Putin: Gorbaciov a schimbat istoria lumii, dar viziunea sa romantică despre Occident nu se justifica

mihail gorbaciov, vladimir putin
Getty

Vladimir Putin l-a descris pe fostul sovietic Mihail Gorbaciov, decedat marți, la 91 de ani, drept un om de stat care a schimbat istoria lumii, dar a adăugat că „romantismul” său cu privire la posibilitatea unei apropieri de Occident nu se justifica.

'Gorbaciov a fost un om politic şi de stat care a avut un impact uriaş asupra cursului istoriei mondiale. Ne-a condus ţara într-o perioadă de schimbări complexe şi dramatice şi de provocări uriaşe economice, sociale şi de politică externă'', a declarat preşedintele rus Vladimir Putin în telegrama sa de condoleanţe.

Putin, care activa în serviciile secrete ale Uniunii Sovietice, KGB, pe când Gorbaciov se afla la putere, a declarat că fostul lider sovietic ''a înţeles pe deplin'' că sistemul sovietic avea nevoie să fie reformat şi ''s-a străduit să vină cu soluţii la probleme urgente''.

Şeful statului rus a evidenţiat îndeosebi ''uriaşa activitate umanitară, de binefacere şi de reprezentare pe care a desfăşurat-o Mihail Sergheevici Gorbaciov în aceşti ultimi ani''.

La rândul său, premierul rus Mihail Mişustin a apreciat că Gorbaciov ''a întruchipat schimbările globale petrecute în Rusia şi în lume''.

Citește și
Ion Iliescu
Ion Iliescu: ”Am aflat cu tristețe vestea morții lui Mihail Gorbaciov”

Şi Serghei Narîşkin, şeful agenţiei de informaţii externe a Rusiei, a transmis condoleanţe, dar a declarat că ţara încă se confruntă cu consecinţele ''perestroikăi'' lui Gorbaciov.

''Lui Gorbaciov i-a revenit misiunea de a conduce ţara într-o perioadă foarte dificilă, de a se confrunta cu multe provocări externe şi interne, pentru care nu a fost găsit un răspuns adecvat'', a transmis Narîşkin, citat de Reuters.

Romantism nejustificat

Luând cuvântul la un forum desfăşurat miercuri la Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că speranţele lui Gorbaciov pentru ''o relaţie de iubire'' cu Occidentul erau nejustificate şi că a fost nevoie să fie corectate în timpul mandatului lui Putin.

''El îşi dorea sincer să creadă că războiul rece se va încheia şi că va vesti o perioadă de iubire eternă între noua Uniune Sovietică şi lume, Occidentul. (...) Romantismul său nu se justifica. Nu a existat o perioadă romantică, luna de miere nu a funcţionat şi setea de sânge a oponenţilor noştri şi-a făcut apariţia. Este bine că ne-am dat seama de asta la timp şi că am înţeles'', a susţinut Peskov.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai precizat că deocamdată nu s-a decis dacă pentru Gorbaciov vor fi organizate funeralii de stat.

Fundaţia Gorbaciov, care a informat marţi că ultimul lider sovietic va fi înhumat alături de soţia sa, Raisa Gorbaciova, a transmis miercuri că data funeraliilor va fi anunţată cel mai probabil în următoarele ore.

O pace de 30 de ani fără ameninţări nucleare

Jurnalistul rus Dmitri Muratov, laureat al premiului Nobel pentru Pace pe anul 2021, a declarat miercuri că ultimul lider sovietic a dăruit Rusiei şi lumii ''30 de ani de pace'', transmite EFE. ''Ne-a dăruit 30 de ani de pace, fără ameninţarea unui război nuclear şi global. Cine mai poate fi în stare de aşa ceva?'', s-a întrebat Muratov, care a adăugat că ''darul s-a terminat'' şi că ''nu există şi nici nu vor mai exista daruri''.

Potrivit directorului cotidianului independent Novaia Gazeta, închis în Rusia, Gorbaciov dispreţuia războiul şi considera că ''trecuse timpul pentru a rezolva chestiuni de ordine mondială prin forţă''.

''Credea în ideea că popoarele trebuie să decidă. A eliberat deţinuţii politici. A pus capăt războiului din Afganistan şi cursei armelor nucleare'', a scris Muratov într-un articol în care a amintit că aversiunea lui Gorbaciov faţă de război era atât de mare încât i-a povestit odată că a refuzat pur şi simplu fie şi să simuleze apăsarea butonului de atac nuclear.

''Adepţii imperiului îi reproşau că a predat Germania, Republica Cehă sau Polonia. Iar odată (Gorbaciov) a răspuns sarcastic: Şi cui anume le-am predat? Germania, germanilor. Republica Cehă, cehilor. Le mai dorea cineva?'', îşi aminteşte Muratov în textul publicat în ediţia online a Novaia Gazeta.

Muratov a adăugat că Gorbaciov îşi iubea soţia mai mult decât munca, punea drepturile omului mai presus de stat şi preţuia pacea mai mult decât puterea personală.

Agenţia France Presse remarcă faptul că numele preşedintelui rus Vladimir Putin nu este pomenit în niciun moment în textul lui Dmitri Mouratov şi aminteşte că Gorbaciov avea relaţii strânse cu principalul ziar independent rus, Novaia Gazeta, al cărui redactor şef era Muratov. Gorbaciov chiar a ajutat financiar ziarul, lansat în 1993, din banii primiţi după ce a fost desemnat laureat al premiului Nobel pentru pace în 1990.

La rândul său, Liubov Sobol, aliat al principalului opozant al lui Putin, Aleksei Navalnîi, a scris: ''Există într-adevăr evaluări diferite ale lui Gorbaciov. Unii scriu că (Gorbaciov) a oferit speranţă, alţii îl blesteamă pentru prăbuşirea Uniunii Sovietice. Uniunea Sovietică s-ar fi prăbuşit oricum. Iar rolul lui Gorbaciov în istoria Rusiei va fi în continuare apreciat''.

Însuşi Navalnîi i-a adus un omagiu lui Gorbaciov, care a ştiut ''să renunţe la putere în mod paşnic''. Gorbaciov ''a renunţat la putere în mod paşnic şi de bună voie, respectând voinţa alegătorilor (...)'', a transmis Navalnîi, într-un mesaj publicat de echipa sa pe Twitter, adăugând că ultimul lider sovietic ''a eliberat ultimii deţinuţi politici'' ai epocii sovietice.

Scena politică rusă, divizată în privinţa moştenirii lui Gorbaciov

Mai mulţi deputaţi ruşi au transmis miercuri condoleanţe pentru moartea lui Gorbaciov, pe care l-au descris drept un om politic strălucit şi o personalitate contradictorie, relatează EFE.

''Gorbaciov a fost fără urmă de îndoială cel mai strălucit om politic al epocii sale. Însă pentru toţi cei născuţi în Uniunea Sovietică, (Gorbaciov) continuă să fie o personalitate istorică complexă şi controversată'', a scris pe contul său de Telegram liderul Partidului Liberal Democrat, Leonid Sluţki.

Sluţki a deplâns moartea lui Gorbaciov, dar a subliniat totodată că deplânge şi faptul că procesele de dezintegrare ale imperiului sovietic au început tocmai odată cu perestroika, promovată de ultimul lider sovietic.

''Asta a făcut jocul celor care căutau să şteargă URSS de pe harta politică a lumii'', a afirmat el.

Pentru deputatul comunist Nikolai Kolomeiţev, Gorbaciov a fost ''un trădător''. ''Este un trădător şi nu secretarul general. A distrus ţara, a fost o trădare la vârf'', a susţinut deputatul rus.

Parlamentarul Oleg Nilov, din partea partidului Rusia Justă, a fost de părere că despre Gorbaciov se poate vorbi doar de bine sau ''mai bine să nu se vorbească despre el''.

Potrivit şefului de protocol al lui Gorbaciov, Vladimir Şevcenko, perioada în care a guvernat fostul lider sovietic a fost una ''a speranţei''. ''A fost o perioadă a intrării noastre în lume fără rachete, în care s-au semnat acorduri unice. Dar a existat o singură eroare de calcul: nu ne cunoşteam bine ţara'', a susţinut el. Pentru Şevcenko, care a colaborat cu Gorbaciov între 1985 şi 1991, prăbuşirea URSS a fost o tragedie pentru fostul preşedinte sovietic.

''Plecarea lui Mihail Sergheevici Gorbaciov este o tragedie pentru ţară şi pentru toţi aceia dintre noi a căror viaţă le-a schimbat-o în mai bine. Da, în mai bine, în pofida prăbuşirii Uniunii Sovietice şi a enormelor încercări pe care a reprezentat-o aceasta pentru foştii săi cetăţeni'', a declarat vicepreşedintele Senatului rus, Konstantin Kosaciov.

Oficialul rus a subliniat că ''tocmai Gorbaciov a fost cel care a distrus un sistem fals de la bun început care cu timpul a degenerat şi a devenit antipopular''.

''A murit Mihail Gorbaciov, autorul 'noii gândiri' şi a 'perestroikăi', chemate să dea ţării şi lumii un nou elan. O personalitate istorică de anvergură'', a scris pe contul său de Telegram preşedintele Curţii de Conturi a Rusiei şi fost ministru al finanţelor, Aleksei Kudrin.

Pentru senatorul şi fostul premier sovietic Nikolai Rîjkov, Gorbaciov a fost ''o persoană care a început să reformeze ţara care apoi nu şi-a calculat forţele şi a sfârşit prin a o distruge''.

''În amintirea mea a rămas drept distrugătorul unei mari puteri, Uniunea Sovietică'', a declarat Rîjkov pentru agenţia oficială rusă RIA Novosti.

Liderul partidului pro-Kremlin Rusia Justă, Serghei Mironov, a afirmat la rândul său că, pentru poporul sovietic, Gorbaciov a fost ''o gură necesară de aer proaspăt şi o speranţă de schimbări colosale''. Totuşi, Mironov a subliniat că, drept urmare a modului său de a guverna, ''locuitorii Uniunii Sovietice au pierdut o ţară magnifică, în loc să primească drepturi au ajuns la haos, la dreptul celui mai puternic, şomaj şi mizerie pentru milioane de cetăţeni ai Rusiei''.

''Declaraţiile şi dorinţele lui Gorbaciov s-au transformat în vise neîmplinite şi într-o tragedie pentru multe generaţii de ruşi'', a declarat politicianul rus, citat de agenţia oficială TASS.

Presa rusă de stat, mai degrabă discretă

Reuters comentează că presa de stat din Rusia a relatat într-o manieră mai degrabă discretă moartea lui Mihail Gorbaciov.

Dispariţia ultimului lider sovietic a fost principalul subiect al buletinului de ştiri al Pervîi Kanal, unde o retrospectivă cu o durată de 5 minute a pus accentul pe dorinţa lui Gorbaciov de a ameliora economia sovietică şi pe bunul simţ al fostului lider sovietic, sugerând totodată că i-a lipsit hotărârea şi că a avut prea multă încredere în SUA.

Buletin de ştiri matinal de la alt post de televiziune, Rossia 24, a transmis timp de 12 minute alte două ştiri - o ştire despre un forum de educaţie la Moscova şi alta despre planificata vizită a unei misiuni a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică la centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie, aflată pe linia frontului ucraineano-rus - înainte de a relata despre Gorbaciov.

În presa controlată de Kremlin, reacţiile la moartea lui Gorbaciov au fost reţinute, remarcă Reuters. Tabloidul populist Komsomolskaia Pravda a publicat un omagiu la adresa ultimului lider sovietic, recunoscând totodată că, în Rusia, unii dintre criticii lui Gorbaciov vor încerca să-i distrugă moştenirea.

''Dar nu vor reuşi. Mihail Sergheevici a făcut mult prea mult. A schimbat lumea în mod ireversibil inclusiv pentru oponenţii săi ideologici'', a scris ziarul.

Gorbaciov a murit marţi noaptea la vârsta de 91 de ani. Reformele sale au anunţat sfârşitul războiului rece, dar au şi grăbit destrămarea Uniunii Sovietice după mai puţin de şapte ani la putere. Respectat în Occident, moştenirea sa în propria patrie este mult mai complicată, mulţi ruşi acuzându-l de turbulenţele pe care le-au declanşat reformele sale şi considerând că scăderea ulterioară a nivelului de trai a fost un preţ prea mare de plătit pentru democraţie, notează Reuters, citată de Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Mihail Gorbaciov, interviu exclusiv pentru Știrile ProTV în 2010. Ce spunea despre Revoluția din '89 și Ion Iliescu
Mihail Gorbaciov, interviu exclusiv pentru Știrile ProTV în 2010. Ce spunea despre Revoluția din '89 și Ion Iliescu

În aprilie 2010, Mihail Gorbaciov, considerat a fi una dintre personalitățile politice cu o contribuție extrem de mare la căderea comunismului în Europa de Est, a fost invitatul special al Andreei Esca la Știrile Pro TV de la ora 19:00.   

Ion Iliescu: ”Am aflat cu tristețe vestea morții lui Mihail Gorbaciov”
Ion Iliescu: ”Am aflat cu tristețe vestea morții lui Mihail Gorbaciov”

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, în vârstă de 92 de ani, a transmis un mesaj, miercuri, după ce fostul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, a murit la vârsta de 91 de ani.  

Cine a fost Mihail Gorbaciov, liderul sovietic care a dus la destrămarea URSS
Cine a fost Mihail Gorbaciov, liderul sovietic care a dus la destrămarea URSS

Mihail Gorbaciov a murit, marți 30 august, la vârsta de 91 de ani. Fostul lider al Uniunii Sovietice suferea de mai mulți ani de o „boală grea”. Gorbaciov va rămâne în istoria mondială drept artizanul prăbușirii URSS.  

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h
Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h

Iarna pare că își intră în drepturi, cel puțin la altitudini mari. Meteorologii anunță că, de la ora 10:00, până marți seara, la ora 21:00, în zona de munte va bate vântul cu până la 90 de km pe oră.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.