Incendiu într-un centru comercial din China. Cel puţin şase persoane au murit, iar treizeci au fost salvate. VIDEO

62468055
Shutterstock

Cel puţin şase persoane au murit miercuri într-un incendiu într-un centru comercial, în sud-vestul Chinei, iar alte 30 au fost salvate, potrivit postului chinez de stat CCTV, relatează AFP.

”Echipe de salvatori îşi continuă căutările şi salvările”, scrie postul despre acest incendiu care a avut loc la Zigong, un oraş situat în provincia Sichuan, la aproximativ 1.800 de kilometri de Beijing.

Imagini difuzate de CCTV surprind un fum dens şi negru ieşind dintr-o clădire care dă într-o arteră comercială.

Alte imagini postate pe reţele de socializare, depsre care AFP scrie că nu le-a putut verifica imediat autenticitatea, surprind trecători în faţa unei clădiri în flăcări, care corespund celei prezentate de televiziunea de stat.

Acest centru comercial se află la baza unei unui bloc de 14 etaje, potrivit CCTV, care precizează că flăcările s-au extins la parter şi la etajele patru, cinci şi şase.

”La (ora locală) 20.00 (15.20, ora României), incendiul a fost stins, iar 17 persoane au fost salvate. Altele sunt blocate în continuare, iar operaţiuni de salvare continuă”, potrivit postului.

Vehicule de pompieri şi ambulanţe se aflau în apropiere.

În înregistrări video de la căderea nopţii erau vizibile girofaruri ale vehiculelor de intervenţie.

Incendii şi alte accidente mortale sunt frecvente în China, din cauza unei aplicări uneori laxe a normelor de siguranţă.

În ianuarie, cel puţin 39 de persoane au murit într-un incendiu la un magazin în centrul ţării. Incendiul a izbucnit la subsolul unui butic, după ce muncitori au ”încălcat reguli” în timpul unor lucrări, potrivit autorităţilor.

Preşedintele chinez Xi Jinping a făcut apel să se tragă concluziile catastrofei pentru a se evita noi drame.

În aceeaşi lună un incendiu într-o clădire rezidenţială s-a soldat cu 15 morţi.

Cu cinci zile mai înainte, 13 elevi au murit în incendiul unui dormitor de internat.

Anul trecut, un incendiu rar la Beijing, într-un spital, s-a soldat în aprilie cu 29 de morţi şi a făcut pacienţi disperaţi să sară pe ferestre pentru a se salva.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Citește și...
Washingtonul deplânge decizia Beijingului de a suspenda negocierile privind controlul armelor şi neproliferarea nucleară

Statele Unite au deplâns miercuri decizia Chinei de a suspenda discuţiile bilaterale privind controlul armelor şi neproliferarea nucleară, considerând că acest lucru creşte riscul unei "curse a înarmării", notează AFP.

Armuriera de la filmul „Rust” contestă condamnarea după anularea procesului lui Alec Baldwin

La doar patru zile după anularea spectaculoasă a procesului lui Alec Baldwin pentru omor prin imprudenţă pe platoul de filmare al westernului său "Rust", armuriera filmului, Hannah Gutierrez-Reed, a contestat marţi condamnarea sa.

O fetiță de 2 ani a murit după ce tatăl ei a lăsat-o singură în mașină, la 43 de grade, pentru a se juca pe PlayStation

O fetiță de doi ani din SUA a murit după ce tatăl ei a lăsat-o singură în mașină, la soare, timp de câteva ore.

Recomandări
Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, este primit la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan îl va primi astăzi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.

Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii

Vom putea afla mai ușor câți ani am contribuit la sistemul public de pensii și când ne-am putea retrage din activitate.

Vama Isaccea, redeschisă după atacul cu drone de la Orlivka. Bacul circulă din nou pe Dunăre

Punctul de trecere a frontierei de la Isaccea s-a redeschis miercuri seară, după ce a fost reluată traversarea Dunării cu bacul.