Război în Ucraina. Rusia își concentrează forța maximă pentru a captura Bahmut înainte de 24 februarie

×
Publicitate

Ucraina anunță că a reperat șase baloane rusești care se mișcau deasupra Kievului sub influența vântului. 5 au fost doborâte. Administrația militară a precizat că e posibil că baloanele să fi avut echipamente de recunoaștere.

Obiectivul rușilor ar fi fost să detecteze și să neutralizeze apărarea anti-aeriană ucraineană.

La Bruxelles, țările NATO și-au reînnoit angajamentele de sprijinire a Kievului în fața amenințării ruse, care sporește pe zi ce trece.

La capătul reuniunii miniștrilor apărării din statele NATO, responsabilii Alianței și-au reafirmat sprijinul neclintit fata de Kiev.

Jens Stoltenberg: ”Vreau să salut noile promisiuni de sprijin pentru Ucraina făcute de aliații din NATO, inclusiv mai multe echipamente grele și instructaj. Ucraina are acum ocazia de a schimba decisiv raportul de forțe pe front, iar timpul este vital pentru Kiev. Miniștrii NATO au discutat și despre mărirea capacității de producție a industriei militare, pentru a reface stocurile de arme și muniții.”

Tocmai pentru urgența livrărilor pledase și liderul ucrainean în ultimul său mesaj, în condițiile în care situaţia din prima linie a frontului din Est este tot mai dificilă: "Putem vedea că acum Kremlinul încearcă să stoarcă din Rusia tot potenţialul de agresiune posibil. Prin urmare, viteza de reacție este foarte importantă în luarea deciziilor. În punerea lor în aplicare, în livrare, în formare. Viteza salvează vieţi, viteza aduce înapoi siguranţa."

Forțele ucrainene au aruncat marți în aer un pod situat între Bahmut și Konstantivka. Decizia este interpretata de analiști drept un semn că forțele Kievului iau în calcul retragerea, după ce rușii au sporit enorm presiunea, iar jurnaliștii au semnalat secarea stocurilor de muniție pentru artilerie ale ucrainenilor.

Kremlinul pare să-și concentreze forța maximă pentru a captura Bahmutul înainte de 24 februarie, la împlinirea unui an de la invazie, iar pentru asta arunca neîncetat valuri de soldați în lupte.

Potrivit secretarului britanic al apărării, Ben Wallace, Moscova ar fi angajat în Ucraina 97% din efectivele și capacitățile armatei.

General Mark Milley, șeful Apărării SUA: ”Rusia a pierdut. A pierdut din punct de vedere strategic, operațional și tactic și plătește un preț enorm pe câmpul de luptă. Este un război de uzură cu pierderi foarte mari. Conducerea și morala sunt precare, dar numerele sunt de partea lor.”

Niciuna dintre părți nu raportează numărul de victime, dar și ucrainenii și rușii descriu bătălia de la Bahmut drept cea mai sângeroasă. În orașele Rusiei apar noi cimitire pentru soldații uciși în război, cum este acesta în Vladivostok.

Iar armata ucraineană susține că soldații ruși morți și mercenarii sunt incinerați „non-stop” pe teritoriul peninsulei Crimeea. Ministerul britanic al Apărării a anunțat zilele trecute că rușii au pierdut în medie peste 800 de oameni zilnic, în ultimele săptămâni. Doar în zona Vuledar, mai multe asalturi rusești recente au fost pur și simplu spulberate de artileria, minele și dronele ucrainene.

David McKenzie, Kiev, Ucraina: ”Daca analizați tacticile rușilor, mai ales în zona Vuledar, vi se pare că au vreo noimă?”

Katerina Stepanenko, analist, Institute for the Study of War: ”Chiar nu! Este de-a dreptul absurd că încearcă să avanseze într-o coloana mecanizată, ceea ce îi transformă într-o tintă extraordinar de vulnerabilă”.

Pe de alta parte, ucrainenii încearcă să reziste cu minimum de trupe, în timp ce pregătesc rezerve impresionante în spatele frontului, pentru o ofensivă majoră în săptămânile următoare.

Lloyd Austin, secretarul american al Apărării: "Ucraina vrea să creeze un avânt. Ne aşteptăm să-i vedem lansând o ofensivă undeva în primăvară."

Cât despre informația că rușii ar masa avioane și elicoptere lângă granița cu Ucraina, pentru o viitoare campanie de bombardamente, occidentalii nu confirmă acest lucru, cel puțin deocamdată.

Lloyd Austin, secretarul american al apărării: ”În ceea ce priveşte comasarea sau nu de către Rusia a avioanelor sale de luptă pentru vreun masiv atac aerian - nu vedem acest lucru în prezent. Știm că Rusia are un număr substanțial de avioane în inventarul său și că mai are încă multe capacități disponibile.”

Pe de altă parte, în raportul anual, serviciul norvegian de informații semnalează că Rusia a început să desfășoare nave tactice dotate cu arme nucleare în Marea Baltică, pentru prima dată în ultimii 30 de ani.

 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Ucrainenii susţin că au doborât mai multe baloane ruseşti deasupra Kievului. Alertele aeriene au sunat în capitală

Şase baloane ruseşti au fost reperate deasupra Kievului şi majoritatea au fost doborâte de apărarea aeriană ucraineană, a declarat miercuri administraţia militară a regiunii.

Pedeapsa pe care a primit-o o jurnalistă din Rusia care a relatat despre atacul asupra teatrului din Mariupol

Jurnalista rusă Maria Ponomarenko a fost condamnată miercuri la şase ani de închisoare pentru o postare pe Telegram despre care instanţa a spus că a răspândit "informaţii false" şi în care relata despre atacul rusesc asupra teatrului din Mariupol.

Unul dintre băieții salvaţi după nouă zile din peştera din Thailanda, în 2018, a murit în Marea Britanie, la doar 17 ani

Un thailandez în vârstă de 17 ani, care a făcut parte din grupul celor 12 copii rămaşi nouă zile blocaţi într-o peşteră din Thailanda în 2018, a murit în Regatul Unit, au anunţat miercuri surse concordante citate de AFP, potrivit Agerpres.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.