Fotografie virală cu premierul Theresa May: Ilustrează singurătatea absolută

61916875
AFP

O fotografie cu premierul Marii Britanii, Theresa May, a devenit virală pe rețelele de socializare.

 Astfel, imaginea o portretizează pe șefa Executivului britanic singură, într-un birou, în timp ce-l așteaptă pe președintele Consiliului European, Donald Tusk.

Premierul britanic și președintele Consiliului European urmau să aibă o întrevedere, însă May a ajuns puțin mai devreme, fiind surprinsă de fotografi stând singură și cu capul plecat, într-o sală, potrivit The Time.

Astfel, șefa Executivului britanic nu a scăpat de ironiile internauților.

„Fotografia îmi amintește de ziua în care am stabilit cu prietenii să ne vedem la 8 seara într-un pub, dar eu am ajuns la ora cinci”, a scris un bărbat, pe Twitter.

Un altul a scris: „Când mama strigă că e gata masa, dar de fapt nu e gata, așa că stai și aștepți să vină mâncarea.”

„Am crezut că este o imagine ilustrativă a singurătății absolute. Dar nu, e premierul nostru, care se află la Bruxelles”, a scris un alt internaut.

 

Articol recomandat de sport.ro
"Ce i-ai spune soției tale dacă ai putea să mai vorbești cu ea câteva secunde?" Iosif Rotariu, răspuns tulburător
"Ce i-ai spune soției tale dacă ai putea să mai vorbești cu ea câteva secunde?" Iosif Rotariu, răspuns tulburător
Citește și...
Mugabe a fost numit „Ambasadorul Bunăvoinței”

Robert Mugabe a fost numit „Ambasadorul Bunăvoinței” de către Organizația Mondială a Sănătății.

Vânătoare de pedofili, în Brazilia. Peste 100 de persoane au fost arestate

108 persoane au fost arestate de polițiștii brazilieni, în cea mai  are operațiune împotriva unei rețele de pedofili, care a avut loc în America Latină.

Atac islamist în vestul Egiptului, sunt zeci de morţi

Cel puțin 35 de polițiști și militari egipteni au fost ucişi în confruntări cu islamiştii în oaza Bahariya din vestul ţării

Recomandări
Ilie Bolojan, despre una dintre marile greșeli făcute de stat în ultimii ani: „E simplu să semnezi, mai greu să finanțezi”

Premierul demis Ilie Bolojan afirmă că una dintre erorile făcute în ultimii ani a fost supracontractarea lucrărilor de construcții și de investiții. 

Unde pot verifica șoferii, în timp real, prețul motorinei la toate benzinăriile. Primele efecte ale reducerii accizei

Motorina s-a ieftinit la benzinăriile din țară. În unele locuri, un litru de diesel a coborât sub 10 lei. Este efectul accizei dinamice, care a intrat ieri în vigoare. 

ANM: Vremea se răceşte acentuat în mai multe regiuni. Cod galben de ploi torențiale și vijelii pentru ziua de marți. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o informare de instabilitate atmosferică şi răcire accentuată, valabilă până marţi seara în majoritatea regiunilor.