Kremlinul a anunțat ce se va întâmpla în cazul în care NATO va trimite trupe în Ucraina: "Ar fi inevitabil un conflict"

Dmitri Peskov
Getty

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat, marţi, că o eventuală trimitere de trupe NATO în Ucraina "nu ar fi în interesul" Occidentului.

"Nu este absolut deloc în interesul acestor ţări. Ele trebuie să fie conştiente de acest lucru", a declarat Dmitri Peskov, atrăgând atenţia că simpla menţionare a acestei posibilităţi este "un element nou foarte important", relatează TASS.

"Aici, probabil, simplul fapt de a discuta despre posibilitatea de a trimite un fel de contingente ale ţărilor NATO în Ucraina este, desigur, foarte important, un element nou. Toate celelalte elemente din discursul preşedintelui francez au fost deja exprimate într-un fel sau altul, au fost luate în considerare. Cunoaştem foarte bine poziţia domnului Macron cu privire la necesitatea de a provoca o înfrângere strategică Rusiei", a comentat Peskov.

"Dar am fost atenţi la faptul că subiectul trimiterii de militari în Ucraina a fost într-adevăr discutat", a adăugat el.

Întrebat despre riscul unui conflict direct între NATO şi Rusia în cazul unei prezenţe militare în Ucraina, Dmitri Peskov a răspuns că "în acest caz, nu trebuie să vorbim despre probabilitate, ci despre inevitabilitate. Noi aşa evaluăm”, a punctat Peskov, citat de Interfax.

Citește și
jens stoltenberg
Stoltenberg, poziție clară după declarațiile lui Macron: NATO nu trimite trupe în Ucraina
Prețul eliberării Alinei Apostol din „gulagul” chinezesc. Fost deținut al regimului de la Beijing: „Cu chinezii trebuie să negociezi direct!”. Răspunsul Ministerului Justiției din România

"Acesta este şi modul în care aceste ţări ar trebui să evalueze şi să îşi acorde credit pentru acest lucru, să se întrebe dacă acest lucru este în interesul lor, precum şi în interesul cetăţenilor din ţările lor", a continuat acesta.

"Am înregistrat, de asemenea, o paletă foarte bogată de opinii pe această temă, nu există într-adevăr un consens. O serie de ţări - participanţii la acest eveniment, care a avut loc la Paris - menţin o evaluare destul de sobră a pericolelor potenţiale ale unei astfel de acţiuni şi a pericolului potenţial al implicării directe într-un conflict fierbinte, implicarea pe câmpul de luptă", a comentat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

Totul a pornit de la afirmațiile lui Macron 

La o reuniune la nivel înalt pe care a găzduit-o luni la Paris, preşedintele Franței, Emmanuel Macron, a lăsat deschisă posibilitatea ca ţările europene să trimită trupe în Ucraina, deşi a avertizat că nu există un consens în acest stadiu. "Nu există un consens în acest stadiu pentru a trimite trupe pe teren", a declarat Macron reporterilor prezenţi la Paris. "Nimic nu ar trebui să fie exclus. Vom face tot ceea ce trebuie pentru ca Rusia să nu câştige", a spus Macron.

La rândul său, premierul slovac Robert Fico, considerat un pro-rus, a declarat după reuniunea de la Paris: "Pot confirma că există ţări care sunt pregătite să îşi trimită propriile trupe în Ucraina, există ţări care spun că asta nu se va întâmpla niciodată, printre care se numără şi Slovacia, şi există ţări care spun că această propunere trebuie luată în considerare".

În schimb, premierul olandez Mark Rutte, care este favorit pentru a deveni următorul secretar general al NATO, a declarat reporterilor că problema trimiterii de trupe nu a fost în centrul discuţiilor de luni.

De asemenea, un oficial de la Casa Albă a declarat pentru Reuters că Statele Unite nu intenţionează să trimită trupe pentru a lupta în Ucraina şi că nu există planuri de a trimite trupe NATO pentru a lupta în Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Citește și...
Prima țară NATO care a refuzat să trimită trupe în Ucraina:
Prima țară NATO care a refuzat să trimită trupe în Ucraina: "Niciun militar de-al nostru nu va merge acolo"

Președintele francez, Emmanuel Macron, nu exclude ca pe viitor să fie trimise și trupe occidentale pe câmpul de luptă din Ucraina.

Stoltenberg, poziție clară după declarațiile lui Macron: NATO nu trimite trupe în Ucraina
Stoltenberg, poziție clară după declarațiile lui Macron: NATO nu trimite trupe în Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că alianța militară nu intenționează să trimită trupe de luptă în Ucraina, în contextul în care unele țări occidentale ar putea lua în considerare posibilitatea de a trimite trupe pe teren, acolo.

Reacția SUA la vestea că unele state NATO iau în calcul să trimită trupe în Ucraina. Mesaj clar de la Casa Albă
Reacția SUA la vestea că unele state NATO iau în calcul să trimită trupe în Ucraina. Mesaj clar de la Casa Albă

Statele Unite nu intenţionează să trimită trupe pentru a lupta în Ucraina şi că, de asemenea, nu există planuri de a trimite trupe NATO pentru a lupta în Ucraina, a precizat un oficial de la Casa Albă pentru Reuters.

Premierul slovac Robert Fico: O serie de state NATO și UE vor să trimită trupe în Ucraina. ”Mai multe nu pot să spun”
Premierul slovac Robert Fico: O serie de state NATO și UE vor să trimită trupe în Ucraina. ”Mai multe nu pot să spun”

Mai multe țări membre NATO și UE vor să trimită trupe în Ucraina, a declarat luni premierul slovac Robert Fico, potrivit căruia discuțiile europene cu privire la Ucraina i-au dat ”frisoane pe șira spinării”. ”Mai multe nu pot să spun”, a mai spus Fico.

 

Suedia a devenit membră NATO. Care este marele avantaj strategic al Alianței și ce contribuție aduce statul nordic
Suedia a devenit membră NATO. Care este marele avantaj strategic al Alianței și ce contribuție aduce statul nordic

NATO este de astăzi mai puternică. După decenii de neutralitate și aproape doi ani de la depunerea cererii, Suedia se alătură oficial alianței militare nord-atlantice.  

Recomandări
Politico:
Politico: "Ucraina se îndreaptă spre înfrângere". Marile atuuri pe care Putin le are în lupta pentru victorie

Întrebați un soldat ucrainean dacă mai crede că Occidentul va sta alături de Kiev "atât timp cât va fi nevoie".

Gafă rușinoasă a lui Marcel Ciolacu în Qatar. Premierul a încurcat „lecția” cu „erecția”. VIDEO
Gafă rușinoasă a lui Marcel Ciolacu în Qatar. Premierul a încurcat „lecția” cu „erecția”. VIDEO

Marcel Ciolacu a făcut o gafă jenantă în timpul unor declarații de presă susținute în Qatar. Deși avea discursul scris, premierul s-a încurcat și în loc de „lecție” a pronunțat... „erecție”.

Explozie puternică într-un bloc din Craiova. Fațada s-a prăbușit. A fost activat Planul Roșu. O femeie a murit | FOTO
Explozie puternică într-un bloc din Craiova. Fațada s-a prăbușit. A fost activat Planul Roșu. O femeie a murit | FOTO

O explozie de proporții a avut loc, miercuri, în municipiul Craiova. Deflagrația a fost atât de puternică încât fațada blocului s-a prăbușit.