Joe Biden, după masacrul dintr-un club de noapte din Colorado: „Americanii nu pot și nu trebuie să tolereze ura”

×
Publicitate

„Americanii nu pot și nu trebuie să tolereze ura", a spus președintele Joe Biden. 

Afirmația vine după ce cinci persoane au fost ucise și alte 25 rănite, când un bărbat a deschis focul într-un club de noapte frecventat de comunitatea gay, din statul american Colorado.

Atacatorul a fost arestat. La anchetă participă și agenți FBI.

Aflați încă în stare de soc, localnicii din Colorado Springs aprind lumânări și se roagă pentru cei care și-au pierdut viața în urma masacrului din weekend.

Haosul s-a dezlănțuit puțin înainte de miezul nopții. Câteva focuri de armă au declanşat panica într-un club unde zeci de persoane își petreceau noaptea de sâmbată.

Adrian Vasquez, șeful Departamentului de Poliție din Colorado Springs: „Suspectul a intrat în 'Club Q' și a început imediat să tragă în oamenii aflați acolo, mergând dintr-o parte în alta în club. În timp ce suspectul se afla în interiorul clubului, cel puțin două persoane eroice aflate în interiorul clubului l-au înfruntat pe suspect, s-au luptat cu el și au reușit să îl oprească să mai ucidă”.

Al 26-lea atac armat din această lună, în SUA

11 ambulanțe au ajuns la locul tragediei, după ce autoritățile au primit numeroase apeluri de urgență.

John Suthers, primarul orașului Colorado Springs: „Primul polițist a sosit la fața locului în trei minute de la primul apel de urgență, iar suspectul a fost imobilizat în două minute după aceea. Victimele au fost transportate rapid la spital”.

Inclusiv atacatorul a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar acum se află în arest.

Polițiștii au găsit la locul faptei două arme de foc, printre care o pușcă. Din probele adunate până acum, anchetatorii cred că atacatorul nu a avut complici.

Motivele faptelor sale sunt încă investigate. Fiind vorba de un club al comunitatii gay, achetatorii încearcă să afle dacă a fost o crimă motivată de ură, mai ales că atacul a avut loc în Ziua Comemorării Victimelor Transgender.

A fost al 26-lea atac armat din această lună, din Statele Unite. În total, de la începutul anului, în America, au fost peste 600, o creștere constantă, de la an la an. În comparație, în 2014, erau sub 300.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62304568
Veganii au ocupat restaurantul lui Gordon Ramsay, supărați pe fripturile acestuia. Cer mâncare din plante pentru toți oamenii

Activişti ai grupării Animal Rebellion, o mişcare care susţine alimentaţia pe bază de plante, a ocupat sâmbătă seară la Londra un restaurant de trei stele Michelin deţinut de bucătarul Gordon Ramsay, informează AFP.

 

62255791
Zelenski vrea doar „o pace durabilă”: „Nu poate fi decât rezultatul nimicirii capacității agresive a Rusiei”

„Vă jucați cu focul! Opriți-vă!”, este apelul aproape răstit, lansat de șeful organismului de supraveghere nucleară al ONU, după noi bombardamente în zona centralei de la Zaporojie.

62287130
Ministrul nord-coreean de Externe îl acuză pe Antonio Guterres că este “o marionetă a SUA”

Ministrul nord-coreean de Externe, Choe Son Hui, a criticat duminică "atitudinea deplorabilă" a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, a anunţat KCNA, potrivit AFP.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.