Confruntările israeliano-palestiniene fac victime și în Cisiordania. Netanyahu anunță că ”încă nu s-a terminat”

62190116
Getty

Zece palestinieni au fost ucişi, vineri, în Cisiordania, în timpul mai multor confruntări cu armata israeliană, potrivit unui nou bilanţ al Ministerului palestinian al Sănătăţii.

Mare parte dintre palestinieni au fost ucişi de gloanţe de armata israeliană în timpul manifestaţiilor care au degenerat în confruntări în mai multe localităţi din Cisiordania, a anunţat Ministerul Sănătăţii, precizând că sunt în jur de 150 de răniţi, potrivit News.ro. 

Dincolo de acestea, cel puţin 119 persoane au murit în Fâşia Gaza, inclusiv 31 de minori, de când au început luni luptele între Israel şi grupurile palestiniene, a anunţat vineri Ministerul Sănătăţii al guvernului Hamas.

Printre cei decedaţi sunt 19 femei, iar numărul palestinienilor răniţi a crescut la 830, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din enclavă, Ashraf Al-Qedra.

Până în prezent, miliţiile grupurilor islamiste Hamas şi Jihadul Islamic au lansat peste 1.800 de rachete spre teritoriul israelian şi cel puţin 430 dintre acestea au căzut în enclavă.

De partea cealalta, nouă persoane au murit în Israel, şapte dintre ele în urma impactului proiectilelor şi două căzând în timp ce fugeau spre adăposturi de atacurile aeriene.

Netanyahu: ”Nu s-a terminat încă”

 

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a prevenit vineri că raidurile asupra Fâşiei Gaza nu se vor încheia curând.

"Am spus că vom produce serioase pagube Hamas şi altor grupări teroriste. Ei plătesc şi continuă să plătească foarte scump. Nu s-a terminat încă", a declarat Netanyahu după o reuniune la Ministerul Apărării, potrivit unui comunicat.

Aviaţia israliană şi-a continuat în noaptea de joi spre vineri bombardamentele unor instalaţii Hamas, iar sute de palestinieni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele în grabă din calea atacurilor aeriene, potrivit unor martori şi jurnalişti AFP aflaţi la faţa locului.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62190110
Avertisment din partea OMS în privința renunțării la purtarea măștii, chiar înaintea relaxării restricțiilor în România
Persoanele vaccinate împotriva COVID -19 ar trebui să poarte mască în regiunile cu transmitere ridicată a virusului, a indicat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
62190086
Omul de afaceri care şi-a cumpărat un Lamborghini cu ajutoarele COVID. Ce a pățit după un an
David Hines, acuzat că a obţinut fraudulos 3,9 milioane de dolari din ajutoarele federale acordate companiilor afectate de COVID-19 a fost condamnat la peste şase ani de închisoare, potrivit unui judecător din Miami citat de EFE.
62186382
Ipoteza unui accident de laborator la Wuhan, la originea SARS-CoV-2, acreditată din nou de cercetătorii americani
Douăzeci de cercetători atestă, într-o scrisoare publicată în revista americană Science, originea accidentală a noului coronavirus SARS-CoV-2, şi atribuie vina Institutului de Virusologie din Wuhan din China, scrie News.ro.