Fosta președintă a Parlamentului catalan, eliberată pe cauțiune

61921001
Getty

Fosta președină a Parlamentului catalan, Carme Forcadell, a fost eliberată pe cauțiune, joi, de Curtea Supremă Spaniolă.

Potrivit unor surse citate de Reuters, ea va fi transferată la închisoarea Alcala Meco de lângă Madrid, până când va plăti cauțiunea de 150.000 de euro. Alți patru parlamentari trebuie să plătească câte 25.000 de euro, iar un al cincilea a fost eliberat fără cauțiune.

„Dintre cei acuzați, unii și-au exprimat preferința fie de a renunța la activitatea politică, iar ceilalți, care vor rămâne activi, vor renunța la orice inițiativă care se va dovedi neconstituțională”, a precizat judecătorul Pablo Llarena, în motivarea deciziei.

După ce a aflat decizia, Puidgemont a scris pe Twitter: „Carme Forcadell va petrece noaptea în închisoare, pentru că a permis o dezbatere demcoratică: pentru că a permis dezbaterea și votul. Asta înseamnă democrația spaniolă!”

Opt membri ai fostului Guvern din Catalonia și liderii principalelor două mișcări pro-independență rămân în custodia autorităților și așteaptă ca procesul în care sunt acuzați de rebeliune să fie judecat de Înalta Curte. Potrivit unei purtătoare de cuvânt, joi, Înalta Curte a respins apelul avocaților lor, privind eliberarea.

Totodată, Înalta Curte a emis mandate de arestare pe numele fostului președinte regional Carles Puidgemont și a altor patru membri din Cabinetul său, care l-au însoțit la Bruxelles.

La rândul său, Carles Puigdemont a fost eliberat de un judecător belgian, tot pe cauțiune, după 10 ore de audieri. El este acuzat de folosire cu rea intenții a fondurilor publice, nesupunere și rebeliune.

Duminica trecută, Puidgemont s-a predat poliției, după ce autoritățile din Spania au emis un mandat de arestare pe numele său. Tribunalul din Belgia are 15 zile pentru a decide dacă fostul președinte catalan va fi extrădat.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61920988
Helsinki a stabilit o linie telefonică directă cu Moscova
O linie telefonică directă a fost deschisă între administraţiile Apărării finlandeză şi rusă, cu scopul unei îmbunătăţiri a schimbului de informaţii cu privire la accidente şi în alte situaţii de urgenţă în regiune.
61920981
Curtea Supremă a Spaniei va investiga referendumul catalan
Curtea Supremă a Spaniei a declarat joi că a decis să preia de la Înalta Curte catalană cazurile referitoare la referendumul de independență catalan.
61920904
Bloc din Rusia, prăbușit parțial din cauza unei explozii: cel puțin 2 morți
Un bloc rezidențial cu nouă etaje din Izhevsk, Rusia centrală, s-a prăbușit parțial, în urma unei explozii.