Prin ce trebuie să treacă bărbații care vor să plece din Mariupol. Primar: „Sunt închiși și torturați”

62257199
Profimedia

Primarul din Mariupol spune că evacuarea civililor din oraș se desfășoară cu dificultate.

„Am reușit să scoatem mai mult de 100 de persoane din adăposturi, care acum se îndreaptă spre teritorii controlate de Ucraina. Așteptăm în speranța că trupele ruse ne vor lăsa să facem asta”, a spus acesta la o televiziune ucraineană.

CNN a confirmat faptul că primarul se referea la persoanele evacuate duminică din combinatul siderurgic Azovstal.

„Procesul de evacuare se desfășoară la nivel înalt, cu implicarea directă a președintelui Ucrainei și a vicepremierului, Irina Vereshchuk. Subliniez, este foarte dificil”, a mai menționat acesta.

Cât despre evacuarea soldaților ucraineni de la Azovstal, fiind vorba despre câteva sute, primarul a spus: „Problema evacuării militarilor este o procedură separată și un proces separat de negociere. Este un proces închis, negocierile sunt în curs”.

El a vorbit și despre așa-numitele centre de „filtrare” înființate de forțele ruse pentru a monitoriza persoanele care părăsesc Mariupol: „Toți cei care vor să plece în teritoriul controlat de Ucraina trebuie să treacă prin această procedura umilitoare. Trebuie să se înscrie și să aștepte. În medie, oamenii așteaptă o lună. Acum vedem o scădere a fluxului de oameni care sosesc în Ucraina. Moticul este că rușii creează obstacole pentru ca oamenii să nu poată pleca”.

Primarul a continuat susținând că la locurile de filtrare „bărbații sunt deportați în închisori și torturați. Oamenii sunt ținuți acolo fără mâncare două zile sau mai mult, dorm în picioare...”.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62257196
VIDEO O femeie din Ucraina, care și-a pierdut ambele picioare în timpul unui atac, s-a căsătorit în spital
Un videoclip emoționant s-a viralizat pe rețelele sociale. Doi tineri ucraineni au fost filmați în timpul primului lor dans ca soț și soție.
62228744
Trump se gândea că ar trebui "să se tragă în picioarele" manifestanţilor, potrivit unui fost şef al Pentagonului
Fostul preşedinte al SUA Donald Trump evocase posibilitatea de a se ''trage în picioarele'' protestatarilor adunaţi în jurul Casei Albe în timpul manifestaţiilor antirasiste din 2020, potrivit unei cărţi care urmează să fie publicată, transmite AFP.
62252874
ONU: Peste 3.000 de civili au fost ucişi în Ucraina până în prezent
Biroul Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat că numărul civililor ucişi în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei în luna februarie a depăşit 3.000 de persoane, relatează The Guardian, scrie News.ro.