ONU: „Produsele esențiale sunt pe terminate în Fâșia Gaza”. Ambasadorul israelian în UK: „Nu e nicio criză umanitară în Gaza”

×
Publicitate

Situația din Israel și Fâșia Gaza, unde sunt blocați și cetățeni români, este urmărită de o lume întreagă. „Va fi un război lung” i-a spus ministrul israelian al Apărării secretarului de stat american Antony Blinken.

Iar Washingtonul a făcut două anunțuri importante: 2.000 de soldați americani sunt pregătiți să vină în ajutorul Israelului și miercuri, președintele Joe Biden va merge la Tel Aviv.

Între timp, continuă discuțiile diplomatice pentru redeschiderea punctului de frontieră dintre Fâșia Gaza și Egipt, pentru ca ajutoarele umanitare să ajungă în enclava palestiniană și cetățenii străini să poată fi evacuați.

Peste 2.800 de palestinieni au murit în raidurile aeriene de până acum.

Alertați de sirenele care anunțau raiduri aeriene în Tel Aviv, oamenii au căutat din nou să se pună la adăpost noaptea trecută. Într-un buncăr a fost dus și secretarul de stat american, Antony Blinken, pentru câteva minute, chiar înaintea unei întâlniri cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Câteva ore mai devreme, era lovit punctul de trecere a frontierei de la Rafah, care leagă sudul Fâșiei Gaza de Egipt. O cameră de supraveghere, aflată pe partea egipteană, a surprins momentul exploziei. Nu au fost victime, deși la doar câteva sute de metri se află, de câteva zile, mii de palestinieni cu dublă cetățenie. Oamenii spera că li se va permite să plece din Gaza.

Egiptenii au clarificat că nu vor deschide fontiera până când nu vor avea garanții privind siguranța personalului lor. Iar Israelul vrea să inspecteze toate camioanele care ar intra în Gaza pentru a se asigura că nu transportă arme pentru Hamas.

Printre palestinienii cu dublă cetățenie care așteaptă să iasă din Gaza se află și o fetiță. A venit din Marea Britanie să-și vadă familia, chiar înainte să porneasca valul de atacuri.

Mariam: „Multe bombe, oamenii mor... De atunci trăim cu teamă... Nu pot să mă gândesc la altceva decât că pot să mor și eu într-un bombardament din Gaza...Oriunde ne-am duce, în scurt timp trebuie să fugim și de acolo... Văd doar bombardamente și oameni morți și să mă gândesc că într-o zi voi avea și eu soarta lor, este tare înfricoșător”.

Peste tot acest coșmar, ONU vine cu un avertisment: produsele esențiale sunt pe terminate în Fâșia Gaza. Fiecare locuitor mai are, în medie, doar câte 3 litri de apă pe zi pentru băut, gătit și spălat. În plus, se estimează că enclava palestiniană mai are combustibil pentru generatoarele electrice de urgență pentru doar 24 de ore.

Asta în condițiile în care spitalele se luptă pentru a face faţă numărului tot mai mare de victime.

Pentru că morgile sunt pline, trupurile neînsuflețite sunt ținute si în mașini frigorifice care transportau altădată înghețată.

Tzipi Hotovely, ambasadorul israelian în Marea Britanie:Nu este nicio criză umanitară în Gaza. Israel are responsabilitatea siguranței israelienilor, iar Hamas are responsabilitatea siguranței palestinienilor. Acesta este momentul în care Hamas trebuie să plătească prețul. Israelienilor nu li s-a oferit oportunitatea de a fi în siguranță... au fost măcelăriți în paturile lor”.

Israelul, poate porni în orice moment o ofensivă terestră. Sunt gata să le vină în ajutor 2.000 de soldaţi americani.

Yoav Gallant, ministrul israelian al Apărării: „Permiteți-mi să vă spun, domnule secretar de stat american, că va fi un război lung. Prețul va fi unul scump, dar vom câștiga”.

Abu Obeida, purtătorul de cuvânt al aripii armate a Hamas: „Ameninţarea ocupaţiei de a lansa o ofensivă terestră împotriva poporului nostru nu ne sperie şi suntem pregătiţi pentru aceasta”.

Între timp, Ministerul Apărării din Israel a anunțat că a reușit să lichideze șase lideri importanți ai grupării Hamas.

Lt. Col. Peter Lerner, purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare israeliene: „Știm cine sunt și cum să îi prindem”.

Între timp, satele israeliene din partea de nord a țării, în apropierea graniței cu Libanul, se golesc. Armata israeliană a anuntat evacuarea a 28 de comunități rurale aflate la 2 kilometri de granița libaneză. Astfel se creează o zonă tampon care ar permite Israelului să lupte pe un nou front, cu alti inamici: militanții Hezbollah, grupare susținuta de Iran, care, la fel ca Hamas, vrea distrugerea Israelului.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Washington Post: Ce aduc portavioanele SUA în Israel. Mii de marinari și pușcașii marini americani merg în Mediterană

O forţă operaţională amfibie formată din mii de marinari şi puşcaşi marini americani se îndreaptă spre Israel, unde vor fi poziţionaţi la bordul unor nave de război în cazul în care conflictul de acolo cu Hamas se extinde.

Joe Biden merge miercuri în Israel. Planul SUA pentru a ajuta populația din Fâșia Gaza

Preşedintele american Joe Biden se va deplasa miercuri în Israel pentru o vizită de solidaritate în urma atacului Hamas din 7 octombrie, a anunţat secretarul american de stat Antony Blinken.

Italia îi va taxa pe rezidenţii străini non-UE cu 2.000 de euro pe an pentru a beneficia de serviciile medicale ale statului

Străinii care locuiesc în Italia vor putea utiliza serviciul naţional de sănătate după ce vor plăti o taxă anuală de 2.000 de euro, a anunţat luni guvernul, relatează Reuters.

Recomandări
Continuă arestările pentru violențele din Piața Victoriei. ”Cioban” protestatar prins în trafic cu un pistol la el

Judecătoria Sectorului 1 a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a încă patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine la protestul de marţi din Piaţa Victoriei. De asemenea, un bărbat a fost plasat în arest la domiciliu.

Un lider PNL din tabăra „puciștilor” a demisionat de la șefia filialei: „Renunț la o funcție care m-ar obliga să tac”

Deputatul Ion Iordache a demisionat de la şefia PNL Gorj, afirmând că renunţă doar la o funcţie care ''ar presupune să tacă atunci când conştiinţa îi spune să vorbească''.

The Guardian: Cum foloseşte Rusia „super-aplicaţia” mobilă Max pentru a-şi spiona cetăţenii

Zeci de milioane de ruși au fost obligați, în ultimele 18 luni, să instaleze pe telefoanele lor o nouă aplicație – un buton albastru-violet destinat mesageriei și plăților, denumit Max.