Israelul a atacat cu mai multe rachete Fâșia Gaza. Palestinienii au ripostat și ei cu rachete

62276941
Profimedia

Armata israeliană a anunţat vineri că efectuează lovituri împotriva Fâşiei Gaza, ca răspuns la tirurile de rachete provenite din enclava palestiniană, informează AFP.

 

La scurt timp după miezul nopţii, două rachete au fost lansate din Fâşia Gaza spre teritoriul israelian, potrivit martorilor şi surselor locale de securitate.

Nerevendicate imediat, ele au fost interceptate de sistemul de apărare antiaeriană, a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Cel puţin zece palestinieni au fost ucişi în operaţiunile israeliene de joi în Cisiordania.

Nouă palestinieni au fost ucişi la Jenin în timpul unui raid prezentat de armată israelian ca o operaţiune împotriva activiştilor islamişti în tabăra de refugiaţi din acest oraş din nordul Cisiordaniei ocupate.

Un al zecelea palestinian a fost împuşcat mortal joi în Al-Ram, lângă Ramallah, a declarat ministerul israelian al Sănătăţii.

"De la începutul anului am continuat să observăm nivelurile ridicate de violenţă şi tendinţele negative care au caracterizat anul 2022", a regretat emisarul ONU pentru Orientul Mijlociu, Tor Wennesland, care consideră esenţială reducerea imediată a tensiunilor.

Ministrul palestinian al Sănătăţii, Mai al-Kaila, i-a acuzat pe soldaţi că au lansat gaze lacrimogene în interiorul secţiei de pediatrie a spitalului guvernamental local, acuzaţie negată de armata israeliană. Israelul "nu urmăreşte escaladarea", ci se pregăteşte pentru "toate scenariile", a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu, potrivit unui comunicat.

Diplomaţia saudită a denunţat "puternic" "incursiunea" israeliană, pe care Qatarul a descris-o drept "o continuare a crimelor odioase" împotriva "poporului palestinian lipsit de apărare".

În tabăra de la Jenin, care datează din 1953 şi găzduieşte peste 23.000 de refugiaţi, pereţii unor clădiri sunt înnegriţi de incendii, a notat un fotograf AFP. În mai 2022, jurnalista palestiniano-americană Shireen Abu Akleh, vedeta Al Jazeera, a fost ucisă la Jenin în timp ce transmitea despre un raid israelian.

Armata israeliană, care ocupă Cisiordania din 1967, desfăşoară aproape zilnic operaţiuni pe acest teritoriu palestinian, în special în zonele Jenin şi Nablus, bastioane ale facţiunilor armate palestiniene.

Decesele de joi ridică la 30 numărul palestinienilor, civili sau membri ai unor grupuri armate, ucişi de la începutul anului în violenţe cu forţe sau cu civili israelieni.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62319759
Tensiune în SUA, după moartea în arestul poliției a lui Tyre Nichols, un afro-american. Joe Biden a făcut apel la calm
Atmosferă tensionată în SUA, după moartea unui afro-american în arestul poliției din Memphis Tennessee. Cinci poliţişti au fost inculpaţi pentru crimă şi încarceraţi, joi.    
62319840
Trupul mumificat al unei femei a stat aproape 4 ani într-un apartament. Cum a fost posibil să nu știe nimeni nimic
Trupul mumificat al unei femei în vârstă de 38 de ani a fost găsit după aproape patru ani, într-o locuință socială din orașul englezesc Woking.  
62248170
Tribunal internațional special pentru liderii ruși și belaruși. Consiliul Europei a adoptat rezoluția în unanimitate
Un tribunal internațional special pentru crimele din Ucraina este cerut a fi înființat de Consiliul Europei. Instanța internațională ar urma să-i judece pe liderii ruși și belaruși desemnaţi drept responsabili pentru războiul din Ucraina.