Orașul în care locuiesc cei mai mulți bătrâni trecuți de 100 de ani. Povestea bărbatului care ar fi trăit până la 168 de ani

62299873
Shutterstock

Există mai multe destinații din toată lumea care au devenit faimoase pentru numărul de vârstnici trecuți de 100 de ani.

În Japonia, Okinawa a căpătat denumirea de „Tărâmul nemuritorilor” datorită numărului impresionant de persoane cu vârste de peste 100 de ani. Iar în Italia există „Satul eternității” (Campodimele), unde longevitatea ar veni de la dieta mediteraneană. În orașul californian Loma Linda, o comunitate de adventiști duc o viață curată.

Pe glob există, însă, un loc nu atât de cunoscut, unde se află cei mai mulți oameni trecuți de 100 de ani. Este vorba despre orașul Lerik din Azerbaijan.

Zona este cunoscută pentru mai multe orașe în care se află oameni bătrâni, precum Lankaran și Nagorno-Karabakh. Dar în Lerik este cea mai mare concentrație de centenari.

Orașul se află deasupra norilor, pe munții Talysh. Și se pare că oamenii au descoperit secretul unei vieți lungi și sănătoase.

Muzeul Longevității, construit în 1991 și renovat în 2010, deține peste 2.000 de exponate ce documentează viețile și amintirile celor mai vârstnice persoane din regiune.

În muzeu pot fi văzute cufere pline cu batice și cămăși, ulcioare și boluri de argint, șosete tricotate și covoare vopsite manual, dar și scrisori redactate în limba azeră și în limba rusă.

Cele mai captivante imagini din muzeu sunt, însă, portretele bătrânilor afișate pe pereți. Imaginile datează din anii '30 și au fost donate de fotograful francez Frederic Lachop.

Muzeul și statisticile oficiale din Azerbaijan descriu „centenarii” ca fiind persoane cu vârsta de peste 90 de ani.

În 1991 existau peste 200 de oameni în Lerik înregistrați cu vârste de peste 100 de ani, populația la acel moment fiind de 63.000 de oameni.

Numărul a mai scăzut de atunci, localnici dând vina pe radiațiile provenite de la turnurile de comunicații și înrăutățirea mediului înconjurător.

Astăzi, în Lerik există 11 persoane de peste 100 de ani, populația fiind de 83.800.

Povestea bărbatului de 168 de ani

Cea mai vârstnică persoană din Lerik, din prezent, este Raji Ibrahimova, având 105 ani. Însă în trecut a existat Shirali Muslumov care ar fi trăit până la vârsta de 168 de ani.

Paginile îngălbenite ale pașaportului arată că s-a născut în 1805, iar pe piatra funerară scrie că a murit în 1973. Dacă datele sunt adevărate, atunci Shirali Muslumov a fost cea mai longevivă persoană care a trăit vreodată.

Din păcate, în secolul XIX, certificatele de naștere nu erau emise pentru fiecare copil, ba chiar ocaziile în care se ofereau astfel de documente erau rare. Astfel, nu se știe cât de corectă este data nașterii din pașaport.

Numeroasele scrisori primite din toată lumea cu ocazia aniversărilor demonstrează că, oricând s-ar fi născut, bărbatul a ajuns până la o vârstă respectabilă.

Printre cei care îi trimiteau scrisori lui Shirali Muslumov se număra și liderul comunist din Vietnam Ho Chi Minh, care i s-a adresat „Dragă bunicule”.

Iar genele longevității par să fie transmise pe cale ereditară. Fiica sa în vârstă de 95 de ani, Halima Qambarova, a declarat pentru CNN Travel că - deși s-ar putea să nu trăiască până la 168 de ani, precum tatăl ei - speră să trăiască până la măcar 150 de ani, ca bunicul ei, sau până la 130, ca mătușa ei.

„Liniștea minții este parte din secret”

Pe pașaportul Halimei Qambarova nu apar ziua sau luna nașterii, ci doar anul: 1924. Deși are 95 de ani, este o femeie sociabilă căreia îi place să petreacă timp cu strănepoții ei.

„Liniștea minții este parte din secret. Stau departe de stres, se gândesc la viață într-un mod filosofic, iau fiecare zi pe rând, fără să facă prea multe planuri sau să-și facă griji pentru viitor”, a explicat ghidul muzeului.

Ziua Qambarovei începe la răsărit, nu doarme prea mult.

„Mă trezesc deîndată de mi se deschid ochii”, spune ea.

Își petrece aproape toată ziua cu lucrul în grădină și în jurul casei. Camera ei este una mică, are un covor gros și moale și perne pe podea. Mulți preferă să doarmă pe jos, doar cu o pătură în loc de saltea și se crede că acesta este cel mai sănătos stil de dormit pentru spate.

Vârstnicii din Lerik consumă carne, dar preferă produsele lactate proaspete cum ar fi brânza de vaci, untul, iaurtul, ayranul.

„Secretul longevității este nutriția corespunzătoare, mineralele din apă și ierburile adăugate în ceaiuri care previn bolile, așa că oamenii nu iau pastile, folosesc doar remedii naturale”, a mai explicat ghidul.

La prima vedere, orașul pare unul prea liniștit. Însă munca fizică depusă de locuitori în fiecare zi este imensă. Încă de la răsărit lucrează grădinile și pământurile, dar se ocupă și de treburile casnice.

Mammadkhan Abbasov locuiește în satul Jangamiran și are 103 ani. Aproape că nu mai vede deloc și are probleme și cu auzul. Bărbatul a lucrat pământurile până acum șapte ani când și-a pierdut vederea.

„A fost mereu un om bun și și-a trăit viața bine”, a spus fiul său.

Iar când vine vorba de mâncare, Abbasov mănâncă „orice îi dă Domnul” și are o singură regulă - nu consumă niciodată alcool.

Bărbatul crede că secretul longevității este activitatea fizică zilnică, nu până la extenuare, dar suficient cât să te menții în formă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62299868
Mii de utilizatori ai Instagram au pierdut accesul la conturi și mulți urmăritori în urma unor probleme tehnice misterioase

Mii de utilizatori ai Instagram au raportat că au avut conturile suspendate, după probleme tehnice misterioase apărute luni.

62299864
Rusia recrutează forțele de comando afgane, care au fost antrenate de SUA, pentru a lupta în Ucraina

Soldații forțelor speciale afgane care au luptat alături de trupele americane și apoi au fugit în Iran după retragerea haotică a SUA de anul trecut sunt acum recrutați de armata rusă pentru a lupta în Ucraina, scrie Associated Press.

62299833
Cum a arătat Halloweenul la Casa Albă. Soții Biden au împărțit bomboane copiilor GALERIE FOTO

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi prima doamnă Jill Biden au primit luni colindători cu prilejul Halloween, prima sărbătoare de acest tip care a fost celebrată de familia prezidenţială americană la Casa Albă după preluarea mandatului.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.