Internetul și telefonia au fost tăiate complet în Fâșia Gaza. Israelul anunță că a eliminat zeci de teroriști

62409590

Zeci de ”terorişti” au fost ucişi la Khan Yunis (sud) şi Maghazi (centru), în Fâşia Gaza, bombardată intensiv, anunţă armata israeliană, relatează AFP.

Ministerul Sănătăţii din Fâșia Gaza, controlat de Hamas, anunţă că ”peste 59 de morţi şi zeci de răniţi au fost conduşi la spitale în urma unor atacuri”, în noaptea de joi spre vineri, ”în mai multe sectoare”.

”Zeci de terorişti” au fost ucişi la Khan Yunis şi Maghazi, în centru, ”inclusiv ofiţeri din Unitatea Nukhba (elită, în arabă)”, anunţă armata israeliană, scrie AFP, citată de News.ro.

Un atac cu dronă a avut loc la Bureij, în centrul enclavei, precizează armata.

La Khan Yunis, a fost ucis ”un ofiţer din cadrul Unităţii Nukhba care a participat la masacrul de la 7 octombrie”, potrivit aceleiaşi surse.

Ministerul Sănătăţii din Fâșia Gaza, controlat Hamas, a anunţat miercuri un bilanţ de 23.708 de morţi, majoritatea copii, adolescenţi şi femei de la începutul războiului în enclavă, şi de 60.005 de răniţi.

”Multe persoane sunt blocate în continuare sub dărâmături, iar salvatori nu pot ajunge la ele”, potrivit aceleiaşi surse.

O medie de 250 de morţi pe zi, Războiul din Fâşia Gaza este ”semnificativ superioară” celei a oricărui alt conflict recent - ”din Siria (96,5 morţi pe zi), Sudan (51,6), Irak (50,8), Ucraina (43,9), Afganistan (23,8) sau Yemen (15,8)”, denunţă Exam.

Acest ONG subliniază într-un comunicat că situaţia umanitară a celor 2,4 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza, deja catastrofală, s-a agravat din cauza frigului.

Cel mai mare spital din Fâşia Gaza - Al Shifaa situat în oraşul Gaza (nord) - a reuşit să-şi reia parţial activitatea, anunţă pe X directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus.

O echipă OMS a reuşit să livreze ”9.300 de litri de combustibili şi furnituri medicale în vederea îngrijirii a 1.000 de pacienţi victime ale unor traumatisme şi a 100 de pacienţi care necesită dializă”, anunţă el.

”Regretăm să anunţăm că toate serviciile de telecomunicaţii din Fâşia Gaza au fost întrerupte din cauza agresiunii în curs”, a anunţat vineri, pe X, operatorul palestinian Paltel.

”Gaza este din nou ruptă de lume”, denunţă Paltel.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Americanii susțin că Iranul se află în spatele rebelilor Houthi. Mark Esper: "Va trebui confruntat corespunzător"

Statele Unite și Marea Britanie au lansat, în noaptea de joi spre vineri, operațiunea "Gardianul prosperității" și au lovit capacitățile  militare ale rebelilor Houthi din Yemen.

O familie trăiește într-un hotel de lux pentru că este mai convenabil decât să închirieze un apartament. Cât plătește lunar

O familie de opt persoane care a locuit într-un apartament de lux dintr-un hotel pentru 140 de dolari pe zi timp de 229 de zile a devenit virală pe rețelele de socializare, scrie South China Morning Post.  

25 de persoane au ajuns la spital în urma unui periculos accident chimic la o fabrică din Germania

Un total de 25 de persoane au fost spitalizate vineri cu iritaţii ale tractului respirator după ce au inhalat fum în urma unui accident chimic la o fabrică din Konstanz, în sudul Germaniei, relatează Agerpres.

 

Recomandări
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Nicușor Dan va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.

SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.