Metoda inedită prin care doi tineri din Taiwan au încercat să obțină ilegal zile libere plătite

61842481

Dorind să obţină cât mai multe zile libere plătite acordate tinerilor căsătoriţi, doi rezidenţi din Taiwan au găsit o metodă inedită pentru a-şi prelungi luna de miere, căsătorindu-se de patru ori într-un interval de 37 de zile, informează AFP.

Direcţia Generală a Muncii din Taipei a confirmat miercuri aceste fapte şi a subliniat că anumiţi rezidenţi nu ezită să profite la maximum de pe urma unor avantaje oferite de autorităţile locale.

Companiile taiwaneze sunt obligate prin lege să ofere tinerilor căsătoriţi opt zile de concediu plătit.

Potrivit autorităţilor locale, anul trecut, angajatul unei bănci a solicitat 32 de zile de concediu după ce a recurs la acest subterfugiu.

Într-o perioadă de 37 de zile, el şi partenera lui de viaţă s-au căsătorit de patru ori şi au divorţat de trei ori, solicitând opt zile libere pentru fiecare dintre nunţi.

Banca i-a refuzat solicitarea, iar angajatul a făcut recurs la Direcţia Generală a Muncii din Taipei, care a aplicat mai întâi angajatorului o amendă de 20.000 de dolari taiwanezi (590 de euro) pentru faptul că a încălcat o prevedere legală în privinţa concediilor.

În mod legal, nu există nicio limită în ceea ce priveşte frecvenţa cu care un angajat taiwanez poate să solicite un concediu cu ocazia căsătoriei sale.

Banca în cauză, care nu a fost dispusă să ofere decât opt zile libere plătite, a considerat că angajatul "a profitat" de legea existentă.

Cazul a generat reacţii aprinse pe reţelele de socializare faţă de acel angajat, care a profitat de un vid juridic.

"Este incredibil, tipul acesta se joacă cu căsătoriile şi divorţurile. Voia să se căsătorească şi să divorţeze în fiecare zi? Ar trebui să beneficieze mai degrabă de un concediu de boală decât de un concediu de nuntă", a reacţionat un internaut local.

Săptămâna trecută, Direcţia Generală a Muncii a anulat amenda acordată băncii şi a recunoscut, într-un comunicat, că "a comis o eroare".

Angajatul, care între timp a părăsit banca, s-a adresat Departamentului Muncii pentru a depune o plângere legată de cele 24 de zile de concediu pe care fostul lui angajator nu i le-a acordat, a precizat pentru AFP un funcţionar local sub protecţia anonimatului.

Cazul acestui angajat a fost comparat cu un altul care s-a produs în Taiwan în luna martie, când peste 100 de persoane, în majoritate tineri, şi-au schimbat în mod legal prenumele pentru a se numi "Gui Yu" ("somon").

Schimbarea numelui este o procedură relativ simplă în Taiwan, iar acei rezidenţi au profitat astfel de iniţiativa unui restaurant care oferea gratuit platouri cu sushi oricărei persoane al cărei nume conţinea cuvântul "somon".

Articol recomandat de sport.ro
Europa îi mai dă o lovitură lui Putin! Decizie radicală luată la Bruxelles. Ce riscă țările care colaborează cu Rusia
Europa îi mai dă o lovitură lui Putin! Decizie radicală luată la Bruxelles. Ce riscă țările care colaborează cu Rusia
Citește și...
62185989
Drama unui pescar, după Brexit: Credeți că aș fi votat să ieșim dacă știam că mă va costa 80.000 de lire pe an?

Mulți britanici au ajuns acum să regrete că au votat pro Brexit la referendumul din 2016. Este și cazul unui pescar din sud-vestul Angliei, care spune că „viața a devenit foarte dificilă” după 1 ianuarie, când Marea Britanie a părăsit oficial UE.

62185986
Armata SUA vrea să repoziţioneze trupe în regiune după retragerea din Afganistan

Armata americană va deschide negocieri cu mai multe state situate în vecinătatea Afganistanului pentru a repoziţiona forţe în regiune după retragerea din această ţară, pentru a împiedica o resurgenţă a Al-Qaida.

62182869
Cum ar putea fi crescută eficacitatea vaccinului anti-Covid. „Unealta” pe care toți o au la dispoziție

Exercițiile fizice practicate cu regularitate ar putea crește eficacitatea vaccinurilor anti-COVID cu până la 40%, arată un studiu citat de Herald Scotland.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.