Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: Putin și Biden ar putea discuta, dacă SUA ar fi dispuse să asculte preocupările Rusiei

×
Publicitate

Între Vladimir Putin și Joe Biden ar putea avea loc discuții, dacă Statele Unite ar fi dispuse să asculte preocupările Rusiei.  

Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Moscova susține că negocierile de pace în războiul din Ucraina ar trebui să se desfășoare în primul rând cu Statele Unite, care "dictează comportamentul Kievului".

Mai mult, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, compară situația actuală cu criza rachetelor din Cuba, din 1962, când Uniunea Sovietică și Statele Unite au fost aproape de un război nuclear.

Între timp, Uniunea Europeană a cerut Moscovei să-și anuleze decizia de a suspenda acordul privind exporturile ucrainene de cereale.

Toate navele încărcate cu cereale ce așteptau să plece din porturile ucrainene au fost ținute pe loc, se arată într-un anunț al Centrul Comun de Coordonare, responsabil cu supervizarea acordului semnat la Ankara. În iulie, reprezentanții Rusiei, Ucrainei și cei ai ONU au stabilit că pot fi exportate cereale prin trei porturi de la Marea Neagră.

Însă, Rusia a anunțat că suspendă acest acord din cauza atacurilor cu drone ale ucrainenilor asupra mai multor nave din Sevastopol, orașul-port din Crimeea.

Volodomir Zelenski: "Există 218 dovezi care arată că Rusia nu dorește niciun acord autentic. Sunt 218 nave care așteaptă să transporte alimente în baza unor contracte de export sau să intre în porturile ucrainene. Săptămână de săptămână, Rusia a încetinit coridorul de cereale, în ciuda promisiunilor făcute partenerilor, iar acum l-a blocat complet."

Kievul spune că Moscova nu face altceva decât să caute pretexte de a reveni la șantajul cu alimente. ”Rusia transformă grânele în arme” - spun și oficialii de la Casa Albă.

Pe de altă parte, ministerul rus al Apărării a anunțat că o parte dintre aceste atacuri au fost totuși respinse. Astfel, armata rusă susține că a reușit să recupereze mai multe epave ale dronelor maritime folosite în atac. Iar, după analiza lor au constatat că aceste drone foloseau tehnologii dezvoltate de Canada și Marea Britanie.

Acuzațiile vin la doar o zi după ce Moscova a susținut că marina britanică se face vinovată de exploziile de la gazoductele Nord Stream 1 și 2, de pe 26 septembrie.

Philip Ingram, fost ofițer britanic de informații și securitate militară: "Cel mai probabil vinovatul din spatele atacurilor este singura țară care are ceva de câștigat din asta și aceasta este Rusia. Rușii continuă războiul economic împotriva Occidentului, împotriva UE".

Între timp, un nou schimb de prizonieri a avut loc între Ucraina și Rusia.

Volodimir Zelenski: "Am reușit să aducem acasă încă 52 de persoane, ținute prizioniere de ruși. 50 dintre apărătorii noștri și doi civili".

Printre aceștia se numără medici și soldați care au luptat la combinatul Azovstal, din orașul portuar Mariupol.

Potrivit Kievului, din lună martie până acum au fost eliberați din Rusia 1.031 de prizonieri.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62299490
Momentul în care este demolat printr-o explozie fostul sediul al NASA. Ce se va construi pe spațiul gol

Momentul în care este demolat printr-o explozie fostul sediul al NASA. Acolo a fost proiectată racheta care a dus primii oameni pe Lună

62279209
Cresc prețurile cerealelor după retragerea Rusiei din acordul privind privind coridorul Mării Negre

Piaţa cerealelor se pregăteşte pentru o creştere a preţurilor, după retragerea Rusiei din acordul privind coridorul Mării Negre, decizie care pune în pericol exporturile ucrainene, au spus analişti intervievaţi de Reuters.

62299467
Lula da Silva revine la putere în Brazilia. A câștigat alegerile în fața lui Bolsonaro

Fostul preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva a ieşit învingător în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurate duminică în Brazilia, potrivit rezultatelor oficiale aproape finale comunicate de Curtea Electorală Supremă.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.