijin în rezistența în fața agresiunii ruse. Am discutat despre formula privind pacea și despre problemele agendei bilaterale", a anunțat Volodimir Zelenski.

”Am făcut multe împreună pentru a proteja zona Mării Negre. Sunt încrezător că în acest an vom face şi mai multe”, a arătat el ulterior într-un discurs înregistrat.

 

 

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică acu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta și-a exprimat profunda îngrijorare şi preocupare faţă de continuarea atacurilor armatei ruse asupra obiectivelor civile şi a infrastructurii critice din Ucraina, care reprezintă "crime de război" conform dreptului internaţional umanitar, şi a condamnat "ferm" atacurile aeriene neîncetate ale Rusiei, care au lăsat ţara vecină în întuneric şi frig.

În acest context, a informat Administraţia Prezidenţială, Iohannis a reamintit sprijinul consistent şi multidimensional acordat de ţara noastră, atât prin asistenţă directă, sprijin pentru refugiaţi, furnizarea de generatoare, respectiv facilitarea tranzitului de cereale, cât şi prin susţinerea integrării europene a Ucrainei, a adoptării sancţiunilor împotriva Rusiei şi, respectiv, a acţiunilor vizând izolarea internaţională a Moscovei.

El a reiterat că România va continua să acţioneze pentru a ajuta Ucraina şi poporul ucrainean, atât timp cât va fi nevoie.

Şeful statului s-a referit "pe larg" şi la recenta lege a minorităţilor naţionale adoptată de Ucraina, care a creat preocupare şi nemulţumire la nivelul autorităţilor române şi al reprezentanţilor comunităţii române din Ucraina.

Iohannis i-a solicitat lui Zelenski "identificarea rapidă de soluţii care să răspundă şi să remedieze aceste preocupări". "În acest sens, cei doi preşedinţi au agreat ca în perioada imediat următoare miniştrii de Externe ai celor două ţări să aibă discuţii cu privire la soluţionarea bilaterală a aspectelor menţionate", se precizează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Iohannis a reiterat sprijinul României pentru parcursul european al Ucrainei şi a salutat reformele implementate, în conformitate cu angajamentele asumate în relaţia cu UE.

Preşedintele Ucrainei a transmis mulţumiri pentru "sprijinul multidimensional şi extrem de consistent acordat de România încă de la începutul războiului şi a subliniat necesitatea continuării susţinerii Ucrainei, mai ales în contextul în care atacurile Rusiei sunt tot mai agresive, cu impact grav asupra populaţiei şi a infrastructurii civile", se menţionează în comunicatul citat.

Conform comunicatului, în ceea ce priveşte aspectele legate de minoritatea românească, Volodimir Zelenski a exprimat "întreaga deschidere pentru identificarea de soluţii, astfel încât comunitatea românească din Ucraina să beneficieze, în oglindă, de aceleaşi drepturi de care se bucură comunitatea ucraineană din România".

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62103029
Studiu: O variantă rară a unei proteine regăsită în corpul uman poate deține cheia împotriva cancerului la sân
O variantă rară a unei proteine care se regăseşte în celulele organismului uman poate deţine cheia transformării tratamentului pentru cancerul de sân, au anunţat oamenii de ştiinţă britanici.
62314911
Deținuți ruși care au luptat în Ucraina pentru gruparea Wagner, amnistiați și eliberați. ”Tratați-i cu cel mai mare respect!”
Un prim grup de deţinuţi ruşi au fost amnistiaţi şi eliberaţi pentru că au acceptat să lupte în Ucraina, a anunţat joi patronul grupului paramilitar Wagner, membri ai căruia sunt prezenţi pe front de partea forţelor ruse, transmite AFP.  
62249044
Putin: „Rusia este deschisă dialogului cu Ucraina”. Ce condiții trebuie să respecte Kievul pentru o încetare a focului
Rusia este deschisă dialogului cu Ucraina, cu condiţia ca autorităţile de la Kiev să accepte „noile realităţi teritoriale” generate de ofensiva rusă, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin.