„Totul este atât de rău pentru Franţa. Eliberaţi-o pe Marine Le Pen”. Trump şi JD Vance critică justiţia franceză

62520863
IMAGO

Preşedintele american Donald Trump a cerut joi seară „eliberarea” lui Marine Le Pen, considerând condamnarea sa la ineligibilitate o „vânătoare de vrăjitoare” - expresie pe care o folosea şi în cazul său.

Cu puţin timp înainte, şi vicepreşedintele său JD Vance condamnase de asemenea decizia justiţiei franceze în cazul liderului de extremă dreapta, afirmând că „aceasta nu este democraţie”, relatează AFP.

„ Totul este atât de rău pentru Franţa şi pentru marele popor francez, indiferent de partea cui se află (...) Nu o cunosc pe Marine Le Pen, dar apreciez că a muncit din greu atâţia ani”, a scris joi seară preşedintele american Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social.

„A suferit eşecuri, dar a continuat şi acum, chiar înainte de ceea ce ar fi o Mare Victorie, este atacată pentru o acuzaţie minoră despre care probabil nu ştia nimic. Mie mi se pare o eroare de calcul”, a continuat şeful Casei Albe, referindu-se la condamnarea de luni a lui Marine Le Pen, care ar putea-o împiedica să participe la viitoarele alegeri prezidenţiale.

„Vânătoarea de vrăjitoare împotriva lui Marine Le Pen este un alt exemplu al stângii europene care utilizează legea pentru a reduce la tăcere libertatea de exprimare şi pentru a-şi cenzura adversarul politic, de data aceasta mergând atât de departe încât să îl bage pe respectivul adversar în închisoare”, mai spune Donald Trump. „Este aceeaşi carte care a fost folosită şi împotriva mea de un grup de nebuni şi rataţi”, menţionează preşedintele american, referindu-se la propriile probleme penale. „ELIBERAŢI-O PE MARINE LE PEN!”, cere el, cu majuscule, deşi lidera Ressemblement National nu este în arest şi, potrivit deciziei instanţei, nici nu va face vreo zi de închisoare. Ea a fost condamnată la patru ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, iar doi la domiciliu, prin purtarea unei brăţări electronice.

Decizia care o afectează cu adevărat pe Marine Le Pen este condamnarea la cinci ani de ineligibilitate, cu aplicare imediată, ceea ce ar împiedica-o să candideze la alegerile prezidenţiale din 2027, unde era văzută ca favorită. Marine Le Pen a spus că va face apel, iar justiţia franceză a transmis că acesta va fi judecat până în vara lui 2026, ceea ce ar însemna că, în cazul unei răsturnări de situaţie, ar avea timp să rămână în cursa prezidenţială.

Şi vicepreşedintele american JD Vance şi-a arătat joi sprijinul faţă de politicianul francez. „Ea este în frunte în unele sondaje. Şi pentru o acuzaţie deosebit de minoră (...) ei încearcă să o bage în închisoare şi să o ţină departe de buletinul de vot”, a declarat el la televiziunea Newsmax, unul dintre canalele preferate ale dreptei ultraconservatoare americane. De asemenea, el a sugerat în mod eronat că Marine Le Pen nu a fost „implicată” personal în acuzaţiile aduse de justiţia franceză. „Aceasta nu este democraţie”, a insistat el.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Citește și...
62532950
Un bărbat a murit după ce și-a deschis o nucă de cocos și a băut o ”cantitate mică”. I-a provocat leziuni cerebrale severe

Un bărbat care a luat o gură de apă de cocos și apoi a aruncat-o pentru că era „alterată” a murit ulterior din cauza unei ciuperci.

62532923
„Aș putea trăi încă 30 de ani – dar vreau să mor”: Moartea asistată este un fenomen care se extinde rapid

April Hubbard stă pe scena unui teatru unde plănuiește să moară mai târziu în acest an.

62532892
Premierul danez către SUA, din Groenlanda: Nu puteţi anexa o altă ţară, nici măcar cu un argument despre securitate

Premierul danez Mette Frederiksen a propus joi o colaborare sporită cu Statele Unite în domeniul apărării arctice, în timpul unei vizite în Groenlanda, dar a respins ferm dorinţa SUA de a anexa teritoriul danez semiautonom, relatează Reuters şi AFP.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta Guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu, negocieri cu PSD, PNL și UDMR: Am propus un acord de susţinere pe şase luni a unor reforme prioritare

Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că intenţionează ca joi să depună programul de guvernare şi lista miniştrilor.