IDF a descoperit un tunel suficient de mare pentru ca vehiculele să poată trece prin el, în zona de frontieră Gaza-Egipt

62472317

Armata israeliană a descoperit un tunel neobişnuit de mare în zona de frontieră Gaza-Egipt, suficient de mare pentru ca vehiculele să poată trece prin el, au anunţat, duminică, Forţele de Apărare ale Israelului.

 

Potrivit armatei, tunelul are aproximativ trei metri înălţime.

Acesta a fost localizat de-a lungul aşa-numitei rute Philadelphi, ca parte a eforturilor de a descoperi toate rutele de contrabandă cu arme ale Hamas în zonă, potrivit IDF.

Tunelul este investigat de inginerii militari înainte de a fi demolat.

 ????EXPOSED: 3-Meter-High Terrorist Tunnel in the Area of the Philadelphi Corridor:

Zeci de morţi după al treilea atac al Israelului asupra unor şcoli din Gaza în decurs de o săptămână

Zeci de persoane au murit în urma atacurilor aeriene israeliene asupra a două şcoli din Gaza, potrivit salvatorilor palestinieni şi agenţiilor de presă, relatează BBC.

Unii dintre cei ucişi erau persoane strămutate care se adăposteau în şcoli, au declarat salvatorii.

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au confirmat atacul, afirmând că au vizat "centrele de comandă şi control" ale Hamas din cadrul a două şcoli din oraşul Gaza.

A fost a treia oară într-o săptămână când şcolile din Gaza au fost atacate de israelieni.

"Şcolile erau folosite de Batalionul al-Furqan al Hamas ca ascunzătoare pentru agenţii săi terorişti şi ca puncte de comandă folosite pentru planificarea şi executarea atacurilor împotriva trupelor IDF şi a statului Israel", a precizat IDF.

Mass-media palestiniană a anunţat că în urma atacurilor au murit cel puţin 30 de persoane. Mahmoud Basal, un purtător de cuvânt al Apărării civile palestiniene, a declarat că majoritatea persoanelor decedate erau femei şi copii.

El a adăugat că se crede că mai multe persoane ar fi îngropate sub dărâmături.

Atacul asupra şcolilor al-Nasr şi Hassan Salama a avut loc în ziua unui atac asupra unei tabere pentru persoane strămutate într-un spital din centrul Gazei, în care ar fi murit cel puţin cinci persoane.

Sâmbătă, un atac aerian asupra şcolii Hamama din oraşul Gaza ar fi provocat moartea a cel puţin 17 persoane.

Cu câteva zile înainte, un atac asupra şcolii Dalal al-Mughrabi a dus la moartea a 15 persoane, potrivit oficialilor,

IDF afirmă că are grijă să reducă la minimum riscul pentru civili atunci când efectuează lovituri, însă Apărarea civilă palestiniană a descris atacurile de duminică drept "un masacru".

Războiul din Gaza a început la 7 octombrie, când Hamas a comis un atac fără precedent asupra Israelului, ucigând aproximativ 1 200 de persoane şi luând alte 251 ca ostatice în Gaza.

Atacul a declanşat o reacţie militară israeliană masivă, care a dus la moartea a cel puţin 39 480 de palestinieni din Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii din teritoriu, condus de Hamas.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62469795
Săptămână încărcată pentru Kamala Harris, care îşi va anunţa partenerul de cursă şi are un turneu în statele-cheie

Kamala Harris ar putea anunţa luni numele partenerului său în cursa pentru Casa Albă, înainte de a porni împreună cu acesta într-un turneu de mai multe zile în state-cheie.

62472307
Cel puţin 73 de oameni au murit în violenţe în timpul unor manifestaţii antiguvernamentale masive în Bangladesh

Cel puţin 73 de oameni au murit şi alte sute de persoane au fost rănite în confruntările care au avut loc duminică în Bangladesh.

62376427
Vulcanul Etna generează probleme mari în Italia. Aeroportul din Catania limitează numărul zborurilor de sosire. VIDEO

Aeroportul din Catania, un oraş situat pe insula italiană Sicilia, a anunţat că a redus numărul zborurilor de sosire duminică, din cauza unei scurgeri de lavă şi a fumului emis de Etna, cel mai mare vulcan activ din Europa, informează AFP.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 22 20h55m12s260
Lista măsurilor economice propuse de Siegfried Mureșan. Ce va face Nicușor Dan dacă nu primește votul Parlamentului

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a început negocierile pentru viitorul guvern și a prezentat și o parte din programul cu care încearcă să adune cele 233 de voturi.

Vlcsnap 2026 09 22 19h20m12s771
Aproape 4 ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Ar fi rămas acolo după o operație

Aproape patru ani, o femeie din Dâmbovița a trăit cu o pensă chirurgicală în abdomen. Pacienta spune că instrumentul metalic de 12 centimetri ar fi rămas acolo după o operație la Spitalul Județean Târgoviște.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 5
Mesajul lui Călin Georgescu pentru susținătorii săi: „Lumea e mică, Dumnezeu e mare. Bucurați-vă pururea!”

Călin Georgescu este din nou liber, după o noapte petrecută în arestul poliției. Tribunalul București l-a plasat totuși sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile și i-a impus o serie de obligații și restricții.