Imagini greu de înțeles la Londra. Oamenii iau cu asalt metroul, în ciuda restricțiilor

×
Publicitate

Peste 200.000 de cazuri au fost recenzate în Europa numai marți, dintre care jumătate în cele două ţări îngenuncheate de boală: Italia și Spania.

În Marea Britanie, unde în continuare modul în care se face testarea este controversat, numărul cazurilor de infectare se apropie de 7.000, iar cel al deceselor de 970. Premierul britanic a luat în sfârșit măsuri mai stricte, de izolare, doar că, în prima zi după anunţul oficial, metroul londonez era tixit.

Michael Prendergast, pacient: A fost un chin pe care nu-l voi uita niciodată. Boala a adus cu ea și multe întrebări existențiale. Fiind captiv în această rezervă, atât de bolnav și de slăbit încât nu-mi puteam ridica nici capul, m-am întrebat, dacă e ca viața mea să se termine acum, "am fost oare un om bun, am realizat destule?" Sunt încă o grămadă de lucruri pe care vreau să le fac. Am 28 de ani, sunt o fire sportivă, merg la sală. Nu mi-am imaginat niciodată că voi fi atât de bolnav! Am văzut că oamenii încă ies la plajă, în parcuri, la săli de sport. Chiar dacă nu veți face o formă atât de severă ca mine, vă garantez că pentru părinţii, unchii, mătușile, bunicii voștri va fi rău. Este un virus ucigaș. Nu pot decât să sper că i-am făcut măcar pe unii să conștientizeze riscurile. Nu vreau decât să ajut.

Este mesajul dramatic al lui Michael, din Irlanda. Astmatic, a sesizat primele simptome lunea trecută, pe când se întorcea de la Londra. Starea lui s-a deteriorat dramatic pe măsură ce treceau zilele.

La presiunile sfătuitorilor săi din domeniul medical, dar şi ale politicienilor, premierul britanic Boris Johnson a anunţat aseară, în sfârşit, măsuri mai dure pentru restrângerea libertăţii de mişcare.

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: Trebuie să stați în case! Este esențial să se oprească răspândirea virusului dintr-o casă în alta. Acesta este motivul pentru care oamenii vor avea voie să părăsească locuința numai în următoarele condiții foarte limitate: cumpărături pentru necesități de bază și cât mai rar posibil exerciții fizice, doar o dată pe zi.

Dacă nu respectați regulile, poliția va avea puterea să se asigure că vor fi aplicate, având dreptul să dea amenzi și să împrăștie grupurile de oameni.

Chiar şi impuse, nu este clar, însă, în ce măsură vor funcţiona aceste reguli. Garniturile de metrou erau pline la Londra în această dimineaţă.

Primarul Londrei a cerut insistent ca transportul în comun să fie folosit doar de angajaţii din domeniile esenţiale, altfel oamenii vor muri - a spus Sadiq Khan.

Românii care muncesc la Londra se tem pentru slujbele lor, dar sunt cu gândul şi la cei de acasă.

Robert Dumbravă, antreprenor în construcții, Londra: "Eu sunt acum pe cale să intru la muncă. lucrez pe un șantier mare din estul Londrei . Muncitorii sunt panicaţi şi ei pentru că sunt nevoiţi să vină la muncă cu transportul în comun, iar metrourile, trenurile sunt foarte alomerate pentru că s-au închis foarte multe staţii de metrou. În urma anunţului făcut de Boris Johnson, luni seară, la 8.30, să ştiţi că sunt destul de multe maşini pe stradă, încă este trafic în Londra. Alte industrii, cum ar fi industria transporturilor, sunt foarte afectate. Am prieteni şoferi de taxi care în urma anularii zborurilor nu prea mai au de lucru.

Armata britanică a instituit o forţă de sprijin pentru populaţie şi sistemul medical. Militarii distribuie măşti şi echipamente de protecţie la spitalele din Londra.

În Franţa aflată în stare de urgenţă sanitara, măsurile de izolare, pentru limitarea răspândirii virusului, devin tot mai drastice.

Edouard Philippe, premierul Franței: Puteți ieși la plimbare cu copilul său pentru exerciții fizice maxim o oră și nu mai departe de un kilometru de casă și doar o dată pe zi. Este esențial ca aceste reguli să fie respectate de toată lumea și vă cer tuturor responsabilitate.

Preşedintele Macron a instalat, marți, la platul Elysee un comitet de analiza cercetare şi expertiza care reuneşte 12 cercetători şi medici pentru a consilia guvernul în privinţa tratamentelor şi testelor împotriva coronavirusului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62116837
Cursă contra cronometru pe glob pentru a găsi tratamentul împotriva coronavirusului

Pe tot globul are loc o cursă contra cronometru pentru a găsi un tratament eficace și un vaccin împotriva acestui virus înspăimântător.

62116696
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 24 martie. Peste 16 mii de decese la nivel mondial

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 24 martie. În întreaga lume, sunt peste 381 de mii de cazuri de coronavirus confirmate, și peste 16 mii de decese, cele mai multe, în Europa. 

62116832
743 de noi decese în Italia. Mărturii cutremurătoare din spitalele spaniole

Protecţia Civilă din Italia a înregistrat pentru a treia zi consecutiv o scădere a numărului de îmbolnăviri, în timp ce acela al victimelor a crescut uşor faţă de luni.

Recomandări
Bloc
Eurostat: România, printre țările UE unde locuințele s-au scumpit cel mai mult. Creștere de 12,1% într-un an

Preţurile locuinţelor au crescut cu 1,1% în zona euro şi cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria şi România.

Nicusor dan administratia prezidentiala nominalizare
Nicuşor Dan: Îndemnul meu pentru diaspora este să testaţi România. Cu toate neajunsurile, a progresat în 20 de ani

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, joi, un mesaj românilor din diaspora, să testeze România, sistemul medical din România, pentru că, cu toate neajunsurile, cu toate disfuncţionalităţile, România a progresat în 20 de ani.

Pilot injunghiat
Rănit grav, pilotul înjunghiat în avionul Flydubai a reușit să deschidă ușa cabinei pentru ca pasagerii să intervină

Compania FlyDubai suspendă temporar toate zborurile spre Israel, la o zi după incidentul de la bordul unei curse Dubai-Tel Aviv.