VIDEO. Jurnalistul Roman Protasevici, plasat într-o închisoare din Minsk. În ce stare se află

62191856

Jurnalistul Roman Protasevici, reţinut duminică după deturnarea unui avion de linie, se află în arest preventiv într-o închisoare din Minsk, informează AFP, citând o declaraţie a purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Interne belarus. 

"Nu au existat plângeri cu privire la starea sa de sănătate din partea administraţiei", a adăugat ea pe mesageria Telegram, potrivit Agerpres.

„Sunt în centrul de detenție nr. 1 din Minsk. Pot spune că nu am probleme de sănătate, inclusiv cu inima sau cu orice alt organ”, a spus într-o filmare ce a apărut pe Telegram.

În cursul serii, mama lui Roman Protasevici a afirmat pentru media de opoziţie belaruse că fiul său ar putea fi spitalizat la Minsk din cauza unor probleme cardiace.

"Aceste informaţii sunt false", a reacţionat ministerul, care a adăugat că militantul se află în închisoarea nr.1 din centrul capitalei belaruse.

Roman Protasevici, 26 de ani, este fostul redactor-şef al influentului canal media de opoziţie Nexta, care a jucat un rol-cheie în organizarea unei mişcări de protest istorice împotriva lui Aleksandr Lukaşenko în 2020.

Duminică, el a fost arestat la Minsk, împreună cu prietena sa, Sofia Sapega, la coborârea dintr-un avion Ryanair, care asigura legătura între Atena şi Vilnius.

Avionul fusese forţat să aterizeze în urma unei alerte cu bombă, care s-a dovedit ulterior falsă.

Puterile occidentale şi opoziţia au denunţat ferm acest incident, acuzând Minskul de "piraterie", ba chiar de "terorism de stat" pentru arestarea unui militant.

Trăind în exil în Lituania, Roman Protasevici este urmărit în Belarus pentru "organizarea de tulburări în masă", o infracţiune pasibilă de 15 ani de închisoare.

Serviciul de securitate belarus (KGB), moştenit din perioada sovietică, l-a plasat de asemenea pe o listă cu "indivizi implicaţi în activităţi teroriste".

Potrivit opoziţiei, din cauza acestui din urmă motiv, opozantul riscă pedeapsa cu moartea în Belarus, ultima ţară din Europa în care se aplică pedeapsa capitală.

Reacție dură din partea Ursulei von der Leyen

 

Un program de investiţii european de trei miliarde de euro destinat Belarus va rămâne îngheţat până când această ţară va reveni la democraţie, a anunţat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a promis un răspuns "foarte puternic" al UE împotriva regimului lui Aleksandr Lukaşenko, după deturnarea unui avion la bordul căruia se afla un opozant faţă de regimul belarus.

"Va fi un răspuns foarte puternic pentru că este un comportament scandalos. Lukaşenko şi regimul său trebuie să înţeleagă că aceasta va avea consecinţe grave", a afirmat Ursula von der Leyen, înaintea unui summit european la Bruxelles care va dezbate în special sancţiunile împotriva Belarus.

"Vom exercita presiuni asupra regimului până când acesta va respecta în cele din urmă libertatea media, libertatea de exprimare şi libertatea de opinie", a subliniat ea.

Aceste noi măsuri ar putea viza persoanele implicate în aterizarea forţată a avionului Ryanair, precum şi întreprinderi şi entităţi economice care îi finanţează pe conducătorii ţării şi sectorul aerian belarus, a detaliat şefa executivului european.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62191855
Un șofer de 18 ani a rămas fără permis la 30 de minute după ce a luat examenul auto

Un tânăr șofer din Franța nu a apucat să se bucure prea mult de permisul de conducere. A rămas fără el la doar o jumătate de oră după ce a aflat că a trecut testul.

62191852
Imaginile care fac înconjurul lumii și stârnesc furie. Doi indieni au organizat o nuntă într-un avion, fără restricții

O nuntă neobişnuită, într-o localitate din sudul Indiei, într-un avion plin de invitaţi şi fără să poarte măşti, a suscitat furia organismului de reglementare a securităţii aviaţiei, care a anunţat declanşarea unei anchete.

62191848
FOTO. Avionul care va putea ajunge oriunde în lume în patru ore. Biletele vor costa sub 100 de dolari

Un start-up din SUA lucrează la un avion care ne-ar putea duce aproape oriunde în lume în doar patru ore. În același timp, compania americană își propune ca prețul unui bilet să nu coste mai mult de 100 de dolari.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.